Cinci tineri debutanți nominalizați, un singur câștigător
Cinci tineri poeți au fost nominalizați în acest an pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum pe anul 2019:
Jesica Baciu, jes, București, Editura Nemira;
Timoteiu Drob, Tone de aur, Alba Iulia, Editura OMG;
Anastasia Gavrilovici, Industria liniștirii adulților, Bistrița, Casa de Editură Max Blecher;
Tudor Pop, Softboi Mimosa, Alba Iulia, Editura OMG;
Vlad Sibechi, Meditațiile bătrânului despre libertate, București, Editura Tracus Arte.
Juriul a fost format din dr. Alexandru Cistelecan (Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș), dr. Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), dr. Mihai Iovănel (Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București), dr. Alex Goldiș (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), dr. Andrei Terian-Dan (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu).
Juriul a decis ca premiul să îi fie decernat poetei Anastasia Gavrilovici.
Anastasia Gavrilovici a fost nominalizată la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum pe anul 2019 cu volumul „Industria liniștirii adulților” (Casa de Editură Max Blecher, 2019).
Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și cursurile de masterat ale Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. A fost, în ultimii ani de liceu, redactor-șef adjunct al revistei „Alecart”, apoi a trecut prin „Zona Nouă”, iar din 2016 face parte din redacția „Poesis internațional”. A publicat poezie, cronică literară și eseu și a tradus cărți din engleză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal).
”Anastasia Gavrilovici mizează pe intensitate și empatie. „Industria liniștirii adulților” este un volum clasic care n-ar fi arătat bizar nici în anii 2000. Pentru unele volume, acesta a fost un criteriu de excludere – prea ca în anii 2000, prea ca la începutul anilor 2010. Dar „Industria liniștirii adulților” realmente își neutralizează eficient (deși fără efort, parcă en passant) mărcile de istoricitate”, spune Mihai Iovănel, membru al juriului.
”Mulțumesc tuturor celor care ați venit în seara asta, mulțumesc membrilor juriului, este cu adevărat un an cu debuturi foarte bune, mi-au plăcut și celelalte volume nominalizate. Nu pot să plec de pe scenă fără să îmi exprim regretul că la Opera Omnia nu este nicio poetă nominalizată și că din 2006 premiul nu a fost acordat niciunei poete. Mi se pare și scandalos și regretabil, pentru că avem foarte multe poete care merită această distincție”, a spus Anastasia Gavrilovici.
Anastasia Gavrilovici a acuzat juriul de la Opera Omnia de ”mentalitate anchilozată de secol XIX prin care femeile nu sunt la fel de vizibile”, cuvintele poetei stârnind însă reacții negative din partea sălii.
Un măr roșu
« e vară și tu încă ești lângă mine»
bolborosi parameciul către parameciţa sa și corpul lor comun lumină puţin acvariul
lângă el patul mișcările noastre respiraţia condimentată ce anume
din toate astea ar putea schimba conţinutul aerului? două fiinţe
devenind o punte citoplasmatică o zi obișnuită o întâmplare ca oricare alta
un bătrân sculptor în grăsime mi-a spus că într-o relaţie
unul dintre parteneri se atașează definitiv de celălalt și nu
va mai fi capabil să trăiască pe cont propriu în caz că
«totuși e un comportament ciudat nu prea se întâlnește la oameni
mai degrabă la protozoare și morse» o informaţie de genul ăsta
e o ambulanţă care nu a ajuns la timp un măr roșu
devine un măr galben devine un măr maro devine un măr alb
tapetul se umflă tencuiala se coșcovește pozele cu cei dragi cad
una câte una și dispar sub moloz nu suntem primii care descoperă asta și totuși
mutaţiile afective care au avut loc în familiile noastre de-a lungul generaţiilor
ne fac vulnerabili în faţa schimbărilor sau poate numărul
greșit de proteine și lipide e cel care ne împiedică să omorâm
e dimineaţă și lumina trece aproape tomografic peste perne
acolo unde creierele noastre își spun povești de când erau mici
fac planuri de vacanţă și râd ca două conopide grăsuţe
înainte să intre în cuptor
Anastasia Gavrilovici, „Industria liniștirii adulților”, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2019
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024