Luni la amiază, în jurul orei 13.30, o autospecială a Poliției Rutiere ar fi luat pe capotă un elev care tocmai ieșea de la școală. Asta susține un botoșănean, acuzațiile fiind lansate public pe rețelele sociale.
Evenimentul rutier ar fi avut loc în intersecția străzilor Cornișa cu Calea Națională.
„Astăzi în jurul orei 13:30 am fost martor unui incident la ieșirea de pe centură spre Calea Națională, la vale de sediul Poliției Rutiere. Am cedat trecere unor pietoni, copii ieșiți de la liceu, iar de pe Calea Națională a intrat o autospecială a Poliției, marca VW Polo, care a intrat în copii ca lupul între oi, unul dintre copii fiind luat pe capotă și ajuns până pe parbriz (girofarurile erau oprite, semn că nu erau în vreo grabă). De la volanul mașinii se coboară o doamnă polițistă care nici una nici două baga copilul în mașină și pleacă cu el. Curiozitatea mea, cum trebuia soluționat cazul? Copilul efectiv s-a blocat și nu voia să intre în mașină și zicea că e în regulă, dar l-a obligat să intre. Se suspendă dreptul doamnei de a mai conduce?”,
este postarea care a încins spiritele pe Facebook.
Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a transmis că, în urma informațiilor apărute în spațiul public, conducerea IPJ a dispus cercetări, în regim de urgență, prin intermediul Biroului Control Intern, cu privire la evenimentul rutier la care se face referire.
”La finalizarea verificărilor vom comunica măsurile dispuse fața de persoanele implicate, precum și care a fost situația de fapt”,
IPJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile