(P) Amorțeala mâinilor este un simptom cu care majoritatea oamenilor se confruntă la un moment dat. De cele mai multe ori, este cauzată de poziții neconfortabile sau inactivitate prelungită care comprimă nervii, generând o senzație temporară de amorțeală. Cu toate acestea, în unele cazuri, amorțeala mâinilor poate fi un semn de alarmă al unor afecțiuni mai grave. Care sunt câteva dintre afecțiunile pe care le poate indica amorțeala mâinilor vei descoperi mai jos.
Sindromul de tunel carpian este o afecțiune cauzată de o compresie a nervului median la nivelul încheieturii mâinii. Acest nerv traversează un spațiu îngust numit tunel carpian, iar atunci când acesta este comprimat sau iritat, apar simptomele caracteristice sindromului de tunel carpian.
Simptomele sindromului de tunel carpian sunt, în general, ușoare la început și includ amorțeala și furnicăturile în zona degetelor, adesea pe parcursul nopții. În cele mai multe cazuri, mâna dominantă este cea afectată prima. Dintre simptomele precoce se numără și senzația de umflare a degetelor sau incapacitatea de a le folosi, durerea și furnicăturile la nivelul degetelor. Adesea, aceste simptome pot fi ameliorate dacă pacientul scutură mâna de câteva ori.
Pe măsură ce afecțiunea progresează, simptomele pot deveni mai severe. În cazurile severe sau netratate, sindromul de tunel carpian poate duce la atrofierea mușchilor de la baza degetului mare și la dificultăți în utilizarea mâinii.
Dacă vorbim despre ce afecțiuni pot indica mâinile amorțite, trebuie să menționăm și lipsa de vitamina B12. Vitamina B12, cunoscută și sub denumirea de cobalamină, este una dintre cele mai importante vitamine. Aceasta îndeplinește mai multe roluri esențiale în organismul uman, fiind implicată în sinteza ADN-ului celular, în metabolismul acizilor grași și al aminoacizilor, sinteza mielinei și maturarea globulelor roșii din sânge.
Deficitul de vitamina B12 este una dintre cele mai periculoase carențe de vitamine și se manifestă adesea prin amorțeala membrelor, inclusiv a mâinilor, sau senzații de înțepături la nivelul acestora, anemie, oboseala, tulburări de atenție și memorie, precum și simptome digestive.
Sindromul Guillain Barre este o afecțiune neurologică autoimună, care poate avea o evoluție severă și rapidă. Acest sindrom se caracterizează prin slăbiciune progresivă și amorțeală sau furnicături la nivelul membrelor. În unele cazuri, poate debuta cu o pareză ușoară, tulburări de mers și de coordonare, dar poate evolua rapid, afectând mușchii respiratori și determinând dificultăți de respirație, necesitând astfel asistență medicală de urgență.
Scleroza multiplă este o altă afecțiune care poate cauza amorțeli în membre, fie ele inferioare sau superioare. Este o boală neurologică progresivă care se manifestă prin pusee în care sunt întâlnite simptome precum vederea încețoșată și alte tulburări de văz, deficite motorii sau tulburări de sensibilitate (inclusiv amorțeala membrelor) și tulburări de coordonare și de mers.
Există trei tipuri de scleroză: scleroza multiplă recurent-remisivă, scleroza multiplă secundar progresivă și scleroza multiplă primar progresivă. Tipul de scleroză multiplă pe care îl are o persoană poate afecta simptomele pe care le are și modul în care boala progresează.
Amorțeala mâinilor poate avea o explicație nevinovată sau poate fi un simptom al unei afecțiuni pentru diagnosticarea și tratarea căreia ar trebui să se intervină cât mai repede. Poate fi vorba de sindromul de tunel carpian, de un deficit de vitamina B12, de sindromul Guillain Barre, de scleroza multiplă sau de alte afecțiuni. De aceea, este indicat să te adresezi unui medic pentru a afla de ce îți amorțesc mâinile și ce este de făcut în continuare, în special dacă ai observat și alte simptome îngrijorătoare.
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol au caracter general și nu pot înlocui consultul de specialitate. Pentru a beneficia de un diagnostic corect și un plan de tratament adecvat, consultă un medic!
Surse:
https://www.medlife.ro/articole-medicale/ce-afectiuni-pot-indica-mainile-amortite
https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/scleroza-multipla-cauze-simptome-tratament
https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/sindrom-de-tunel-carpian-cauze-simptome-tratament
https://www.medlife.ro/articole-medicale/deficitul-de-vitamina-b12-simptome-diagnosticare-preventie
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024