Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat “Operaţiunea Scut 2017”.
"Operaţiunea Scut 2017" vizează intensificarea controalelor la frontieră, în trafic, dar şi în pieţe, târguri şi oboare, pentru combaterea traficului ilicit de ţigarete, se arată într-un comunicat al instituţiei.
"ANAF a declanşat Operaţiunea Scut 2017, pentru combaterea traficului ilicit la frontierele UE. Începând cu data de 5 februarie 2017, s-au intensificat controalele la frontieră, controalele în trafic, piețe, târguri si oboare, în vederea eliminării ţigaretelor provenite din trafic ilicit. Principalele pârghii de control, pe lângă intensificarea controlului la frontieră, vor fi controalele cu echipe canine şi controalele efectuate de echipele mobile ale Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul ANAF, reactivate în luna ianuarie 2017", se precizează în comunicatul ANAF.
De asemenea, în cadrul acestei operaţiuni, Direcţia Generală a Vămilor va beneficia şi de sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Combaterea traficului ilicit cu ţigarete reprezintă o prioritate a ANAF, ţinta fiind reducerea traficului ilicit cu ţigarete până la nivelul mediei din cadrul UE, iar la finalizarea "Operaţiunii Scut 2017", ANAF va face publice rezultatele. (Sursa: Realitatea Tv)
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024