Botoșănenii sunt invitaţi să participe, în perioada 3 – 5 septembrie, la Festivalul Diversităţii Multiculturale, ce va avea loc în Centrul Istoric al Municipiului Botoșani. Evenimentul este organizat de Primăria Botoșani, alături de Primăria Bistrița şi Asociaţia „Iubire şi Încredere” Iaşi, în cadrul proiectului“Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în judeţele Botoşani, Bistriţa–Năsăud şi Iaşi’’.
Startul festivalului va fi dat joi dimineaţă, când zona Centrului Național de Informare și Promovare Turistică se va anima cu standuri de prezentare a minorităţilor şi ateliere pentru copii, spre seară urmând să fie proiectat în aer liber filmul proiectului, ilustrând povestea minorităților din cele trei județe partenere.
Vineri dimineață vor reveni atelierele pentru copii, în compania personajelor Disney, iar în paralel va fi organizată o expoziție foto despre viața comunităților etnice. Spre seară publicul botoșănean este invitat la spectacol, pe scena special amenajată în Centrul Vechi. Vor evolua copiii de la grupul local Cheia Sol, coordonați de Oana Pușcașu, seara finalizându-se cu un concert extraordinar Anna Lesko, din programul căruia nu vor lipsi melodiile specifice rusești. Ultima zi a festivalului va începe cu o o paradă aportului tradiţional,urmată de un flashmob și de un spectacol de dansuri şi cântece ale minorităţilor (greci, ucraineni, romi, armeni, maghiari, lipoveni, etc)
Acesta este cel de-al treilea festival multicultural din cadrul proiectului, după ce în lunile mai și iunie au fost organizate evenimente similare la Iaşi şi Botoşani.
Proiectul “Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în judeţele Botoşani, Bistriţa–Năsăud şi Iaşi’’ face parte din Programul PA17/RO13 – „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european” finanţat prin Granturile SEE 2009 – 2014, program gestionat de Ministerul Culturii–Unitatea de Management a Proiectului. Valoarea proiectului este de 863.268,95 lei, reprezentând în proporţie de 100% finanţare nerambursabilă din fonduri SEE şi de la Guvernul României.
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024