Week-end cu ghinion pentru un şofer botoşănean. Prins băut la volan şi cu viteză peste limita legală, acesta a ajuns să fie cercetat pentru dare de mită.
Sîmbătă dimineaţă poliţiştii din cadrul Biroul Rutier al municipiului Botoşani au oprit pe drumul naţional din Silişcani, un autoturism Nissan condus de Dorin B., de 37 ani, din Braşov, care avea o viteza de rulare de 78 km/h. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o concentraţie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus şi la Spitalul Judeţean în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, lucru refuzat de conducătorul auto.
Faţă de acesta s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, urmând a se propune soluţie procedurală.
La un moment dat, pe parcursul cercetărilor, conducătorul auto i-a oferit agentului de poliţie suma de 200 lei (o bancnotă de 100 lei şi două bancnote de 50 lei ), în vederea muşamalizării cazului. Poliţistul a raportat situaţia ivită, astfel încât, împreună cu lucrătorii din cadrul D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani a fost organizat şi realizat un flagrant, situaţia expusă de poliţist confirmându-se. Astfel, cercetările au fost preluate de către Serviciul Judeţean Anticorupţie, Dorin B. fiind cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Tipuri de debitmetre industriale
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
APEL pentru un botoșănean internat la Terapie Intensivă care are nevoie de sânge
Oana Sava
Jan 08, 2025
Enriko Papa prezentat oficial la FC Botoșani: Bine ai revenit acasă!
Oana Sava
Jan 08, 2025
Botoșani rămâne cu un singur radar fix cu cameră și în acest an
Redacția Botoșăneanul
Jan 08, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile