Ofițerii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani s-au autosesizat cu privire la incredibilul scandal ce a avut loc duminică dimineață la Răchiți, la ferma lui Ionică Nechifor. Asta în condițiile în care până în prezent nu a fost depusă nici o reclamație din partea părții vătămate.
Mai mulți vânători sunt acuzați de președintele Moldoovis că ar fi împușcat un câine de la ferma liberalului. Ar fi fost însoțiți de copii și s-ar fi aflat în stare de ebrietate. Situația se agravează după ce, unul dintre vânători a fost surprins când îndrepta arma către Ionică Nechifor.
Ca atare, ”Polițiștii serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări autosesizându-se cu privire la aspectele menționate de dv. pentru a stabili cu exactitate situația de fapt, iar ulterior dacă vor fi constatate elemente constitutive ale vreunei infracțiuni din cele prevăzute la regimul armelor, vor fi întocmite lucrări penale. La acest moment, în cauză nu a fost depusă nici o plângere”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Incidentul a avut loc la ferma lui Ionică Nechifor care și-a luat câinele împușcat în cap și s-a deplasat pe esplanada Palatului Administrativ iar ulterior în curtea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani. (G.E.)
CITEȘTE:
FOTO ULUITOR: Președintele Moldoovis amenințat cu arma de la 1 metru de un vânător
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024