Dimensiunile dezastrului de la Spitalul Județean Botoșani sunt mai mari decât le arată statisticile pe care autoritățile le fac publice, mai ales la insistențele jurnaliștilor. Unitatea care ar trebui să însănătoșească oamenii a ajuns să îi îmbolnăvească de cel mai temut virus al momentului.
La data de 22 aprilie în întreg județul erau diagnosticate cu Covid-19 nici mai mult, nici mai puțin de 164 de cadre medicale dintr-un total de 364 de botoșăneni infectați.
Cele mai multe, 135 mai exact, proveneau de la Spitalul Județean, 27 de la Spitalul Municipal Dorohoi și două de la Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.
Cu alte cuvinte, 45% dintre toți botoșănenii îmbolnăviți erau la acea dată medici, asistenți medicali și infirmieri. Cei care ar fi trebuit să îi îngrijească pe bolnavi au căzut ei înșiși pradă temutului virus.
Dar asta este doar o parte a dezastrului sanitar din spitalele botoșănene și cu precădere de la ”Mavromati”.
Și aceasta pentru că, din restul de 200 de botoșăneni depistați cu Covid-19, o bună parte l-au dobândit chiar în spital. Acolo unde au intrat cu o boală și s-au ales cu alta.
Două comune au cazuri care ridică serioase semne de întrebare cu privire la profesionalismul unor cadre medicale de la ”Mavromati”.
Ca mai toate comunitățile din Botoșani și România, și localitatea Albești s-a confruntat anul acesta cu o revenire masivă a oamenilor care lucrau în străinătate. De prin februarie și până în aprilie aproximativ 80 de persoane din Italia, Anglia, Franța, Germania s-au întors acasă și au intrat în autoizolare. Nici măcar una singură nu a prezentat simptome de coronavirus astfel încât trei sferturi au și ieșit din carantină.
În schimb, trei locuitori ai comunei, care nu au avut vreo rudă venită din străinătate, s-au infectat cu Covid-19.
Iar bănuiala primarului este că toți trei au dobândit boala chiar în spital.
Este vorba despre o femeie internată cu diabet în martie, un bărbat ajuns la spital pe 9 aprilie, acuzând probleme la rinichi și fiind diabetic, care pe 15 aprilie a fost confirmat cu Covid-19, și o femeie internată pe 23 martie cu accident vascular, care pe 22 aprilie a fost diagnostică cu coronavirus.
Așadar, nici una dintre cele trei persoane nu prezenta simptome de coronavirus la internare și nici nu a ajuns la spital cu probleme respiratorii.
”Toate trei, eu nu sunt specialist, dar cred că au luat virusul din spital. Cred că de acolo... Astea trei cazuri numai din spital se puteau lua”,
Mihai Amarandei, primar Albești.
Iar varianta infectării pacienților cu Covid-19 chiar la ”Mavromati” este confirmată indirect de faptul că toți membrii familiei primei persoane menționate și-au ”ispășit” deja perioada de autoizolare fără să acuze vreo problemă. Ba mai mult, o fată a și fost testată pentru coronavirus și a ieșit negativ. Familia celei de-a doua persoane se află în autoizolare, dar nu prezintă simptome, în timp ce femeia cu atacul cerebral locuia singură.
Asemeni mass-media, care se confruntă cu mari dificultăți în a obține informații despre pandemie de la autorități, și Primăria Albești acuză opacitatea instituțiilor responsabile ale statului. Potrivit primarului, datele despre bolnavi sunt furnizate cu foarte mare greutate de Spitalul Județean și Direcția de Sănătate Publică (DSP), asistentele comunitare aflând vești doar de la familii sau după propriile insistențe la autoritățile în măsură să ofere informații.
”Cine trebuie să informeze medicii de familie cu privire la cazurile pacienților lor? DSP-ul, mi-a spus d-na doctor, că au răspuns că nu e treaba lor. Noi am aflat așa, fiindcă a sunat asistenta comunitară și s-a interesat. La ultimul caz, cu accidentul vascular, am aflat pentru că familia a informat-o pe d-na doctor, adică sub aspectul comunicării și informării între cei de la DSP și medicii de familie există un mare semn de întrebare”,
Mihai Amarandei, primar Albești.
Aproape că este inutil să mai spunem cât de importantă este comunicarea cu rapiditate a depistării unei persoane cu coronavirus, administrația locală trebuind imediat să informeze familia, rudele, prietenii pentru a-i izola.
În prezent Albeștiul mai are doar 11 persoane în izolare: patru tocmai revenite din Irlanda și șapte membri ai familiei bărbatului internat cu probleme la rinichi și depistat în spital cu Covid-19.
O situația parcă trasă la indigo se întâlnește la Hănești, comună în care au sosit în perioada pandemiei aproximativ 30 de botoșăneni ce se aflau la muncă în străinătate. Au intrat în izolare și nu a prezentat vreunul simptome de coronavirus astfel încât majoritatea au și terminat cu bine perioada de carantină. În schimb, a fost diagnosticat cu această afecțiune un septuagenar cu afecțiuni cronice la plămâni, care inițial a trecut și pe la Secția Orășenească Săveni a Spitalului Județean și care nu a avut vreo rudă revenită de peste granițe.
”Nu a avut absolut pe nimeni și nici nu este un tip care să mai iasă. Era omul pensionar, în general stătea acasă”,
Costel Matei, primar Hănești.
A fost transportat la unitatea medicală de fratele său și de cumnată și nici unul dintre ei nu prezintă simptome, lucru care alimentează supozițiile că a dobândit boala în spital.
”Nu au nici o problemă, nimic. Deci e clar că din spital. Soția lui este acasă, e în regulă. Ceilalți, din ce știu eu, sunt în regulă. Deci e clar. Nu pot să spun că a luat musai din spital, dar altfel nu se justifică”,
Costel Matei, primar Hănești.
Concluzia sa? ”Ferească Dumnezeu să ai o problemă pentru care să fii obligat acum să mergi la spital”.
Senatorul Costel Șoptică susține la rândul său că are semnale de la unii primari că singurele cazuri de coronavirus din comunele pe care le conduc au apărut după ce pacienții respectivi au fost internați în spitale. Parlamentarul a arătat că Statul Român face eforturi financiare considerabile pentru a ține în carantină peste 13.000 de români, însă aceste strădanii sunt irosite tocmai de către cei care ar trebui să fie cei mai profesioniști în combaterea bolii.
”Să nu ne trezim că toți pacienții care au mers în spital cu alte diagnostice, să nu fie infectați în momentul acesta, iar la rândul lor, cei trimiși acasă în familiile lor, să nu ne trezim într-o săptămână-două cu niște probleme foarte mari. Am carantinat și i-am ținut în izolare pe toți cei veniți din afară și am ținut bomba cu ceas fix în Spitalul Județean”,
Costel Șoptică, senator.
Acestuia i se pare extrem de grav faptul că aproape jumătate dintre persoanele infectate provin din rândul cadrelor medicale și crede că a fost posibil un asemenea fenomen și fiindcă testarea angajaților din spitale nu s-a făcut la timp.
Întrebat despre cazurile de la Albești și Hănești, directorul DSP Botoșani a explicat că nu poate oferi un răspuns imediat dată fiind multitudinea de îmbolnăviri.
”La câte anchete epidemiologice avem acum în derulare, vă dați seama că nu îi știu pe fiecare în parte”,
Teodor Ferariu, director DSP Botoșani.
Șeful Direcției de Sănătate Publică a solicitat trimiterea unor întrebări scrise pe această temă, lucru pe care reporterul Botoșăneanul l-a și făcut. Răspunsul primit nu lămurește însă în vreun fel problema.
”Referitor la cazurile din comunele Albești și Hănești, transmiterea este aerogenă, sursa fiind un contact cu risc cu o persoană bolnavă cu o formă asimptomatică sau în etapa preclinică. Sursa poate fi, de asemenea, comunitară, în contextul evoluției pandemice a coronavirusului. Pentru persoanele menționate, anchetele epidemiologice sunt în desfășurare”,
Răspuns DSP Botoșani.
Oricum, faptul că Spitalul Județean a devenit un veritabil pericol pentru pacienți a fost confirmat pe 22 aprilie chiar de Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului, care a făcut public cazul unui botoșănean care a murit după ce a intrat chiar în spital în contact cu o persoană confirmată pozitivă la testarea pentru Covid-19.
Cine răspunde pentru oamenii îmbolnăviți în spitalul care ar fi trebuit să îi însănătoșească?
Și asta după ce, cei mai mulți pacienți au plătit zeci de ani contribuții la fondurile de sănătate și asigurări sociale.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024