”Emoția învinge matematica” a repetat aproape obsesiv Valeriu Iftime în ultima săptămâna de campanie electorală, dar și după anunțarea rezultatelor bătăliei pentru președinția Consiliului Județean, încercând să explice cum este posibil ca un candidat al unui partid cu 59 de primari în funcție din 78 să piardă în fața sa, un om sprijinit de o formațiune care nici măcar 20 de primari nu mai avea. Pe hârtie...
Cu alte cuvinte, ar fi reușit să creeze un curent în societate care să determine oamenii să îl voteze dincolo de simpatiile lor politice. Dar a fost vorba doar de emoție sau și de altceva?
În partea a doua a campaniei electorale, cu precădere în ultimele zile dinaintea scrutinului, în mediul politic botoșănean a circulat insistent informația că ”mai mulți primari PSD vor trăda” și că, spre deosebire de Primărie și Consiliul Local, la Consiliul Județean vor direcționa voturile spre PNL.
Poate a fost doar un zvon de campanie și atât, însă rezultatele susțin această teorie.
O analiză mai amănunțită a distribuției voturilor la alegerile locale din 9 iunie scoate la iveală câteva anomalii, ca să nu le spunem altfel.
Cu două excepții, în localitățile în care candidații PSD au câștigat alegerile, acolo unde aproape în totalitate erau deja primari social-democrați în funcție, Lucian Trufin, pretendentul partidului la președinția Consiliului Județean, a scos mai puține voturi decât câștigătorii social-democrați ai Primăriei.
Cea mai mare diferență s-a înregistrat în municipiul Botoșani, unde Cosmin Andrei a adunat 22.475 de voturi, iar Lucian Trufin doar 12.257. Rezultă astfel o diferență în minus de 10.218, în ciuda faptului că, probabil cel mai mare mesh electoral amplasat în precampanie, în municipiu, era unul în care de pe ”Botoșani Shopping Center” edilul șef îndemna oamenii să nu îl voteze doar pe el, ci și pe aspiranții la Consiliul Local și Consiliul Județean.
Victoria categorică a lui Valeriu Iftime în capitala județului ar putea fi totuși explicată prin faptul că majoritatea companiilor și a angajaților grupului ”Elsaco” provin de aici, iar FC Botoșani își dispută meciurile de acasă pe ”Municipal”.
Doar că o diferență de aproape 2.000 de voturi în minus s-a consemnat și la Dorohoi, acolo unde omul de afaceri nu are nimic din ceea ce deține în municipiul reședință.
Scoruri considerabile sub primar, de la 500 în sus, s-au evidențiat și în celelalte centre urbane condusă de edili șefi de la PSD, adică Săveni și Bucecea, în ciuda victoriilor astronomice, de peste 85% pe care Relu Tîrzioru, respectiv Angel Gheorghiu le-au obținut pentru Primărie.
Trendul anti Trufin și pro Iftime s-a menținut și în localitățile limitrofe municipiului reședință, la Mihai Eminescu și Curtești candidatul PSD având cu 860, respectiv 532 de voturi mai puține decât primarii.
Explicația ar putea fi aceea că Valeriu Iftime și-a axat campania pe mediul urban, iar în comunele menționate locuiesc o mulțime de oameni care lucrează de fapt în Botoșani.
Dar ce te faci, de exemplu, cu Cristinești, care nu mai centru urban nu este? În comuna din nordul județului Daniela Stredie, tocmai trecută în precampanie de la PNL la PSD, a recâștigat Primăria cu 83,09%. Pentru președinția CJ, Lucian Trufin, colegul său de partid, abia a scos jumătate din aceste voturi.
La Suharău, cu Marcel Chelaru din nou primar, data aceasta și oficial de la PSD, s-a consemnat aceeași situație la vot.
În linii mari, cu cât un primar a fost mai performant, cu atât a direcționat mai puține voturi la CJ pentru Lucian Trufin.
Cele mai mari diferențe de voturi primar PSD - candidat PSD la președinția CJ
Localitate | Voturi primar PSD | Voturi Lucian Trufin | Diferență Trufin - primar |
---|---|---|---|
Botoșani | 22.475 | 12.257 | - 10.218 |
Dorohoi | 6.334 | 4.384 | - 1.950 |
Mihai Eminescu | 2.679 | 1.819 | - 860 |
Săveni | 2.556 | 1.902 | - 654 |
Bucecea | 1.754 | 1.160 | - 594 |
Curtești | 1483 | 951 | - 532 |
Cristinești | 1.288 | 879 | - 409 |
Suharău | 1.128 | 708 | - 420 |
Corni | 1.549 | 1.231 | - 318 |
Cristești | 1.387 | 1.076 | - 311 |
Actualul senator a avut totuși și localități unde a obținut mai multe voturi decât candidații PSD la primării. Ei bine, cu două excepții, Vorniceni și Viișoara, toate celelalte orașe și comune în care a scos procente peste pretendenții social-democrați NU erau conduse de primari PSD.
Cel puțin din acest punct de vedere, paradoxal, Lucian Trufin a avut rezultate mai bune în localitățile conduse de PNL-iști, nu în cele administrate de social-democrați.
Pretendentul social-democrat la Consiliul Județean a declarat pentru Botoșăneanul că a făcut la rândul său o astfel de analiză și că la final concluzia a fost aceeași.
Lucian Trufin, fost candidat al PSD la președinția CJ
”Așa este! Și eu am făcut analiza aceasta. Mai mult de atât, eu am luat mai multe voturi decât partidul față de lista consilierilor județeni, în majoritatea localităților, mai puțin cele în care avem primarii cei mai buni. Nu știu cum să îmi explic”,
Localitățile în care Lucian Trufin a scos peste candidatul PSD
Localitate | Partidul primarului câștigător | Voturi candidatul PSD la Primărie | Voturi Lucian Trufin | Diferență Trufin - candidat PSD |
---|---|---|---|---|
Darabani | PNL | 529 | 703 | + 174 |
Flămânzi | PNL | 398 | 523 | + 125 |
Nicșeni | PNL | 290 | 324 | + 34 |
Vorniceni | PSD | 693 | 714 | + 21 |
Sulița | PMP | 295 | 308 | + 13 |
Viișoara | PSD | 338 | 342 | + 4 |
Pomârla | PNL | 323 | 325 | + 2 |
Blândești | PNL | 302 | 303 | + 1 |
Într-adevăr, deși a pierdut cursa pentru șefia CJ, la o diferență infimă, ce-i drept, senatorul a obținut cu aproape 2.500 de voturi peste partid. Doar că Valeriu Iftime a adunat aproape 3.000 de voturi mai mult față de formațiunea care l-a susținut, ceea ce până la urmă s-a dovedit a fi decisiv.
Rezultate alegeri Consiliul Județean
Candidat președinția CJ | Lista de consilieri județeni | Diferență |
Valeriu Iftime - 69.325 de voturi | PNL - 66.370 de voturi | + 2.955 față de partid |
Lucian Trufin - 69.098 de voturi | PSD – 66.639 de voturi | + 2.459 față de partid |
Care să fie explicația? Cel puțin la nivel oficial...
Lucian Trufin, fost candidat al PSD la președinția CJ
”În mandatele mele de parlamentar m-am axat pe dezvoltare rurală, pe agricultură și în mediul urban clar am avut de suferit. Aceasta este o explicație logică pentru mine. În rest, popularitatea dlui, popularitatea din faptul că este patronul FC Botoșani a contat foarte-foarte mult, acel mesaj cu «Mândru că sunt moldovean» iarăși a prins foarte-foarte mult”,
Acesta a adăugat că ”niciodată voturile nu au fost liniare”, în sensul că și în trecut pretendenții la șefia CJ nu obțineau același număr de voturi ca primarii, dar a acceptat că în cazul său diferențele în unele localități sunt mult prea mari.
Lucian Trufin, fost candidat al PSD la președinția CJ
”Sunt corect și pot să recunosc: fiind din mediul rural, axându-mi activitatea parlamentară pe dezvoltare rurală și pe agricultură, s-a simțit. În rest, diferențele în unitățile administrativ-teritoriale unde avem primari, vom face o analiză. Noi încă nu am făcut o analiză la nivelul organizației, dar realitatea ne arată că da, a fost bătută matematica”,
Lucian Trufin nu este singurul social-democrat căruia i se întâmplă așa ceva. În 2016, PSD a câștigat președinția Consiliului Județean, a câștigat alegerile pentru lista de consilieri județeni, a câștigat și Consiliul Local, unde a făcut chiar singur majoritatea.
Doar Ovidiu Portariuc a pierdut Primăria Botoșani, o analiză efectuată la acea dată scoțând la iveală mai multe ciudățenii.
De această dată, PSD a câștigat 57 de primării din 78, inclusiv Primăria Botoșani, a făcut singur majoritatea categorică în Consiliul Local și a scos cele mai multe mandate de consilier județean.
Doar că Lucian Trufin a fost învins în cursa pentru președinția Consiliului Județean.
La vreo două cicluri de alegeri mai degrabă PSD decât PNL pare că face o victimă în partid.
Sau poate că l-a bătut emoția generată de Valeriu Iftime și care se pare că i-a cuprins și pe primarii PSD. Că și ei sunt botoșăneni...
Tânăr din Botoșani cu arsuri grave pe corp, refuzat de spitale din țară
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
Prefectul Dan Nechifor, către tinerii veniți să se angajeze: Aveți o ofertă bogată – VIDEO
Oana Sava
Oct 11, 2024
Poliția Botoșani are șef cu concurs după un examen în doi la București
Oana Sava
Oct 11, 2024
Joker: Delir în doi la Happy Cinema Botoșani - PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024
De ce să alegi un kit de manichiură pentru unghii perfecte acasă?
Redacția Botoșăneanul
Oct 11, 2024