Conducerea Spitalului Județean Mavromati, a înaintat în acest scop un document prin care sesizează OAMGMAMR care va efectua cercetări în ceea ce privește activitatea profesională a membrilor.
”Cazul respectiv pe partea de asistente este înaintat și Ordinului Asistenților și Moașelor pentru că și ei reprezintă o organizație profesională care, cercetează ca și Colegiul Medicilor activitatea profesională a membrilor respectivi. Ordinul Asistenților și Moașelor, pe partea asistentelor va cerceta. Cerem să ne spună punctul de vedere, să cerceteze”, a declarat
Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean Mavromati.
De asemenea, acesta a mai precizat că pe partea de disciplină toți cei implicați vor fi cercetați de comisia de disciplină formată la nivelul unității medicale.
(A.D.)
CITEȘTE:
Ancheta la Maternitate făcută pe linie profesională, verificări de profesor universitar