Descinderile efectuate în urmă cu exact o săptămână de Direcția Națională Anticorupție la Primăria Botoșani, SC Modern Calor SA și la sediile unor societăți comerciale din municipiul reședință și din Șcheia vizează o afacere uluitoare pe bani europeni. Fonduri consistente din cele mai mari proiecte din istoria municipalității botoșănene au ajuns la o firmă fantomă dintr-o comună din județul Suceava.
Pe 2 decembrie 2011, Primăria Botoșani, reprezentată de primarul Cătălin Flutur de la acea dată și directorul economic Valerian Sănduc, a încheiat un contract de servicii cu SC Inginer Consultant SRL pe marele proiect de reabilitare a termoficării orașului. Obiectul contractului îl constituia asigurarea de către firmă a serviciilor de ”Asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor sursă și rețele pentru implementarea proiectului «Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Botoșani pentru perioada 2009 – 2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice»”. Suma exactă a contractului era de 1.849.230,40 lei fără TVA, adică peste 18 miliarde de lei vechi, echivalentul a mai mult de 400.000 de euro. Durata convenită a contractului era de 40 de luni, inclusiv perioada de notificare a defectelor. Așadar, în medie, pentru serviciile prestate, Primăria Botoșani se angaja să plătească agentului economic în cauză aproximativ 10.000 de euro lunar timp de trei ani și patru luni. Totul în cadrul unui proiect european de peste 32 de milioane de euro.
Toate bune și frumoase numai că, la data semnării contractului cu municipalitatea botoșăneană, SC Inginer Consultant SRL nu avea nici măcar două luni de la înființare. Firma în cauză s-a constituit abia pe data de 18 octombrie 2011 și după o lună și jumătate a reușit să prindă asistența tehnică pentru cel mai mare proiect european implementat vreodată de Primăria Botoșani. Agentul economic în cauză are doi asociați: Alina Sănduleanu, care la data parafării contractului avea numai 26 de ani și Adrian Toma, care tot la acea dată avea 40 de ani și care este și administratorul societății comerciale, calitate în care și-a pus iscălitura pe contractul cu Primăria Botoșani. Ea este născută în Mileanca, el în Hudești, iar sediul declarat al firmei figurează într-o cameră dintr-un imobil situat pe strada Zambilei din comuna Șcheia.
Reporterii Botoșăneanul s-au deplasat săptămâna trecută în localitatea de lângă municipiul Suceava în încercarea de a se întâlni cu reprezentanții SC Inginer Consultant SRL.
”Stradă” este însă un cuvânt mult prea pretențios pentru ce am găsit pe ”Zambilei”, care de fapt este o uliță betonată de aproximativ jumătate de kilometru, care se termină în... câmp. Zeci de minute am căutat adresa indicată la Registrul Comerțului, însă degeaba. Pe lângă faptul că nici o casă din zonă nu avea o siglă cu ”Inginer Consultant”, nici unul dintre sătenii care locuiesc pe acea stradă și pe care i-am întrebat despre societatea în cauză nu ne-au putut da vreo informație despre aceasta. Toți au ridicat din umeri, explicându-ne că nu au auzit despre o asemenea firmă.
Am sunat la numărul de fix declarat la Oficiul Registrului Comerțului, însă, surpriză, ni s-a răspuns că nu este alocat. Am încercat pe telefonul mobil și ne-a răspuns Alina Sănduleanu, care a refuzat atât o întâlnire, precum și să precizeze unde își desfășoară firma activitatea.
”Probabil că este treaba organelor competente să ancheteze lucrul ăsta, noi nu avem nimic de declarat. Cum am ajuns la Botoșani? A fost ca de obicei, o licitație publică”, a afirmat Alina Sănduleanu.
Aceasta a adăugat că nu știe dacă la licitația organizată de Primăria Botoșani s-au mai prezentat și alți agenți economici și nu a dorit să indice locul în care își desfășoară firma activitatea, mărginindu-se doar să declare că, ”sediul firmei este la o casă”.
VEZI ÎN VIDEO CAM CE ȘTIU VECINII FIRMEI DESPRE SC INGINER CONSULTANT SRL:
In cautarea SC Inginer Consultant SRL din Scheia from Echipa Botosaneanul on Vimeo.
Și asta nu e tot. Alina și cu Adrian par să fi găsit cheia minune în afaceri. SC Inginer Consultant SRL are un singur angajat! Cu acest unic salariat societatea a reușit ca în 2013, primul an integral de activitate, să aibă o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei și un profit de peste 30.000 lei, pentru ca un an mai târziu cifra de afaceri să fie de aproape 800.000 de lei, iar profitul să fie de ceva peste 1.000 de euro. Cum de profitul este atât de redus în condițiile în care firma nu avea decât un singur angajat și, dacă plătea chirie, o făcea pentru o cameră dintr-o casă dintr-o comună? Cum este posibil oare ca o firmă abia înființată, cu un singur salariat și cu un sediu care există mai mult pe hârtie să perfecteze un asemenea business cu Primăria Botoșani?
La toate aceste întrebări încearcă să răspundă și procurorii de la DNA Suceava, care săptămâna trecută au ridicat sute și sute de pagini cu documente care vizează relația Primăria Botoșani – SC Modern Calor SA – SC Inginer Consultant SRL. Iar răspunsul pare să fie că firma în cauză nu este altceva decât un paravan pentru un agent economic din Botoșani, care pentru a evita o stare de incompatibilitate și de conflict de interese a apelat la acest subterfugiu.
Jurnaliștii de la Botoșăneanul cu călcat practic pe urmele procurorilor DNA Suceava, cei care, cu doar câteva zile înainte, fuseseră pe strada Zambilei din comuna Șcheia pentru a percheziționa firma care a revoluționat domeniul consultanței la Botoșani.
Acțiunile de luni, 23 martie 2015, au fost cu ”belșug” pentru procurorii de la Suceava care deja joi se aflau în toiul verificărilor documentelor ce au fost ridicate atât de la Primărie și Modern Calor, cât și de la sediile firmelor vizate. Pentru că jurnaliștii de la Botoșăneanul au trecut și pe la DNA Suceava de unde au obținut probabil unul dintre cele mai importante răspunsuri.
”Au apărut mai multe indicii care confirmă acuzațiile noastre”, a spus Mihaela Mihai, procuror șef DNA Suceava.
Ulterior verificărilor tuturor documentelor ridicate, procurorii au trecut la perchezițiile informatice, în baza unor mandate obținute de la instanța competentă. Adică obținerea de informații de pe hard-discurile laptopului și computerului ce au fost ridicate luni, la descinderi. Informații ce ar urma practic să determine modul în care s-a ajuns ca o firmă care avea nici două luni de viață să câștige asistența tehnică pentru cel mai mare proiect din istoria orașului Botoșani și care să dezvăluie, cu probe, faptul că această societate nu ar fi fost decât un paravan pentru un circuit închis de bani care au ajuns la suspecții principali.
Aceștia vor fi știuți cel mai probabil la începutul acestei săptămâni când vor fi invitați la audieri la DNA Suceava și ulterior li se vor stabili acuzațiile oficiale și faptele penale la care vor fi încadrați.
Cireașa de pe tort: SC Inginer Consultant SRL a parafat pe 13 iulie 2012 un alt contract cu Primăria Botoșani. La doar câteva zile de la preluarea mandatului, primarul Ovidiu Portariuc a semnat cu firma șcheiană un nou contract de servicii, de această dată fiind vorba de ”Servicii de asistență tehnică – diriginte de șantier pentru proiectul «Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa Botoșani»”. Valoarea contractului era de 235.000 de lei, fără TVA, iar durata de 24 de luni, la care se adăuga perioada de notificare a defectelor. Cu alte cuvinte, încă 10.000 pe lună, dar nu euro, ci lei. Practic, SC Inginer Consultant SRL a ajuns să acorde asistență tehnică și pe al doilea cel mai mare proiect din istoria municipiului Botoșani. Da, dintr-o văgăună din Șcheia.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024