Ancheta săptămânii
Cartier botoșănean izolat de lume cu o linie CFR: un kilometru și jumătate dimineața și tot atât seara – GALERIE FOTO

Imaginați-vă că, în fiecare dimineață, la plecarea la serviciu, sunteți nevoiți să ocoliți aproximativ un kilometru și jumătate. Și că zi de zi treceți pe lângă drumul care v-ar putea scurta cu aceeași distanță accesul la oraș. Dar că, fiindcă trăim în România și mai ales într-un colț parcă uitat de lume din această țară, nimic nu se poate schimba.

Un kilometru și jumătate în plus dimineața și încă pe atât seara


Ei bine, pentru sute de oameni potrivit unor estimări, zeci conform altora, acesta nu reprezintă doar un exercițiu de imaginație, ci realitatea cu care se confruntă de ani și ani de zile. Botoșănenii care locuiesc în Luizoaia sunt obligați să meargă pe strada Popăuți, paralel cu calea ferată, să treacă prin spatele Mănăstirii Popăuți, de acolo pe Hatman Arbore, pentru ca într-un final să ajungă la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență și să vadă primele blocuri, dar să nu aibă la dispoziție transport electric. Totul s-ar putea petrece mult mai rapid dacă ar exista o trecere a căii ferate care desparte cartierul de strada Manolești Deal, cea în care își au sediul Xandor și Electroalfa și care asigură ieșirea la Calea Națională, principala arteră a orașului, pe unde circulă și tramvaiul și maxi-taxi.

Trei kilometri pentru un vot

Până în urmă cu patru-cinci ani se trecea... neoficial pe acolo, însă feroviarii au montat stâlpi de beton și bariere. Iar barierele nu se ridică niciodată. Locuitorii din această zonă a urbei au strâns semnături pentru a li se permite accesul. Au cerut montarea unor bariere mobile, care să fie ridicate și să coboare în funcție de circulația trenurilor, care oricum este tot mai rară la Botoșani, însă demersurile lor au fost sortite eșecului. Problema lor a fost prezentată și în ședința ordinară a Consiliului Local din 31 ianuarie 2017.


”Sunt obligați să înconjoare Mănăstirea Popăuți pentru a avea acces în Botoșani și, culmea, ca să dau un singur exemplu, sunt arondați la secția de votare de la Liceul Textil, adică trebuie să ocolească pentru a ajunge acolo. Dumnealor au solicitat Primăriei Botoșani să facă demersuri pentru a se face o trecere la nivel cu calea ferată pentru a le facilita accesul locuitorilor în municipiu”,


Gabriel Alecsandru, consilier local.

Primăria se roagă de CFR

Sunt patru linii de cale ferată în acea zonă, din care una este neutilizată, o alta este folosită doar pentru manevre și doar pe două se circulă efectiv. În urmă cu șapte-opt ani, Primăria Botoșani a solicitat CFR-ului acordul pentru amenajarea unei treceri, însă răspunsul a fost negativ. La începutul acestui an s-a făcut o nouă încercare.


”A doua zi după această interpelare din Consiliul Local am făcut o nouă adresă la CFR în care am explicat că ar fi extraordinar de ușor pentru locuitorii din zonă dacă s-ar amenaja această trecere. Am făcut deci o nouă interpelare și așteptăm răspunsul”,


Marian Murariu, viceprimar Botoșani.


La scrisoarea propriu-zisă s-a atașat și o planșă din care reise foarte clar distanța suplimentară care trebuiește parcursă de botoșănenii din cartierul Luizoaia, însă șansele de aprobare sunt minime.

Iar CFR-ul nu vrea

Liniile de cale ferată ca și clădirile aparțin companiei ”CFR Infrastructură”, cu sediul la București și o direcție regională la Iași, acesteia din urmă subordonându-i-se stația de la Botoșani. Adresa a fost depusă la Botoșani și redirecționată de cei de aici către Regionala Iași.


”Au venit cei ce la Primăria Botoșani la mine și le-am spus că nu sunt eu în măsură să spun DA sau NU. Într-o săptămână, zece zile, vor primi răspunsul de la Iași”.


Gheorghe Bejenariu, șef stație CFR Infrastructură Botoșani.


Compania feroviară nu ar fi însă dispusă să investească într-o asemenea trecere  deoarece nu ar avea ceva de câștigat de pe urma ei. Nu s-a realizat un studiu de fezabilitate sau un proiect, însă lucrarea s-ar ridica la câteva sute de mii de euro.

Feroviarii se gândesc mai curând la un gard

CFR-iștii ar investi mai curând într-un gard în acea zonă întrucât, spun ei, se confruntă cu numeroase furturi din trenurile de marfă. În plus, susțin că și la ora actuală, pietonal, oamenii ocolesc stâlpii de beton și barierele și traversează totuși calea ferată. Oricum, nu văd o mare problemă faptul că până într-o sută de oameni, potrivit estimărilor lor, sunt nevoiți să ocolească un kilometru și jumătate la plecare și tot atâta la sosire.


”S-a făcut și pasajul acesta aici în gară și nu știu dacă este folosit de 10% dintre călători. Majoritatea călătorilor trec tot peste linii, pe la marginea gării. Interesant ar fi să se monteze niște camere video acolo (în Luizoaia – n.r.) să îi vedeți cum trec și acum. Este o investiție mare și cine o suportă?”


Gheorghe Bejenariu, șef stație CFR Infrastructură Botoșani.

Oamenii nimănui

O fabrică de parchet, o altă de cherestea și o carmangerie, funcționează, printre altele, în zona afectată. Tot acolo își are sediul și un depozit de muniție al Ministerului Apărării Naționale. Oamenii trecuți de 50 de ani își amintesc că atunci când erau copii funcționau bariere la manivelă, care permiteau inclusiv accesul auto. După zeci de ani, în care cel puțin teoretic orașul și țara s-au dezvoltat, oamenii nu mai au dreptul să treacă nici măcar pietonal pe acolo. Mai are rost să vorbim de ambulanță, de pompieri, de cât de importante sunt uneori câteva secunde?
 

loading...
”Traseul groazei” - trenul ”navetiștilor” care oprește în gări unde se omoară oameni - GALERIE FOTO
Râde țara de noi: Drumul național care-i tot de pământ, somnul de 51 de kg și ”bijuteria” cu patru trenuri

 

Conacul familiei Pillat de la Miorcani iese din hățișul licitațiilor: Aşteptăm ordinul - GALERIE FOTO
O şansă istorică, când părea că totul e fără speranţă, pentru ca o clădire monument din Botoşani să îşi recapete nu doar utilitatea socială, ci şi importanţa culturală pe care o merită.
Parcă e un vis! Proiect european gigant lansat la Primărie, de la asfalt în mahalale și scuaruri cu relaxare la magazine sociale și analize gratuite pentru nevoiași – VIDEO
GAL.Acronimul a fost auzit probabil de majoritatea botoșănenilor la nivel de informație, însă puțin conștientizat ca impact asupra orașului. Un impact care valorează 7 milioane de euro, bani care vor intra în municipiul Botoșani, în asfalt, în sensuri giratorii și spații verzi, locuri de joacă și magazine sociale pentru cei săraci.
Pensii speciale pentru foști senatori de Botoșani! Peste 5.000 de euro la 4 oameni, numele ascunse sub regulamente europene, urmează și alții
Scopul principal al adoptării GDPR – Regulamentul de Prelucrare al Datelor cu Caracter Personal l-a reprezentat înlăturarea situațiilor în care o serie de informații duc la o persoana fizică identificată sau identificabilă. Intră în această categorie, din fericire pentru ei, și politicienii. Inclusiv cei care beneficiază de venituri de orice fel, din fonduri publice.
Botoșănenii care au MURIT în 1989: Ei sunt revoluționarii FĂRĂ carnet și privilegii
Pentru ei libertatea s-a sfârşit înainte de a începe. Chiar dacă în numele ei, al libertății, au sacrificat ceea ce aveau mai scump: propria viaţă.
22 de asistenți medicali pensionați forțat înainte de sărbători! Unii au primit deciziile la ieșirea din tura de noapte
Situație explozivă înregistrată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati în ultima lună din anul 2019, fix înaintea sărbătorilor de iarnă. Un val de asistenți medicali a ieșit din sistem, mai mult forțat. Sindicaliștii se întreabă dacă există înlocuitori pentru acești oameni.
SUTE de pensionari de la Botoșani care au și SALARII trimiși acasă de Guvernul Orban, de la spitale și instituții la învățământ sau administrație
Una dintre măsurile anunțate de actuala guvernare liberală îi vizează pe pensionarii care cumulează pensiile cu salariile. La nivelul județului Botoșani aceste persoane sunt de ordinul sutelor. Ne referim la botoșăneni care au calitatea de pensionar și beneficiază de venituri suplimentare din sistemul public.
Cum sună 2.000 de euro? OPT foști deputați de la Botoșani primesc pensii speciale, un nou lot pășește pe drumul ”specialilor”
De-a lungul anilor, mai exact după 1990, în perioada postrevoluționară, județul Botoșani a fost reprezentat în Parlamentul României de 44 de deputați, votați pe liste la scrutinele electorale, din partea unor formațiuni care și-au schimbat numele în timp sau au dispărut cu totul, cum ar fi FSN, PDSR, PRM, PNTCD sau PDL.
Tramvaiele sar de pe șine de vechi ce sunt, Eltrans și-a tras mașină nouă de peste 16.000 de euro – GALERIE FOTO
Dacă mijloacele de transport pentru călători au ajuns să se dezintegreze prin oraș, în schimb parcul auto al SC Eltrans SA, la care restul botoșănenilor nu au acces, se îmbunătățește.
Scandal la nivel înalt după balul afaceriștilor: Vă trimit banii pentru meniu / O glumă proastă, impardonabil ce a făcut
Balul Oamenilor de Afaceri din acest an a provocat o reacție virulentă din partea parlamentarilor de Botoșani. Și aceasta după anunțul făcut de președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA), că i-a invitat pe toți la eveniment, dar că a acceptat unul singur să participe după ce li s-a cerut să își plătească meniul.
Loading...
Tânără botoșăneancă infectată cu HIV din dragoste, iubitul a anunțat-o prin telefon că i-a dat virusul! CUM ne protejăm de această boală mortală
În luna martie a acestui an, un botoșănean de 32 de ani era trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru că a făcut sex cu o fată, fără a-i spune că este seropozitiv. Botoșăneanul a dat dovadă de o cruzime izvorâtă probabil din frustrarea propriei suferințe și și-a anunțat iubita de starea sa medicală, după ce a încheiat relația amoroasă cu ea.
FENOMENUL anului 2019: Sute de femei din Botoșani au cerut ordin de protecție împotriva bărbaților lor, unele bătute cu pumnii, altele inspirate de… Acces Direct
Statistica pură de la Botoșani, fără cazurile prezentate în subsidiar, ar evidenția un fenomen îngrijorător care ar necesita măsuri clare din partea forțelor de ordine plătite să ne asigure liniștea.
Filmul unei morți dureroase! Viața unui om a stat într-un simplu lacăt, sfârșitul i-a venit în trei secunde
Se spune că una dintre cele mai chinuitoare morți este cea prin electrocutare când curentul electric străbate corpul uman....Timp de trei secunde. Doar de atât este nevoie.
27 de milioane de euro, poate cel mai mare și scandalos cadou politic din istoria județului, dat înaintea moțiunii și a campaniei electorale
Cu câteva zeci de ore înainte de a se discuta în Parlament moțiunea de cenzură, Guvernul Dăncilă și-a amintit brusc de Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI). Prin Legislativ, acolo unde se hotăra dacă Executivul PSD va rămâne sau nu în continuare în funcție, a apărut subit așa-numita ”Lista proiectelor aprobate pentru finanțare din FDI”. Care oficial fusese adoptată încă de pe 2 octombrie.  
31.000 de lei! Cel mai bine plătit medic de la Mavromati, salarii exorbitante în sănătate, munca de jos plătită în continuare prost - DOCUMENT
Dacă, în urmă cu mulți ani, medicii și asistenți de la Botoșani erau nemulțumiți de salariile pe care le aveau pe fluturași, acum lucrurile stau cu totul altfel. S-a ajuns astfel ca un cadru medical în anul 2019 să câștige cu tot cu sporuri peste 31.000 de lei.
Loading...
Business american cu miros de sfeclă, zeci de mii de euro stau într-o… grindină
Southern Harvest Partner România este un fond de investiții american care a cumpărat la Botoșani companii agricole și loturi întregi de suprafețe de teren agricol și a ajuns astfel la o suprafață de circa 10.000 de hectare.
Președintele polițiștilor destituit de Tribunal, câțiva oameni ai legii și-au călcat în picioare propriul regulament
Finalul în disputa privind alegerile de la Biroul Teritorial Botoșani al Corpului Național al Polițiștilor (CNP) a venit poate mai repede decât se preconiza și confirmă suspiciunile ivite încă din ziua scrutinului. Oamenii legii și-au încălcat practic propriul regulament de organizare și funcționare.
Cea mai grea boală pune stăpânire pe botoșăneni, tot mai mulți oameni mor în spitale, motivele sunt (ne)cunoscute  
Auzim adeseori în jurul nostru cuvântul cancer și ne înspăimântă. Oricât ne-am feri să recunoaștem. Ne gândim că nouă nu ni se poate întâmpla, suferim deopotrivă atunci când cineva drag este diagnosticat cu această boală grea și ne vin în minte o mie de întrebări care nu-și găsesc totdeauna răspuns. Un lucru este cert: tot mai mulți botoșăneni aud acest diagnostic dur din partea medicilor.
Clubul care a rupt lumea în două: scandal de la Primărie până la conducerea Poliției – Se aude pe o rază de 1 kmVIDEO & GALERIE FOTO
Deschiderea unui club într-una dintre cele mai mare comune ale județului a provocat un scandal care a ajuns până la Primărie, Consiliul Local și conducerea Inspectoratului Județean de Poliție. Iar disputele sunt departe de a se fi încheiat chiar și după ce autoritățile au fost sesizate și au dezbătut problema.
Afacerea GARAJUL de la Botoșani: Țepe imobiliare pe terenurile statului, oferte care depășesc și 10.000 de euro
Site-urile de profil sunt pline de anunțuri de vânzare a unor așa-zise proprietăți considerate de marea masă a fi chilipiruri. În general, vânzătorii vor să scape de o serie de proprietăți pentru care anual trebuie să scoată din buzunar sume consistente, mai puțin accesibile botoșănenilor care trăiesc la nivel mediu.
Botoșaniul câștigă războiul cu asistații sociali dar primarii (nu) mai au cu cine să muncească – TOPUL comunelor fără puturoși
În urmă cu câțiva ani, Botoșaniul era printre județele fruntașe când venea vorba despre statistici cu privire la asistații sociali. Între timp, lucrurile s-au schimbat iar la nivelul județului vorbim doar de aproape 3.200 de botoșăneni care primesc bani de la stat și nu muncesc.
Si a mai raspuns CFR -ul la acea noua interpelare? Dar CFR -ul de fapt cum motiveaza acest refuz, prin fapul ca nu doreste sa faca el investitia? In acest caz, poate ar trebui Primaria sa o faca, fiindca intr-adevar aceasta trecere la nivel cu calea ferata nu profita CFR-ului ci unor locuitori ai municipilui Botosani, care platesc taxe si impozite serviciului din cadrul primariei.Indiferent cine ar face aceasta investitie, doua bariere si niste platforme betonate la nivel cu liniile de cale ferata in nici un caz nu pot costa cateva sute de mii de euro, dupa cum apreciaza reprezentantul statiei CFR infrastructura BT.
7 martie 2017, 21:31
Si nu ar fi nimic daca drumul ocolitor nu ar fi de pamant si plin de gropi! Intr-o luna de zile iti faci masina praf! Daca ramaneam la comuna Mihai Eminescu acum era asfalt. Dar ne-au arondat la municipiu, sa putem plati impozite si taxe, ca de conditii nu avem nevoie nu? Pe toate ulitele din sate exista macar pietris si noi trebuie sa incaltam cizme de cauciuc! In mileniul 3, in municipiu resedinta de judet! Este jalnic! Si putorile astea de edili ai curului vin doar la cersit voturi din 4 in ani!
27 februarie 2017, 21:13
Se poate obtine acces trecere peste calea ferata , 100 de metri spre stanga. Ceea ce ar fi super ok
13 februarie 2017, 22:24
Domnule Bejenariu vreau sa va intreb din care vagoane se fura ca eu nu am mai vazut vagoane de marfa de cativa ani buni.Cred ca din biroul dumneavoastra se vede altceva!
13 februarie 2017, 14:06
Loading...
inpuff.ro%20
Sondaj
Mai mergeți să mâncați în restaurantele din Botoșani după controlul Protecției Consumatorilor?
Declaraţia zilei
„Nu uitați că suntem principalul vector de imagine al municipiului Botoșani la ora actuală. Nu știu dacă într-adevăr în bugetul de cheltuieli preconizat de dv. aveți posibilitatea să măriți aceste sume sau doar să modifica ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7834 lei
USD
Dolarul SUA
4.4307 lei
CHF
Francul elveţian
4.5078 lei
GBP
Lira sterlină
5.7074 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9526 lei
XAU
Gramul de aur
229.4268 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2506 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4151 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9360 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3420 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1914 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6404 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.