Ancheta săptămânii
E foame de bani!!!! PSD-iștii au pus gheara pe leafa de peste 100 de milioane de lei vechi din raiul piloșilor politici

Câtă nemernicie la compania de apă pe când frâiele erau liberale. Cuvintele indignate aproape că nu se mai terminau când se aducea aminte de salariul de invidiat al directorului general, în special, deși și ceilalți sunt remunerați la fel de generos. După câteva luni de zile de care pe care, partidul pe val și-a impus propriul om.

Gabriel Cîrlan și-a dat demisia deși înțelesese de mult timp că trebuia să facă acest lucru. Asta după ce au fost mai multe ieșiri publice în care i se critica salariul care le depășește pe cele ale președintelui Consiliului Județean.

Inclusiv ale vicepreședinților.

 

Cât tupeu!

 

Locul lui Cîrlan care nu a scăpat de șefie, a fost luat de social democratul Ady Petrușcă, agreat de PSD-iștii care se află în fruntea județului.

A trecut o lună și jumătate de când noul director și-a început activitatea. Și, ghiciți ce…

 

Pe același salariu pe care l-a avut și Gabriel Cîrlan!

 

Liviu Constantin Toma, vicepreședintele CJ :Mandatul i-l dă Consiliul de Administrație și trebuie văzut dacă i s-a păstrat sau nu. Presupun că da, pentru că până la urmă ca atribuții le are pe cele ale fostului director. Până la o nouă organizare, un nou concurs și un nou contract de mandat este greu să intervii”

 

 

Deci este normal ca el să aibă același salariu?

 

”Da, pentru că el a preluat aceleași atribuții, aceiași indicatori și nu putea altfel. Dacă CA pe un nou contract de mandat, pe o nouă selecție, gândește altfel indicatorii, atunci pot să discute mai mult sau mai puțin remunerația”


Liviu Constantin Toma, vicepreședintele CJ

 

Președintele Consiliului Administrație, confirmă.


Dan Deleanu susține că noul contract de management cu numele lui Ady Petrușcă pe el ”a fost preluat exact în condițiile dlui Cîrlan, pentru că este un contract care rezidă din timp”. Și că acest contract a fost întocmit de o cunoscută firmă de avocatură din Botoșani, pentru Cîrlan, în era Țurcanu la CJ.

 

Dacă a mers la Cîrlan, merge și la Petrușcă.

 

 

 

Pentru semnarea unui nou contract de management este nevoie de demararea de negocieri de către membrii CA din comitetul de nominalizare și remunerare al societății Nova Apaserv.

Lucru care cel mai probabil nu se va întâmpla pentru că nimeni nu își asumă ajustarea unui salariu fără a plângere ulterioară în instanță.

 

Anul viitor în mai expiră contractul de management preluat de Ady Petrușcă.

 

Cel mai indignat de cardul de salarii al directorului general de la Nova Apaserv, Costică Macaleți, s-a resemnat între timp.


”Dacă nu-l poate modifica, nu-l poate modifica, asta e situația”.

 

(?!)

 

Ciuma a devenit muma iar șeful de la județ vine și cu explicații pe măsură.

 


”Nu pot să fac abuz în serviciu și nu îl voi face, dar mi-am dat cu părerea cu nu e corect. Deși eu m-am interesat la celelalte companii de apă, toți au niște salarii foarte mari. Nu este corect nici acum, dar asta este, suntem încorsetați de legislație, de reglementări, de proceduri. Nu este corect nici acum. Nu e corect ca un director de la operatorul de apă din țară să aibă salariul mai mare decât a prim ministrului”

Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani

 

 

 

Macaleți a uitat de binele orașului pe care-l dorea din perioada în care Gabriel Cîrlan încă se încăpățâna să fie director general:

 

„La Nova Apaserv sunt șase directori. Cred că sunt prea mulți. Am auzit că unul din directori are vreo nouă consilieri, parcă ar fi la președinția României. Și asta pe banii contribuabililor, și cu salarii aferente. Pentru că le dă voie legea își permit. Trebuie ca salariile să fie conforme cu ce se întâmplă în oraș, să fie de bun simț”, declara pe atunci Costică Macaleți.

 

În prezent, probabil că lucrurile sunt în regulă în oraș, iar salariul  a devenit unul de bun simț.

 

Dincolo de salariul lui Ady Petrușcă care nu mai este chiar așa de mare, la compania de apă nu s-au schimbat prea multe lucruri.

Din contră.

 

  • Societatea s-a ermetizat mai mult, noul director refuză cu obstinație să facă publică lista piloșilor care s-au angajat pe repede înainte, anul trecut în iarnă.
  • Noii ”specialiști” de la Apă emit comunicate de presă discreționar, iar când o fac unitar anunță la ora 11:00 că furnizarea apei se oprește la ora 9:00. În aceeași zi.
  • Orașul este șănțuit, mașinile sunt înghițite de străzi, iar marele proiect de extindere al rețelelor de apă scârțâie mai rău decât o locomotivă comunistă.

 

Însă nu astea sunt problemele. De fapt, scopul a fost ca PSD—iștii să pună gheara pe un salariu de peste 100 de milioane de lei vechi.

 

Chiar dacă nu e corect!

loading...
Planul noului director general de la „Apă”: Trebuie să fac…
EXCLUSIV: Cîrlan a fentat demiterea de la „Apă”, dar totuşi NU mai rămâne director

 

Dezastrul de la ”Mavromati”: Oameni intrați cu alte boli și infectați cu coronavirus - Am ținut bomba cu ceas fix în Spitalul Județean
Dimensiunile dezastrului de la Spitalul Județean Botoșani sunt mai mari decât le arată statisticile pe care autoritățile le fac publice, mai ales la insistențele jurnaliștilor. Unitatea care ar trebui să însănătoșească oamenii a ajuns să îi îmbolnăvească de cel mai temut virus al momentului.
Coronavirus 2020: Ziua în care dintr-un pix ne-au lăsat pradă infectării ca la Cernobâl
La 34 de ani de la explozia centralei de la Cernobâl, cel mai mare dezastru din istorie provocat de om, întreaga planetă se află din nou într-o situație disperată. Deși pe 26 aprilie 1986 a explodat o centrală nucleară, iar în 2020 ne confruntăm cu o pandemie, între cele două evenimente de proporții gigantice există câteva asemănări izbitoare. Și acestea țin de modul în care se comportă autoritățile din România.
AFACERE în plină pandemie la Răchiți! Primăria cumpără de peste 10.000 de euro bănci de la un (fost) angajat, abia devenit patron – DOCUMENT
Dedesubturile acestei afaceri pot fi lesne de înțeles. Un asistent comunitar despre care nu se poate spune foarte clar dacă mai lucrează sau nu la Primăria Răchiți a încheiat un contract cu administrația publică locală pentru a furniza… bănci. Totul s-a făcut în doar zece minute, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la o valoare de 49.500 de lei.
38.000 de lei!! Cei mai mulți bani dați unui medic de familie, alții se chinuiesc să supraviețuiască! Criza epidemică îi pune la treabă
Deși medicina de familie este considerată Cenușăreasa sistemului sanitar, există și cadre medicale care câștigă sume substanțiale, în unele cazuri chiar și de peste 35.000 de lei pe lună.
70 de copii și 50 de salariați la mâna unor birocrați de la București! Un complex care arată ca-n reviste, la un pas de închidere – GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu 30 de ani, născută dintr-un gând al unei doamne orfane. În traducere liberă, denumirea englezească poate însemna o mână de ajutor oferită celor în nevoie. Vizualizând Hand of Help în interior, se poate spune fără exagerare că acolo este mâna lui Dumnezeu pe creștetul copiilor care s-au născut în familiile nepotrivite. Iar puntea dintre Dumnezeu și acești copii o reprezintă două familii, cei care au creat această poveste: misiunea Hand of Help.
PSD-iștii și-au lăsat singuri ditamai vicepreședintele fără postul de director, pur și simplu l-au... eliminat
Conflictul mocnit dintre cele două mari tabere din PSD Botoșani a mai făcut o victimă: vicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Toma, a rămas fără postul de conducere de la SC Urban Serv SA, care pur și simplu a fost scos din organigramă.
METODA ideală pentru a scăpa de un director PSD, în favoarea unui văr de ministru – FOTOGALERIE
Directorii promovați cu concurs pe posturile publice de conducere, în teorie, ar trebui să-și desfășoare activitatea relaxați, fără teama că ar putea fi atinși de vântul schimbării. În practică, însă, oamenii politici mai ales, găsesc tot felul de metode „de a scăpa de ei”. Nu o fac doar social-democrații. Sau doar liberalii. O face toată lumea, la fiecare schimbare de guvernare, într-un tradițional firesc al mersurilor din sistemul bugetar.
1 milion de euro pe lună pentru cei 1.156 de botoșăneni care și-au păstrat pensiile speciale!
Disproporția flagrantă la salarizarea unor categorii profesionale se perpetuează și la apusul vieții, când este menținută aceeași inechitate între pensiile unor foști salariați, în comparație cu alții. Desigur, fericiții care s-au bucurat întreaga viață de venituri de vis și continuă aceeași fericire financiară și la pensie, nu sunt mulți. Și totuși nu sunt nici puțini.
Trei luni până în vară, iar la Cornișa afaceriștii și-au scos la vânzare restaurantele neconstruite, unul singur adulmecă potențialul
Ceea ce s-a întâmplat sezonul trecut la Cornișa Aquapark & Sports cu clienți care au venit cu pachețelul alimentar de acasă sau cu cutii de pizza livrate peste gard s-ar putea repeta, la dimensiuni mai mici, și vara aceasta. Pentru că, până la acest moment, un singur om de afaceri din Botoșani care a câștigat prin licitație un loc de alimentație publică a început efectiv să se ocupe de deschiderea unui restaurant.
inpuff.ro
Loading...
Poveste de dragoste din Botoșani! O elevă virgină și-a acuzat tatăl vitreg de viol, bărbatul condamnat la 8 ani de închisoare
Dramele copiilor, acolo unde sunt, lasă urme adânci în inimile adulților și devin răni nevindecabile și pentru unii și pentru alții. Însă atunci când aceste drame sunt închipuite și generate de diferite angoase, viața adulților se schimbă radical și suferă deteriorări iremediabile.
UMILITOR! Filme 3D în sate cu oameni săraci și drumuri de pământ, cinematograful orașului ținut în „comunism”
În orice guvernare, de orice culoare politică, am fost martorii unui concurs de lăudăroșenii din partea politicienilor: care, cât și cum a făcut mai mult pentru popor. Nu știu cât a contat pentru acești oameni faptul că, poate, nevoile la nivel micro erau altele. Sau că la nivel macro, în programul de guvernare ar trebui să existe o logică a investițiilor, pliate și prioritizate în funcție de fiecare regiune în parte. De realitatea din teren.
SCANDAL național cu eliminarea pensiilor speciale – LISTA beneficiarilor de la Botoșani, cea mai mare pensie 40.000 de lei, cea mai mică 1.100 de lei
Decizia guvernării liberale de a elimina o parte din pensiile speciale achitate la acest moment unor categorii profesionale a rupt, din nou, România în două. Pe de o parte îi regăsim pe actualii sau potențialii viitori beneficiari ai acestor pensii de serviciu, iar în partea opusă, majoritatea cetățenilor care nu vor visa vreodată să beneficieze de astfel de venituri.
Conacul familiei Pillat de la Miorcani iese din hățișul licitațiilor: Aşteptăm ordinul - GALERIE FOTO
O şansă istorică, când părea că totul e fără speranţă, pentru ca o clădire monument din Botoşani să îşi recapete nu doar utilitatea socială, ci şi importanţa culturală pe care o merită.
Parcă e un vis! Proiect european gigant lansat la Primărie, de la asfalt în mahalale și scuaruri cu relaxare la magazine sociale și analize gratuite pentru nevoiași – VIDEO
GAL.Acronimul a fost auzit probabil de majoritatea botoșănenilor la nivel de informație, însă puțin conștientizat ca impact asupra orașului. Un impact care valorează 7 milioane de euro, bani care vor intra în municipiul Botoșani, în asfalt, în sensuri giratorii și spații verzi, locuri de joacă și magazine sociale pentru cei săraci.
Loading...
Pensii speciale pentru foști senatori de Botoșani! Peste 5.000 de euro la 4 oameni, numele ascunse sub regulamente europene, urmează și alții
Scopul principal al adoptării GDPR – Regulamentul de Prelucrare al Datelor cu Caracter Personal l-a reprezentat înlăturarea situațiilor în care o serie de informații duc la o persoana fizică identificată sau identificabilă. Intră în această categorie, din fericire pentru ei, și politicienii. Inclusiv cei care beneficiază de venituri de orice fel, din fonduri publice.
Botoșănenii care au MURIT în 1989: Ei sunt revoluționarii FĂRĂ carnet și privilegii
Pentru ei libertatea s-a sfârşit înainte de a începe. Chiar dacă în numele ei, al libertății, au sacrificat ceea ce aveau mai scump: propria viaţă.
22 de asistenți medicali pensionați forțat înainte de sărbători! Unii au primit deciziile la ieșirea din tura de noapte
Situație explozivă înregistrată la Spitalul Județean de Urgență Mavromati în ultima lună din anul 2019, fix înaintea sărbătorilor de iarnă. Un val de asistenți medicali a ieșit din sistem, mai mult forțat. Sindicaliștii se întreabă dacă există înlocuitori pentru acești oameni.
SUTE de pensionari de la Botoșani care au și SALARII trimiși acasă de Guvernul Orban, de la spitale și instituții la învățământ sau administrație
Una dintre măsurile anunțate de actuala guvernare liberală îi vizează pe pensionarii care cumulează pensiile cu salariile. La nivelul județului Botoșani aceste persoane sunt de ordinul sutelor. Ne referim la botoșăneni care au calitatea de pensionar și beneficiază de venituri suplimentare din sistemul public.
Cum sună 2.000 de euro? OPT foști deputați de la Botoșani primesc pensii speciale, un nou lot pășește pe drumul ”specialilor”
De-a lungul anilor, mai exact după 1990, în perioada postrevoluționară, județul Botoșani a fost reprezentat în Parlamentul României de 44 de deputați, votați pe liste la scrutinele electorale, din partea unor formațiuni care și-au schimbat numele în timp sau au dispărut cu totul, cum ar fi FSN, PDSR, PRM, PNTCD sau PDL.
Tramvaiele sar de pe șine de vechi ce sunt, Eltrans și-a tras mașină nouă de peste 16.000 de euro – GALERIE FOTO
Dacă mijloacele de transport pentru călători au ajuns să se dezintegreze prin oraș, în schimb parcul auto al SC Eltrans SA, la care restul botoșănenilor nu au acces, se îmbunătățește.
Ce nu au inteles comentatorii anteriori este ca Petrusca asigura doar interimatul pana la organizarea selectiei-concursului pt director general, dansul detine in continuare mandatul de director exploatare , tipic noua romanilor unul arunca o piatra in apa iar 10 sar sa o scoata. Deci in aceasta perioada se face o economie cu echivalentul a cel putin un salariu de director pt ca Petrusca incaseaza un singur salar si nu doua cum se gandesc unii . La concursul pt dir general pot participa toti cei care indeplinesc conditiile impuse de legislatie, dar unii nu o so faca pt ca sunt preocupati de comentarii si mai putin de pus mana pe carte
31 octombrie 2016, 21:35
Mai Tomita, baiatule, se pare ca habar n-ai ce este aceea o administratie ! De unde ai scos tu ca daca se schimba directorul unei societati comerciale, cel nou proptit trebuie sa aiba acelasi salariu. Tocmai asta s-a criticat - ca in functie de indicatorii stabiliti salariul era prea mare.Nu e deloc bine, domnule presedinte! - vorba lui Basescu. Cum se traduce aceasta misculatie?Aceeasi Marie, cu alta palarie! Si atunci, putem vorbi de o noua calitate in administratia publica a judetului??? In nici un caz.
31 octombrie 2016, 18:18
S-ar putea ca-n aceasta campanie electorala sa se agite ca vor sa-i micsoreze salariul ...de gura lumii.Oricum daca nu cerea presa taceau ca porcul-n popusoi.Trec alegeriile si-l fac de 20000 lei pe luna.Stati linistiti.
31 octombrie 2016, 15:37
presedintele CA-ului are parghiile legale si necesare pt a regla salariul oricarui director de la Nova, important este sa-si doreasca acest lucru si sa fie lasat sa o faca de catre dna Presedinte Federovici, iar dupa perioada de interimat a lui Petrusca sa fie selectat un director cu sarcini mai ample si cu o indemnizatie mai mica
31 octombrie 2016, 12:07
Domnilor,este o echipa total incompetenta,dar au super pile.Ce cauta si cum au fosat incadrati-MIHAI STEFAN-care distrus posta,STELIAN PLESCA(Stelica de la PNL,cititi un articol despre acest OM in stiri necenzurate botosani),MURARIU GABRIEL SI SOTIA(e lacatus mecanic de profesie).Apropo,cestudii au acesti indivizi(Mihai Stefan are numai un liceu industrial).de sunt competenti la apa??????Dar e o intelegere intre Macaleti si Flutur,restul e prosteala.Nu se va schimba nimic.A,in Consiliul de administratie e un inginer textilist,director adjunct,tot pilos,a luat concursul a doua oara cand a concurat singur,cum nu stiti-DANIEL TUPILUSI-cu tata la ATOP si in Consiliul judetean(tatal tot fara studii un fel de catel credincios/Sunt multe de zis.e MAFIE MARE la Nova apa servbotosani.In rest sa auzim de bine
31 octombrie 2016, 11:25
PSD-isti nesimtiti si mincinosi
31 octombrie 2016, 11:20
Oamenii astia ne cred fraieri.Auzi a preluat contractul lui Carlan, bai voi va auziti cand vorbiti ? e un nou contract cu un alt nume si aceiasi indicatori normali ce trebuie realizati in urma implementarii proiectelor ! Adica la mintea voastra de psd-isti mincinosi, daca vine Petrusca scad indicatorii si scad salariile. Mincinosi psd-isti ...
31 octombrie 2016, 11:07
Nu va faceti iluzii nu vom scapa de ciuma rosie la alegeri.
31 octombrie 2016, 10:17
Macaleti n-ai facut nimic toată viața,ai dormit pe scaune mari cum faci si acum!pe lângă asta mai faci si matrapazlâcuri alături de coana Doina care ii arde pe toti la buzunare
31 octombrie 2016, 09:47
Poate se sesizează si organele abilitate despre mafia PSD ista,botoșănenii sunt încărcați la facturile de la apa pentru a va facilita vouă salarii barosane?
31 octombrie 2016, 09:43
Va așteptam la vot ma pesedistilor mafioți!
31 octombrie 2016, 09:29
Doamne ajuta , tot prostul plateste cine tine cont de saraciea judetului numai de imagine ,scopul scuza mijloacele . Corb la corb nusi scoate ochii
31 octombrie 2016, 08:51
O adevarata mafie! Deleanu tu cum ai aterizat președinte la Apa? Te-a ajutat cumatra Federovici? Este mai indemnizația si acolo, nu-i asa?
31 octombrie 2016, 08:27
Jos cu ciuma roșie!
31 octombrie 2016, 08:22
Rusine domnule președinte, cu ceva timp aveați alta parere despre salariile celor de la Nova Apaserv. PSD minte cu nerușinare, speram sa pierdeți alegerile din Decembrie pentru ca nu meritați votul nostru.
31 octombrie 2016, 08:20
Numai Macaleti putea sa puna director la apa un bisnitar. Ce stie acest bisnitar Petrusca sa faca????????????Iar se angajeaza pe rupte la aceasta societate (evident numai pilele). Alooooooo Macaleti, nu avem nevoie de un bisnitar director general. Sa vedeti ce aere de mare director are bisnitarul Petrusca.
31 octombrie 2016, 08:20
Asta e ciuma rosie psd, cum e la apa asa e in invatamant si peste tot , la fel o sa pateasca romanii si cu taierea taxelor , penalulu dragnea cu o mana iti da si cu doua iti ia inapoi , deja a anuntat ca taxa radio tv sa se numeasca tarif ...trebuie scapat de ciuma rosie nu ca penelistii ar fi mai buni , dar totusi...
31 octombrie 2016, 08:17
Doinita cat comision ia de la acești directorași?
31 octombrie 2016, 08:15
Rusine, aceeași Mărie cu alta pălărie! Oamenii de rand au pensii si salarii de 700-800 roni si voi va umpleti buzunarele cu salarii de 100 milioane. Mai aveți curaj sa veniti sa cereți votul in Decembrie? Eu sper ca nu
31 octombrie 2016, 08:13
Deleanu este cumatrul senatoarei Federovici,l-a asezat pe un post călduț la Consiliul de Administrație,Birta este tot un fel de ruda ca ea ca madam i-a cununat băiatul si exemplele pot urma. Fede taie si spânzura in tot ce înseamnă instituții subordonate CJ ului. Poate intra si DNA ul in voi sa va sature
31 octombrie 2016, 08:08
Rusine PSD ca nu ati schimbat nimic de cand ati venit la conducere. Va urmăriți doar propriile interese! La vot primiți cu aceeași moneda
31 octombrie 2016, 08:04
Loading...
zenda.ro
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Încă avem 100.000 de oameni fără job. 40% din români au venituri mai mici din cauza pandemiei și amâna anumite achiziții scumpe și vacanțe - consumul scade. Presiunea de lichiditate este la companii care așteaptă ÎNCĂ mă ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8426 lei
USD
Dolarul SUA
4.3517 lei
CHF
Francul elveţian
4.5273 lei
GBP
Lira sterlină
5.3509 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0583 lei
XAU
Gramul de aur
241.3579 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2496 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3886 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8967 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1635 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1795 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6496 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.