Ancheta săptămânii
Culmea corectitudinii: Junele viceprimar s-a dat singur în judecată și își cere peste 80.000 de euro

Administrația locală ”made in Botoșani” produce o nouă situație uluitoare. Autorul acesteia este un viceprimar care la 30 de ani a ajuns la performanța de a-și semna singur cererea de chemare în judecată. Totul într-un litigiu care trece de 80.000 de euro.

3 viceprimari și 6 foști și actuali salariați trimiși în judecată

Pe 21 iunie 2016, Primăria Dorohoi a trimis către Tribunalul Botoșani o cerere de chemare în judecată a nouă foști și actuali angajați ai instituției ”pentru ca prin hotărârea ce o veți pronunța aceștia să fie obligați la plata sumei de 373.696 lei reprezentând prețuri din oferta financiară, achitate în mod necuvenit constructorului, care nu pot fi justificate și a majorărilor de întârzire”. Printre cei vizați se regăsesc doi foști viceprimari, Constantin Bursuc și Sorin Clim, precum și Lucian Topalagă, actualul ocupant al funcției.

În ofertă asfaltul se făcea cu motorină, în realitate s-a făcut cu gaz

sediul Delta ConTotul a plecat de la o licitație organizată în aprilie 2012 de Primăria Dorohoi pentru ”Reparații întreținere străzi modernizate, nemodernizate și marcaje rutiere”. Comisia de evaluare a ofertelor a declarat-o câștigătoare pe SC Delta Con SRL, care s-a angajat să pună în execuție contractul cu 1,6 milioane de lei, fără TVA. În ofertă, firma care oficial este din Ibănești, dar care de fapt își are sediul în Dorohoi (foto dreapta), a inclus costuri importante cu motorina, undeva la un sfert din prețul de producere a asfaltului, ori în realitate agentul economic l-ar fi preparat folosind gaz metan și nu motorină.


”În timp ce prețurile unitare din secțiunea financiară a ofertei sunt fundamentate pe costuri cu motorină de aproximativ 80 lei/t, conform analizelor de preț costurile reale cu combustibilul pentru prepararea mixturilor sunt de numai 10,5 lei/t. Pentru compensare, în analizele de preț sunt cuprinse costuri privind utilajele și cheltuielile de secție, care nu au fost prevăzute în secțiunea financiară a ofertei. Ca urmare, oferta conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurenței și nu pot fi justificate”,


Cererea de chemare în judecată a Primăriei Dorohoi.


În actul trimis instanței se arată că, prin decontarea situațiilor de lucrări s-au plătit nelegal exact 373.696 de lei, sumă ce reprezintă de fapt diferența dintre costul motorinei înscrisă în secțiunea financiară a ofertei și costul gazului natural, consumat în mod real la prepararea asfaltului.
Cei identificași ca vinovați sunt Sorin Clim, Sava Apăștinei, Dorel Pălimariu și Angelica Gheras pe motiv că au întocmit caietul de sarcini, iar apoi au făcut parte și din comisia de recepție finală. Nu există nici o explicația pentru prezența pe lista celor dați în judecată a altor patru persoane.

Viceprimarul se cheamă singur la bară

lucian topalagaAdresa trimisă Tribunalului Botoșani nu este semnată de primarul Dorin Alexandrescu. În dreptul numelui acestuia apare semnătura viceprimarului Lucian Topalagă în condițiile în care el este primul trecut pe lista celor nouă persoane chemate la bară. Practic, viceprimarul s-a dat singur în judecată. El a explicat pentru Botoșăneanul că a fost nevoit să semneze respectivul document întrucât primarul era de negăsit și expira termenul limită până la care trebuia trimisă adresa.


”Eu nu m-am dat în judecată, eu am semnat în locul primarului fiindcă actul trebuia trimis la instanță până în 12 noaptea și l-am semnat eu pe la 19:00, când nu mai dădea de primar. Primarul nu mai era în localitate, de asta am semnat eu. Știți cum e, viceprimarul semnează orice document în locul viceprimarului, asta nu înseamnă că am luat eu decizia să mă dau singur în judecată, astea erau procedurile”,


Lucian Topalagă, viceprimar Dorohoi.


Acesta a făcut parte din comisia de recepție la terminarea lucrărilor și susține că SC Delta Con SRL a prezentat în ofertă o soluție de preparare a asfaltului cu motorină, dar în realitate l-a produs utilizând gazul, însă el nu a știut la vremea respectivă aceste lucruri.

”Când a venit Curtea de Conturi în control noi nici nu aveam acele documente”

dorin alexandrescu primar dorohoiLa rândul său, primarul celui de-al doilea municipiu al județului recunoaște că la data licitației, dar și a recepție, nu se cunoștea problema combustibilului utilizat la prepararea asfaltului și că aceasta a fost descoperită de fapt la un control al Curții de Conturi. Auditorii ar fi calculat un prejudiciu ținând cont că prin fabricarea asfaltului cu gaz și nu cu motorină, nu s-ar mai fi plătit acciza.


”Eu mă gândesc că, atunci când se întâlnesc cei de la Curtea de Conturi la diverse seminarii, vin cu tot felul de spețe pe care apoi le urmăresc la nivel național. Eu o asemenea speță nu am mai întâlnit. Din punctul meu de vedere nu există un prejudiciu”,


Dorin Alexandrescu, primar Dorohoi.


Potrivit edilului șef, acționarea în judecată a celor nouă persoane reprezintă o măsură de siguranță, pentru ca sumele să ne se prescrie, după ce Primăria Dorohoi s-a îndreptat și împotriva SC Delta Con SRL. Cei vizați ar fi fost îndemnați să vină cu documente opozabile la raportul Curții de Conturi, dar nu ar fi dat o atenție prea mare problemei, lăsând toată treaba pe seama municipalității. Oricum, ”când a venit Curtea de Conturi în control noi nici nu aveam acele documente (referitoare la prepararea asfaltului – n.r.), le-am solicitat atunci de la constructor”.

Primăria își dă seama că prejudiciul e și mai mare

Pe 12 iulie, Primăria Dorohoi a revenit cu o adresă la Tribunalul Botoșani, de această dată semnată chiar de primar, prin care se adaugă încă 59.763 de lei la suma cerută inițial, reprezentând diferență de preț dintre bitumul cuprins în ofertă și cel efectiv pus în operă.


”Ei ne-au dat în judecată și noi am depus documentele necesare. Am făcut parte dintr-o comisie de licitație pentru plombări și covoare asfaltice. În ofertă, în normativ și în devize Delta Con spunea că prepară asfaltul cu motorină. Când a venit Curtea de Conturi în control a solicitat o analiză de preț pentru asfalt și atunci ar fi aflat că stația funcționează pe gaz. Contractul s-a încheiat după ce am plecat eu din Primărie”,


Sorin Clim, fost viceprimar de Dorohoi.


Acesta susține că oferta SC Delta Con SRL nu era sub 85% din valoarea estimată a lucrărilor și la data evaluării nu existau motive pentru ca firma în cauză să fie descalificată. Iar la Școala 7 Dorohoi ar exista un precedent cu problema combustibilului utilizat la prepararea asfaltului.

Loading...
Vicele din Dorohoi a ieşit cu tata la vot: Pentru o schimbare și pentru un trai mai bunFOTOGALERIE
Delta Con trimisă la plimbare – ALTĂ firmă va termina strada Maramureșului!!

 

Marea ţeapă a amenzilor pentru rovinietă, schema prin care Statul Român sileşte şoferii să plătească dublu

Tot mai mulţi conducători auto din Botoşani sunt puşi în imposibilitatea de a beneficia de prevederile legale potrivit cărora au dreptul să plătească jumătate din amendă în termen de 48 de ore de la aplicare pentru circulaţia fără rovinietă în afara localităţilor.

Primarii botoșăneni de care nu mai scapă lumea

Condamnaţi de judecători, demişi de prefect, pe alocuri şi cu procese pentru revenirea pe post pierdute în instanţă, unii primari din Botoşani au reuşit totuşi să rămână la conducerea localităţilor. Sub o formă sau alta decid direct sau „din umbră” ce se întâmplă în administraţia comunală.

Doi parlamentari PSD au locuit mai bine de un deceniu în ANL-uri din centrul orașului, dar au predat la Locativa altele, la Cișmea

Aşa cum a promis la începutul verii, Doina Federovici a renunţat la apartamentul pe care îl avea închiriat în cartierul Griviţa. La fel a procedat şi Marius Budăi, care a părăsit locuinţa de lângă bazar. Ambii însă au predat alte imobile decât cele în care au locuit efectiv.

Peste 400.000 de euro kilometrul de asfalt județean la Botoșani, ”săracii țării” ajungem să avem cele mai scumpe drumuri din România

Săraci, dar cu preţuri ca la bogaţi, asta s-ar putea spune despre politica de investiţii practicată de Consiliul Judeţean (CJ) şi Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP). Săptămâna trecută, consilieri judeţeni au adoptat trei hotărâri referitoare la tot atâtea căi rutiere administrate de DJDP, iar costurile prevăzute pentru investiţii ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care s-au făcut calculele.

Alarmă la sate! Firmele nu mai găsesc nici măcar tractorişti, barmanii sunt deja… parfum: Pare ceva de râs

Lipsa cronică a forţei de muncă sau mai exact a oamenilor dispuşi să lucreze loveşte şi mediul rural. Dacă la oraş antreprenorii s-au obişnuit să facă tot mai greu angajări din cauza lipsei resursei umane, unii ajungând să asigure gratuit transportul pentru locuitorii de la sate doar ca să aibă cu cine lucra, acum tocmai comunele se confruntă cu o criză generalizată a forţei de muncă.

Nova Apaserv, condusă de un textilist, un constructor de mașini și alți ”super-specialiști” - 12 șefi, nici măcar unul singur licențiat în furnizarea apei

Avem jurist, avem o pleiadă de economiști, avem chiar și un specialist în confecții-tricotaje. Plus o mulțime de ingineri specializați în tot felul de domenii, însă numai în hidrotehnică nu.
 

Școala din căminul cultural, grădinița din dormitor, toaleta ”accesul interzis” - adevărata față a învățământului botoșănean

Dincolo de discursuri sforăitoare, de defilarea oficialităților, de îndemnuri mobilizatoare, este realitatea. Iar într-o mulțime de școli botoșănene este cât se poate de crudă. Și asta reiese chiar din documentele instituțiilor care trebuie să contribuie la asigurarea condițiilor desfășurării unui act de învățământ cel puțin decent.

Vitejie doar cu pensionare și cerșetori? Poliția, Jandarmeria și Poliția Locală - nici o singură amendă pentru scandalul de două zile de la spital

Ameninţări, înjurături, obscenităţi, consum de băuturi alcoolice în loc public, toate acestea şi multe altele nu au fost suficiente pentru autorităţi ca să aplice măcar o singură amendă gloatei care timp de două zile s-a manifestat în curtea sau în împrejurimile celei mai mari unităţi sanitare din Botoşani.

Indicator fals în ”Intersecția morții” - eroare uluitoare a autorităților - GALERIE FOTO

Un lucru banal, care costă zero lei şi zero bani, ar fi putut salva vieţile unor oameni. Cum trăim însă în Botoşani – România, nimeni nu s-a gândit să îl facă. Iar autorităţile în puterea cărora stă o astfel de intervenţie preferă să asiste nepăsătoare la valul de tragedii produse în intersecţia de la Orăşeni Deal.

„Mogulii” de la Judeţ: Lefuri uriaşe pentru „vătămaţii” care au produs 0 euro în ultimul an

Consiliul Judeţean Botoşani a creionat o majorare copioasă a salariilor angajaţilor din aparatul propriu, care vor ajunge să câştige mult mai bine decât oameni care îşi riscă zi de zi viaţa la locul de muncă. Şi aceasta în condiţiile în care de la instalarea în urmă cu mai bine de un an a noii conduceri, instituţia nu a accesat nici măcar un program european.

Boierii de altă dată vs ciocoii noi cu bodyguard de astăzi – UNDE au ajuns bogații orașului cu mână largă

În trecut avuțiile boierilor care au trăit pe meleaguri botoșănene erau incomparabile milioanelor de euro care se află în conturile bogaților prezentului. Boierii s-au transformat de-a lungul timpului, din toate punctele de vedere. Duse sunt și actele mari de mărinimie, prezentul aduce cu sine o goană neobosită după noi și noi câștiguri.

Şefii Modern Calor omeniţi cu câte un sfert de miliard de lei vechi din profitul unităţii într-o manevră care a amuţit conducătorii

O parte importantă a profitului înregistrat de societatea de termoficare a oraşului în 2015 şi 2016 ajunge în buzunarele angajaţilor, dar mai ales a şefilor. Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Modern Calor SA a adoptat la şedinţa din 18 mai o decizie privind împărţirea câştigului din anii menţionaţi.

Mii de euro pentru Flutur și Macaleți, prefectul bate pasul pe loc, campionul de la Apă cu ”salariu nesimțit”, aproape detronat!

Din fericire pentru el, ocupantul scaunului de director general de la Nova Apaserv iese deocamdată din atenția opiniei publice, ca persoană cu ”salariu nesimțit”. L-au ajuns la acest capitol, de la începutul lunii în curs, demnitarii care conduc orașul și județul. Mai puțin prefectul care este pus de Legiuitor, dintr-o scăpare probabil, pe ”hold”.

La ce mai avem semafoare!? Ori sunt stricate, ori funcţionează cu program de bugetar. Iar tragediile curg în intersecţii

Dincolo de neatenţia unor şoferi, de inconştienţa altora, de graba unora, de tupeul prostesc al altora, valul de accidente care s-a abătut asupra municipiului reşedinţă odată cu venirea verii au un numitor comun: s-au produs în intersecţii în care semafoarele funcţionau pe intermitent sau deloc.

Arbitrul, şeful de la asociaţie, consilierul şomerilor, femeia care face toţi banii – Leii curg pe toate căile în buzunarele aleşilor de la municipiu

Dacă unii aleşi de la municipiu n-au nici casă, nici apartament, nici teren şi nici maşină, alţii sunt cât se poate de inventivi în a-şi ridica nivelul de trai şi îşi cresc veniturile din activităţi cât se poate de diverse, unele fără nici o legătură cu studiile sau domeniul lor de activitate.

Metoda ”Rănitul”: Doctorița, primarul și oamenii cu handicap închipuit care nu mai pot de grija alegerilor

Corectitudinea alegerilor desfăşurate duminică, 11 iunie, la Vlăsineşti, pentru desemnarea noului primar este pusă sub semnul întrebării de numărul mare de persoane care au votat cu urna mobilă.

Falimentara Termica face bani frumoși și-i cheltuiește pe „proceduri” , unități de stat care așteaptă banii primesc... de-o pizza

Mai mult de jumătate din sumele încasate de fosta societate de termoficare a oraşului în al doilea semestru al anului trecut s-au dus pe cheltuieli de procedură. Mai pe româneşte spus, majoritatea banilor ajunşi în contul unităţii au fost cheltuiţi ca să se… aducă bani.

Partidele din Botoșani, de la PNL la... dispărute prin fuziuni - datorii nesimțite la chirie

Faptul că politicienii au un statut special în România și la Botoșani deopotrivă, reiese și din istoria recentă a orașului. Spre deosebire de persoanele fizice sau operatorii economici, în cazul politicienilor ”statul” de cele mai multe ori închide ochii când este vorba de recuperat bani.

Albert a început să rezolve ”marile probleme”: Prima femeie a PSD-iștilor face PR la ”Apă”

Încă un concurs organizat pentru ocuparea unui post la SC Nova Apaserv SA a fost câștigat de un PSD-ist. Dominația social-democrată asupra operatorului de apă și canalizare nu se oprește doar la noul consiliu de administrație, unde cinci din șapte membri sunt membri ai formațiunii de guvernământ, ci se întinde până inclusiv la ”public relations”.

Securiştii elevului erou, la plimbare... de pe pietonal până la Cotroceni, după revoluţie: de la şefi la serviciile secrete la respectabili afacerişti – LISTA

„Un vis frumos mi-a fost viaţa / Cât am trăit pe acest pământ / La 20 de ani s-a stins lumina / Şi zac de tânăr în mormânt”… Sunt versurile emoţionante care se pot citi pe monumentul funerar ridicat la Cimitirul Pacea în memoria lui Mugur Călinescu, elevul care în 1981 a avut curajul de a protesta de unul singur faţă de neajunsurile şi nedreptăţile regimului comunist.

Tot prejudiciul ar trebui sa-l plateasca Bursucel, ca a facut multe afaceri cat a fost viceprimar. Camioanele lui duceau piatra peste tot. Acum balastiera nu mai este la fel de profitabila.
19 septembrie 2016, 09:53
Sondaj
Se impune organizarea unui miting împotriva ”Statului paralel și ilegitim”?
Da, fiindcă există un ”stat paralel și ilegitim”, altul deci decât cel ales de popor
Nu, pentru că nu există un ”stat paralel și ilegitim”
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În legătură cu transportul cu maxi-taxi consumatorii cred că ar trebui introduce microbuze ceva mai mari sau chiar autobuze pentru că am văzut că fluxul de călători crește. Nu toate au bare de susține adecvate, de multe ori te ...
Curs valutar
15 decembrie 2017
EUR
Euro
4.6346 lei
USD
Dolarul SUA
3.9285 lei
CHF
Francul elveţian
3.9729 lei
GBP
Lira sterlină
5.2711 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5016 lei
XAU
Gramul de aur
158.8245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2275 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4767 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0149 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0804 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6226 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.1 o C
Dorohoi
-1 o C
Bucecea
0.1 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-1 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.