În cursul zilei de ieri, 22 august 2019, poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani au fost sesizaţi de către un bărbat de 37 de ani, cu privire la faptul că, în cutia poştală de la domiciliul său, a indentificat un plic pe care ar fi fost aplicat un timbru de Lituania.
Apelantul a menţionat că a desfăcut plicul (după ce a intrat în locuinţă) şi a constatat că, în interior, se află o substanţă de culoare albă. De asemenea, tot în interiorul plicului se mai afla un fragment de hârtie pe care era scris „antrax”, precum şi îndemnul de a suna la 112.
Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul apelantului şi au preluat plicul care a fost transportat, ulterior, la sediul IPJ Botoşani.
Solicitaţi în sprijin, specialişti ai ISU Botoşani şi ISU Suceava, Serviciul Chimic, Biologic şi Risc Nuclear (CBRN) au efectuat misiuni de decontaminare a zonei, atât la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani, cât şi la locuinţa apelantului.
Iniţial, plicul a fost depozitat într-un birou care a fost sigilat de către lucrători din cadrul ISU Botoşani, Serviciul Chimic, Biologic şi Risc Nuclear (CBRN), aceştia efectuând şi decontaminarea zonei, atât la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani, cât şi la locuinţa apelantului.
Ulterior, plicul a fost transportat de către lucrătorii din cadrul CBRN Bucureşti la institutul Matei Balş din municipiul Bucureşti în vederea efectuării unei analize de laborator care să stabilească natura substanţei.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, în urma anchetei epidemiologice s-au stabilit persoanele care au fost expuse prin inhalarea substanţei, aflate în încăperea locuinţei la momentul deschiderii plicului. Acestora, li s-au recoltat probe biologice conform metodologiilor în vigoare.
Probele au fost înaintate pentru a fi analizate în cadrul Laboratorului Naţional de Referinţă al Institutului Cantacuzino.
Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024