Ancheta săptămânii
Achiziţie buruienoasă de 1 milion $ la Direcţia Silvică
Mihai Axinte (Medium)Fostul director al Direcţiei Silvice este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu în formă calificată. Dosarul se află la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) şi vizează o tranzacţie imobliară de circa un milion de dolari derulată în perioada în care Mihai Axinte era primul pădurar al judeţului.351 hectare cumpărate de la un neamţ titlu de proprietate 2 (Medium)În anul 2007 Direcţia Silvică Botoşani a achiziţionat de la cetăţeanul german Bellu Mathias Alexander 351 hectare teren forestier in zona comunei Dobîrceni. La acea dată s-au plătit 2,43 milioane de lei pentru pădure în condiţiile care, în respectivul an, dolarul a fost cotat între 2,2 şi 2,5 lei. Aparent afacerea a fost una în regulă. Anul acesta o echipă a Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) a efectuat un control la Botoşani şi a descoperit că achiziţia prezintă însă serioase probleme. Asta cel puţin în opinia celor care au întreprins acţiunea în judeţ. Astfel, potrivit raportului întocmit de reprezentanţii RNP, cetăţeanul german ar fi primit ilegal pădurea şi există riscul ca instituţia să piardă proprietatea deşi a plătit bani grei pe ea. Conform celor scrise negru pe alb în raport, Mihai Axinte, în calitatea de director al Direcţiei Silvice pe care o avea atunci, este acuzat de „achiziţionarea a 351 hectare teren forestier retrocedat ilegal fără ca în prealabil să facă demersurile legale pentru anularea titlului de proprietate şi să aducă la cunoştinţa RNP că achiziţia nu este posibilă  pentru că terenul este retrocedat ilegal şi poate constitui obiect de litigiu”. Cu alte cuvinte, Mihai Axinte ar fi preferat să dea în jur de un milion de dolari pentru o pădure în loc să deschidă o acţiune în instanţă şi să încerce să o obţină aproape gratuit. Şi asta fără să fi informat conducerea superioară de la Bucureşti. Aceste lucruri sînt confirmate de altfel şi în altă poziţie a raportului de control unde fostului şef i se reproşează şi „neluarea măsurilor legale de anulare a titlurilor de proprietate pentru terenuri forestiere retrocedate fără respectarea prevederilor legale”. Direcţia Silvică se împotriveşte, apoi dă milionul Ioan Grapan (Medium)Ciudat este însă şi faptul că Mihai Axinte a efectuat achiziţia la relativ puţin timp după ce neamţul devenise proprietar. Acestuia i s-a eliberat titlu de proprietate pe 30 august 2006, dată pînă la care terenul era deţinut de Direcţia Silvică, pentru ca în 2007 să-l vîndă tot Direcţiei Silvice. Culmea, toate acestea s-au întîmplat după ce instituţia condusă de Mihai Axinte s-a împotrivit retrocedării. „Cei de la Silvic fac parte din comisia locală de fond funciar. Ei s-au legat de cetăţenie”, ne-a declarat Ioan Grapan, inginer la camera agricolă Dobîrceni, care a instrumentat dosarul. Acesta a mai spus că silvicultorii s-au opus înapoierii terenului întrucît, în opinia lor, un cetăţean străin nu avea voie să primească teren forestier. La scurt timp după ce acestuia i s-a dat pădurea, iar Direcţia Silvică s-a împotrivit, aceeşi instituţie îşi schimbă total opinia şi, în loc să atace titlul în instanţă, preferă să plătească 2,43 milioane lei pe pădure. Tranzacţia este cercetată de poliţişti Gabriel Amitrului 3 (Medium)Date fiind toate aceste lucruri, conducerea Direcţiei Silvice Botoşani, la recomandarea RNP, a înaintat o sesizare la Parchet. „Nu am făcut neapărat o plîngere. În urma celor depistate la control a trebuit să facem o sesizare”, a afirmat Gabriel Amitrului, actualul director al Direcţiei Silvice. Procurorii au redirecţionat dosarul spre IPJ. Astfel, Mihai Axinte este acum cercetat pentru fapta de abuz în serviciu în formele prevăzute de articolele 248 şi 248 – 1 din Codul Penal. „Nu vă pot spune în ce fază este dosarul întrucît persoana care îl instrumentează este plecată din oraş. Pot însă să vă confirm că există un dosar pe numele d-lui Mihai Axinte”, ne-a declarat cms.Manuela Ieremie, purtătorul de cuvînt al IPJ.   Intră în joc subprefectul Secrieru Mihai Axinte susţine că acuzaţiile care i se aduc sînt nefondate. În ciuda celor scrise foarte clar în raportul de control el spune că a avut avizul RNP pentru Paul Secrieru - Cristian Roman 2 (Medium)cumpărarea pădurii şi că, mai mult, chiar din fondurile acesteia s-ar fi dat banii. Potrivit fostului silvicultor şef, achiziţia s-a desfăşurat astfel în urma îndeplinirii a două elemente esenţiale : RNP şi-a dat avizul, iar comisia judeţeană de fond funciar i-a eliberat lui Mathias Alexander titlul de proprietate. Marea surpriză vine însă din altă parte. „Mai multe despre tranzacţie ştie noul subprefect că o firmă de-a d-lui s-a ocupat”, a afirmat Mihai Axinte. Noul subprefect este Paul Secrieru care în 2006, la ora retrocedării, era directorul cancelariei prefectului de atunci, dar şi de acum Cristian Roman. După cum bine se ştie, Roman este naşul lui Secrieru jr., iar în calitatea sa de prefect este preşedinte al comisiei judeţene de fond funciar, cea care are practic cuvîntul final de spus în cazul emiterii unui titlu de proprietate.Bellu Mathias Alexander depusese cererea de retrocedare în 2005, în calitate de moştenitor al lui Theodor Carol Hynek, care în anii `40 - `50 ar fi părăsit România după ce ar fi fost expropriat.Axinte, omul achiziţiilor dubioase Padurarii-spala-afacerile-din-silvicultura-508x406Dosarul întocmit pe numele lui Mihai Axinte nu vizează însă doar afacerea cu pădurea. În acelaşi raport al echipei de control a RNP se arată că acesta a achiziţionat şapte maşini de teren Mitsubishi „fără o fundamentare justificată a oportunităţii acestei achiziţii”. Maşinile au fost cumpărate în decembrie 2008, cînd PNL, partidul din care ex-directorul făcea parte, trecea în opoziţie, iar pentru Mihai Axinte era clar că îşi va pierde funcţia lucru care, de altfel, s-a şi întîmplat. Tot cam în aceeaşi perioadă Direcţia Silvică a cumpărat o maşină de transport buşteni şi tot fără fundamentarea justificată a oportunităţii achiziţiei. În acest fel, potrivit directorului în funcţie Gabriel Amitrului, instituţia are rate anuale la leasing de circa 500.000 lei în condiţiile unei cifre anuale de afaceri de circa 13,5 milioane lei. Practic, aproape 5% din încasări se duc pe maşinile în cauză. Povestea achiziţiei acestor maşini a fost deja prezentată pe site, la adresa /investigatii/general/afacerea-mitsubishi/.Sergiu BĂLĂŞCĂU
Șoferul care a produs accidentul dramatic din Bulevard este LIBER! Victimele rămase cu sechele și amenințate cu moartea, șocate de decizia judecătorilor – DOCUMENT
Seara de 1 iunie a anului 2020 a fost marcată la Botoșani de unul dintre cele mai grave accidente rutiere produse în municipiul reședință de județ, bilanțul fiind unul apropiat de tragedie: trei autoturisme distruse, șase oameni răniți grav sau extrem de grav, dintre care doi încarcerați. Șoferul vinovat se afla în plin live la volan, în momentul producerii accidentului. Era băut și, la analiza toxicologică, în sânge i-a fost depistat și canabis.
În numele fratelui! Demisie șoc în PSD plecată de la o primărie de oraș și o negociere eșuată cu un primar independent cu frate social-democrat
Marea surpriză de la lansarea candidaților Alianței Liberalilor și Democraților la alegerile locale, care a avut loc în urmă cu exact o săptămână, a fost constituită de prezența fostului comisar șef de Poliție, Gheorghe Nazare. Acesta a obținut în 2016 un mandat de consilier județean pe lista PSD, formațiune care ulterior l-a susținut și pentru una dintre cele mai râvnite funcții de la Consiliul Județean, cea de președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP).
Comitetul de Urgență ne obligă să purtăm măști și afară, dar Bruxelles-ul tocmai a exclus Botoșaniul din zona roșie a Covid-ului
Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) prin care se instituie purtarea obligatorie a măștii în mai multe zone din municipiul Botoșani și din alte localități este contrazisă tocmai din capitala Uniunii Europene.
Elev din Botoșani exmatriculat la liceu, în SUA milionar! Școala din România care pregătește copiii pentru trecut: Ai ieșit pe poarta liceului în 2020 perfect pregătit pentru anul 1990 - VIDEO
80% din elevii din România ies de pe băncile școlii fără să știe cu adevărat care le este drumul în viață.40% dintre elevii din sistemul educațional românesc sunt considerați analfabeți funcționali și nu din vina lor, ci pentru că sunt practic obligați să tocească la materii care nu au aplicabilitate și în viața reală. Ani de domnie, ani de apariție a unor opere sau puncte de vedere ale unor critici. Acești elevi sunt practic forțați să îmbrățișeze ideile altora, fără a le fi permis să le aibă pe ale lor, proprii.
Marea alianță s-a copt în capitală și s-a spart la Botoșani: PSD pe cale să piardă candidatura la CJ sau Primăria Botoșani - Un taliban politic
Pasul înapoi făcut de Lucian Borfotină în privința candidaturii la funcția de primar al municipiului Botoșani ar putea fi doar una dintr-o serie de manevre de anvergură care vor avea loc până la startul oficial al campaniei electorale. Iar totul este legat de rezultatul negocierilor pe care PSD și ALDE le poartă la București.
Botoșănean cu sechele pe viață dintr-un accident! A fost abandonat de un jandarm care a fugit! CLASARE de la Parchetul Militar, victima lăsată în agonie, scoasă vinovată – VIDEO&DOCUMENT
O noapte de petrecere între trei prieteni s-a terminat aproape tragic pentru unul dintre ei, rămas marcat pe viață. Accidentul care a urmat nu a trecut neobservat, mai ales după ce unul dintre cei aflați în autoturism a fugit, abandonându-și prietenul în agonie și plin de sânge, întins pe asfalt. Un al treilea, care nu apare în ancheta care a rezultat ulterior, i-ar fi urmat exemplul. Evenimentul rutier a provocat o undă de șoc în comunitate.
Acuzații GRAVE la adresa unui medic! Ar fi scăpat un bebeluș în cap și i s-a fracturat clavicula, război prin avocat și cu legiștii - DOCUMENT & FOTO
Familia Lulciuc trăiește în comuna Cândești, din județul Botoșani. S-a întregit cu un al patrulea membru care s-a născut în data de 16 mai 2020. Gheorghe Ionuț, tatăl în vârstă de 32 de ani, are împreună cu Liliana Andreea, de 25 de ani, doi copii. O fetiță de doi ani și jumătate și un băiețel, Ionuț Andrei, de o lună și jumătate.
Statul a secretizat ”puțin” morțile de Covid, decedații intră în pământ cu tot istoricul cazului
Istoria se repetă și în pandemie: la mai puțin de trei luni după ce Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a îngrădit dreptul la informare al tuturor românilor și a restricționat accesul la datele privind numărul de persoane infectate din fiecare județ, s-a luat o măsură asemănătoare referitoare la decese.
ANALIZĂ: Cifrele NU mint – Românii se îmbolnăvesc mai tare de Covid-19 de fiecare dată când Iohannis cere prelungirea Stării de Urgență sau de Alertă
Pe 9 iunie președintele României anunță prelungirea Stării de Alertă cu păstrarea mai multor restricții, de la cinematografe și locuri de joacă închise la restaurante deschise doar pentru terase. Apar imediat proteste din partea mai multor asociații, patronate și politicieni, iar unele partide amenință că nu vor vota încă 30 de zile de Stare de Alertă.
Loading...
Hotelieri puși să alerge după bani! Botoșănenii băgați FORȚAT în carantină așteptați să-și plătească cazarea și masa... de bunăvoie
În Ordonanța Militară cu numărul 4, ministrul Marcel Vela anunța o serie de măsuri pentru românii care nu respectă izolarea la domiciliu. Aceștia au fost introduși în carantină instituționalizată, adică într-un loc aflat sub paza Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Iar mai apoi obligați să plătească și costurile cu cazarea și masa pentru 14 zile.
Violența domestică la noi! Mamă a trei copii cu gâtul tăiat de la o banală salată! Agresorul lăsat liber să meargă acasă, după doar o noapte
Campaniile împotriva violenței domestice rămân doar acțiuni prin care se cheltuiesc mulți bani pe tot felul de pliante și pe ședințe cu oameni cu talent  oratoric, care expun întâmplări pe care probabil că nu le-au trăit vreodată. Pentru că întotdeauna viața bate filmul, iar realitatea este trăită doar de victime. Toți ceilalți rămân simpli spectatori. 
O trăim și pe asta: administrator de grădiniță trimis șef la instituția care gestionează apele
La adăpostul pandemiei în unele instituții din România continuă să se întâmple lucruri necurate. Iar astăzi facem referire la o numire scandaloasă de șef la una dintre cele mai importante unități de stat.
Pandemia pare desprinsă dintr-un film devenit celebru: Botoșani în fruntea țării și la decese cu 42 de înmormântări ”made in Covid”
Viața trăită de botoșăneni în ultimele două luni, transpusă într-un tablou creionat pe întreg globul pământesc, a semănat izbitor cu un scenariu de film. Un paradox, am putea spune, având în vedere că în trecut, fără excepții, viața reală era sursa principală de inspirație a cinematecii.
Asta nu v-o spune vreo instituție! Suntem de fapt pe locul 3 în România la Covid-19, după Suceava și Arad
La ora redactării acestui articol este data de 7 mai, iar pe la amiază Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite obișnuitul comunicat de presă privind evoluția pandemiei în România. Cu 560 de cazuri, Botoșani se află din nou pe locurile fruntașe. Suntem pe 6 între toate județele țării.
Loading...
Dosarul de la Botoșani care ajunge la CEDO, după un proces plecat de la o simplă... Dacie, în urmă cu 8 ani
Opt ani de zile s-au scurs de când a început calvarul pentru un bărbat și o femeie, ajunși în prezent dușmani legali, protagoniști în procese înregistrate pe rolurile instanțelor de judecată sau în dosare instrumentate de organele de cercetare penală, polițiști și procurori.
Dezastrul de la ”Mavromati”: Oameni intrați cu alte boli și infectați cu coronavirus - Am ținut bomba cu ceas fix în Spitalul Județean
Dimensiunile dezastrului de la Spitalul Județean Botoșani sunt mai mari decât le arată statisticile pe care autoritățile le fac publice, mai ales la insistențele jurnaliștilor. Unitatea care ar trebui să însănătoșească oamenii a ajuns să îi îmbolnăvească de cel mai temut virus al momentului.
Coronavirus 2020: Ziua în care dintr-un pix ne-au lăsat pradă infectării ca la Cernobâl
La 34 de ani de la explozia centralei de la Cernobâl, cel mai mare dezastru din istorie provocat de om, întreaga planetă se află din nou într-o situație disperată. Deși pe 26 aprilie 1986 a explodat o centrală nucleară, iar în 2020 ne confruntăm cu o pandemie, între cele două evenimente de proporții gigantice există câteva asemănări izbitoare. Și acestea țin de modul în care se comportă autoritățile din România.
AFACERE în plină pandemie la Răchiți! Primăria cumpără de peste 10.000 de euro bănci de la un (fost) angajat, abia devenit patron – DOCUMENT
Dedesubturile acestei afaceri pot fi lesne de înțeles. Un asistent comunitar despre care nu se poate spune foarte clar dacă mai lucrează sau nu la Primăria Răchiți a încheiat un contract cu administrația publică locală pentru a furniza… bănci. Totul s-a făcut în doar zece minute, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la o valoare de 49.500 de lei.
38.000 de lei!! Cei mai mulți bani dați unui medic de familie, alții se chinuiesc să supraviețuiască! Criza epidemică îi pune la treabă
Deși medicina de familie este considerată Cenușăreasa sistemului sanitar, există și cadre medicale care câștigă sume substanțiale, în unele cazuri chiar și de peste 35.000 de lei pe lună.
70 de copii și 50 de salariați la mâna unor birocrați de la București! Un complex care arată ca-n reviste, la un pas de închidere – GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu 30 de ani, născută dintr-un gând al unei doamne orfane. În traducere liberă, denumirea englezească poate însemna o mână de ajutor oferită celor în nevoie. Vizualizând Hand of Help în interior, se poate spune fără exagerare că acolo este mâna lui Dumnezeu pe creștetul copiilor care s-au născut în familiile nepotrivite. Iar puntea dintre Dumnezeu și acești copii o reprezintă două familii, cei care au creat această poveste: misiunea Hand of Help.
astratex.ro
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
”Prietena mea e româncă. Fetele din zona mea, Los Angeles, sunt foarte frumoase, dar caracterul lor e… special. Nu neapărat în sensul bun”,Sebastian Dobrincu, milionarul din Silicon Valley, originar din Botoșani  ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8743 lei
USD
Dolarul SUA
4.1768 lei
CHF
Francul elveţian
4.5595 lei
GBP
Lira sterlină
5.4111 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0006 lei
XAU
Gramul de aur
251.6793 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2444 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3269 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9377 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1343 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1785 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6545 lei
Vremea
astăzi
Botosani
7.7 o C
Dorohoi
7.9 o C
Bucecea
7.3 o C
Darabani
8.9 o C
Saveni
7.7 o C
Ştefăneşti
8.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.