Conducerea Spitalului Județean „Mavromati” a început o anchetă în cazul unui pacient care fi fost bătut crunt pe secție.
Un pacient, în vârstă de 33 de ani, internat pe Secţia de Psihiatrie, a ajuns la terapie intensivă, după ce a fost snopit în bătaie de alţi pacienţi, în urmă cu aproape două săptămâni.
Poliţiştii au deschis acum o anchetă. Tânărul a fost internat pe secţia de Psihiatrie, în Ajunul Crăciunului. De atunci tatăl l-a vizitat zilnic, iar în urmă cu două săptămâni, un simplu telefon i-a dat viaţa peste cap.
Ion Budur, tatăl pacientului: „Îmi dă telefon şi îmi spune că băiatul meu Ionuţ Ovidiu a căzut în baie şi s-a fracturat braţul drept. I-am spus să meargă cu mine pe secţie să-l văd. Deci nu mi-a dat voie. L-am programat pentru operaţie la braţ. Eu nu am ştiut cum arată.”
Deşi iniţial tatăl băiatului a crezut că este vorba doar de un simplu accident, aşa cum a fost informat, când şi-a văzut copilul a avut parte de un adevărat şoc. Tânărul era plin de vânătăi pe tot corpul şi desfigurat, iar agresori ar fi chiar pacienții internaţi în spital, scrie observatornews.ro
Ion Budur, tatăl pacientului: „A fost grav tare. L-au lăsat acolo şi-a răcit şi a făcut pneumonie. Când l-am văzut la ATI intubat tot, m-am speriat. Nu mai putea să respire. Foarte grav a fost. L-au bătut. El s-a dus în baie să facă duş. L-au prins vreo patru, pe unul îl ştie. El a fost bătut. Are vânătăi pe braţul stâng, vânătăi pe picioare, vânătăi pe spate. A fost bătut tare.”
Revoltat, tatăl, a cerut ajutorul poliţiei, care a deschis acum o anchetă.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ: „A fost înregistrată o sesizare privind infracţiunea de loviri şi alte violenţe, comisă într-o unitate spitalicească din Botoşani.”
O anchetă internă a fost deschisă şi la Spitalul Judeţean din Botoşani.
Monica Adascaliţei, manager Spitalul Județean de Urgență „Mavromati": „S-a constituit o comisie în cadrul Spitalului Judeţean din Botoşani. Comisia va vedea exact dacă pacientul a fost agresat sau a primit lovituri pe timpul internării pe Secţia de Psihiatrie.”
Anchetatorii urmează acum să stabilească dacă tânărul de 33 de ani a fost bătut sau a fost vorba despre un simplu accident.
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile