O structură de la București efectuează o anchetă privitoare la trei lanțuri de hypermarketuri, două dintre ele având puncte de lucru și la Botoșani.
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, estimează că până la sfârşitul acestui an va finaliza o anchetă demarată acum doi ani care vizează Carrefour, Cora şi Kaufland, trei retaileri care sunt suspectaţi de înţelegeri anticoncurenţiale asupra modului de organizare a promoţiilor. Dacă faptele se probează, supermarketurile riscă amenzi între 2 şi 4% din cifra de afaceri.
„Suspiciunea noastră este că, în cazul promoţiilor, modul cum acestea se organizau face să fie redusă concurenţa. Pe de o parte, se încearcă obţinerea de exclusivităţi în cazul promoţiilor: când ai o promoţie în magazin să nu aibă şi alţii, ceea ce înseamnă că preţul nu poate să scadă în egală măsură în alte magazine. Pe de altă parte, se pun anumite limite: cât de mult pot să scadă preţurile în cadrul promoţiilor. E o investigaţie în derulare care se va finaliza, cred, la sfârşitul acestui an. Dacă se constată încălcarea legii, evident, sancţiunile vor fi mari, pentru că sunt companii foarte mari. Nivelul de plecare este de gravitate medie, ceea ce înseamnă între 2 şi 4 % din cifra de afaceri“, a declarat ieri pentru ZF Bogdan Chiriţoiu.
La mijlocul lunii iulie a acestui an, Comisia pentru agricultură din Camera Deputaţilor a adus câteva modificări Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, măsuri care vizează îmbunătăţirea relaţiei retailer-producător agricol şi echilibrarea raportului de putere dintre cele două enitităţi.
Una dintre cele mai importante modificări aduse interzice oricărui comerciant să solicite furnizorului să nu vândă altcuiva mai ieftin, o măsură despre care Bogdan Chirţoiu crede că este „probabil un lucru bun“, deşi admite că atunci când nu exista această interdicţie, o clauză de acest gen ar fi avut ca efect restrângerea concurenţei.
„Noi nu am considerat-o ilegală (condiţia contractuală prin care supermarketurile puteau cere furnizorilor să nu vândă altcuiva mai ieftin- n.red.) pe argumentul ca niciun lanţ din România nu e atât de mare, pe criteriile şi în termenii noştri, încât să considerăm că are o poziţie dominantă. Pe de altă parte, da, o clauză de genul acesta restrânge concurenţa pentru că spune: „nu da nimănui mai ieftin decât îmi dai mie, ceea ce evident prin definiţie împiedică pe producător să dea la un preţ mai mic unui alt magazin, deci un efect de limitare a concurenţei are. Repet, nu am considerat-o ilegală totuşi pentru că niciun lanţ de magazine nu e atât de mare încât să considerăm că are poziţie dominantă. Faptul că e interzis prin altă lege decât cea a concurenţei e probabil un lucru bun“, a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.
Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în valoare totală de 11 milioane de euro de la începutul anului până acum şi se aşteaptă ca în 2016 să finalizeze un număr record de 30 de investigaţii. Cel mai recent sancţionat retailer este Dedeman, care a primit o amendă de peste 4 mil. euro pentru înţelegeri anticoncurenţiale ce vizează fixarea preţurilor de revânzare a centralelor termice şi a boilerelor.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024