Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Amişculesei Dumitru pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală. S-a reţinut că, în calitate de administrator al unor societăţi comerciale, în perioada 2007 – 2008, inculpatul a eliberat în consum, cantităţi de băuturi alcoolice spirtoase, fără a le înregistra în contabilitate sau a înregistrat în evidenţele contabile operaţiuni comerciale fictive, sustrăgându-se de la plata unor obligaţii către bugetul statului în sumă totală de 647.684 lei, reprezentând diferenţe de accize şi TVA.
De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor
Amişculesei Dumitru şi Petruţă Carmen Liliana pentru săvârşirea infracţiunii de
înşelăciune. S-a reţinut că, în calitate de administrator şi respectiv secretară a unor societăţi comerciale, în luna decembrie 2009, inculpaţii au eliberat file CEC pentru contra valoarea unor mărfuri achiziţionate, care au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil de cont. „
Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie” se arată într-un
comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
CITEŞTE:
Tone de alcool cu Dilusol "marca Amişculesei" în paharele botoşănenilor