Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început controale la bănci, unde a identificat multe lucruri şi sunt consecinţe majore, a declarat, vineri, directorul general al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, Ionuş Mişa, într-o conferinţă de specialitate.
'Suntem în analiză în momentul de faţă în domeniul bancar şi avem controale în curs. Nu pot să vă dezvălui care este astăzi stadiul şi ce se întâmplă acolo, dar vă spun că sunt consecinţe majore şi am identificat multe. Pot să vă dau un exemplu. Vă dau un exemplu cu portofoliile de credite care se vând. Băncile au venit cu ideea că pentru a putea valorifica un credit care este neperformant trebuie să îl pună într-un pachet cu credite performante, astfel încât să creeze un pachet cât mai atractiv pentru un eventual investitor. S-au vândut, astfel, pachete de credite de 100 milioane de euro, deci o sumă facilă pe tranzacţiile care se realizează, la randamente de 5-7%. Au vândut un pachet de 100 milioane de euro unei companii, cu 5-7 milioane euro. Diferenţa de 95-93 milioane euro ar reprezenta cheltuială deductibilă. Au fost pierderi, asta înseamnă că şi-a diminuat profitul', a spus Mişa.
Potrivit acestuia, compania căreia i-a fost vândut portofoliul de credite era o filială a băncii şi avea birourile în offshore.
'Compania către care a vândut era o companie filială. Practic, banca era acţionar 100% în acea companie, care avea birourile într-un offshore. Sunt situaţii în care este demonstrat că creditul respectiv a fost utilizat într-un circuit fraudulos şi, mai mult decât atât, nu au respectat normele proprii ale băncii care l-a acordat. Deci, banca a dat un credit în contradicţie cu normele proprii şi, mai mult decât atât, se demonstrează în instanţă prin hotărâre definitivă că a intrat într-un circuit evazionist. Cu toate acestea, faptul că nu şi-a recuperat acel credit, cheltuiala generată cu creditul se consideră cheltuială deductibilă. Încă o dată, se scade din (impozitul - n. r.) pe profitul pe care trebuie să îl plătească în România. Nu putem să facem nimic. Dacă legislativ nu se fac paşi importanţi în acest sens, suntem expuşi total în faţa unor companii care beneficiază de o experienţă capitalistă mult mai mare decât a noastră, care beneficiază de firme de consultanţă şi de contabili foarte buni, care ştiu să speculeze legislaţia foarte bine, ştiu să realizeze artificii fiscale greu de identificat, ştiu să realizeze circuite financiare greu de stopat. Trebuie să ne pregătim dacă vrem să stopăm toate aceste lucruri şi să le contracarăm', a atras atenţia şeful Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, din ANAF. Sursa: Jurnalul.
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024