Ancheta săptămânii
Edy, la ce meciuri te uiți? Mailat este detașat cel mai bun marcator român din SuperLigă, dar Iordănescu NU îl convoacă la națională 

S-a spus de nenumărate ori că, dincolo de valoarea și randamentul la zi al unui jucător, cel puțin la fel de importante pentru convocarea unui jucător la echipa națională a României sunt cluburile la care evoluează și firmele care îl impresariază. 

Când 3 de la FCSB e mai mare decât 14 de la FC Botoșani


Iar ceea ce se întâmplă cu golgeterul roș-alb-albaștrilor din actualul sezon vine să confirme aceste afirmații. 


După dubla din deplasare cu UTA, care a adus victoria FC Botoșani cu 2 – 0, Sebastian Mailat a ajuns la 14 goluri înscrise în actualul sezon al SuperLigii. 


Și-a consolidat astfel poziția de cel mai bun marcator român din eșalonul de elită al fotbalului românesc, fiind urmat cu 11 goluri de Denis Alibec.


Cu toate acestea, selecționerul Edward Iordănescu nu îl cheamă la națională. 


Pe postul său, de atacant de bandă stânga, fiul lui Anghel Iordănescu a preferat să apeleze la o improvizație și să îl utilizeze în meciurile din martie cu Andorra și Belarus, pe Denis Man, care evoluează de fapt pe partea dreaptă. 


Ba mai mult, ca primă rezervă de extremă stânga l-a folosit pe Octavian Popescu, în ciuda faptului că FCSB-istul nu a înscris decât 3 goluri în stagiunea prezentă. 

 

„Nu știu dacă e vorba că mă ignoră”


Supărat după ce nici măcar nu a fost luat în discuție pentru precedentele partide ale României, atacantul de bandă al moldovenilor a evitat să mai facă prea multe considerații după dubla reușită cu UTA. 


„Nu știu dacă e vorba că mă ignoră. Am auzit că dl Edy s-a supărat pe mine, dar eu nu am bătut apropouri spre el. Sunt un băiat modest, țin capul jos, iar când dl Edy va considera că merit și că pot face față, atunci sigur o să mă convoace”, 


Sebastian Mailat, atacant FC Botoșani. 


Edward Iordănescu nu se află la prima decizie scandaloasă. Pentru cele două confruntări menționate, a refuzat să îl convoace pe Andrei Ivan, căpitanul Universității Craiova, deși atacantul, care evoluează tot pe partea stângă, era la acea oră jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise în 2023, în SuperLigă. 


„Echipa mă ajută și mă sprijină. Știu unde vreau să ajung și știu că pot asta. Las capul în pământ, muncesc foarte mult, iar faptul că am rezultate mă bucură foarte mult. Când a început play-out-ul obiectivul a fost ne salvăm de la retrogradare, dar acum trebuie să prindem primele două locuri. Am învățat să suferim, iar asta se vede pe teren. Cred că putem să ne îndeplinim obiectivul”, 


Sebastian Mailat, atacant FC Botoșani. 


25 de ani 


a împlinit în decembrie Sebastian Mailat, care are în palmares un titlu de campion și Supercupa României cu CFR Cluj 

 

17 meciuri 

 

și 2 goluri are Sebastian Mailat la echipele naționale U17, U18 și U19

 

Cu ce se laudă fiul lui ”tata Puiu” 


Singură realizare notabilă a carierei lui Edward Iordănescu este un titlu obținut cu CFR Cluj în 2021, într-o perioadă în care transilvănenii dominau categoric întrecerea internă. Nici atunci nu a fost însă integral meritrul său ca antrenor întrucât a stat însă pe banca ardelenilor doar jumătate de sezon. 


Anterior, în 2018 a câștigat Supercupa României cu CFR Cluj, 1 – 0 din penalty în fața Universității Craiova, fiind dat afară după numai trei meciuri pe banca alb-vișiniilor.


Cu Edward Iordănescu pe bancă, România a retrogradat în Liga C din Nations League. Tricolorii lui Edy Iordănescu au suferit o nouă ruşine naţională, după ce au terminat pe ultimul loc în grupa cu Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Finlanda. 


Inexplicabil, Federația Română de Fotbal l-a preferat pe Iordănescu junior pentru banca tehnică a reprezentativei în dauna lui Ladislau Boloni, care a câștigat campionatul, cupa și supercupa Portugaliei cu Sporting Lisabona și titlul și supercupa în Belgia cu Standard Liege. 


În 2009 Ladislau Boloni a fost declarat antrenorul anului în Belgia. 

 

Clasament golgeteri SuperLigă

 

17 goluri – Andrea Compagno (Italia) – FCSB 
16 goluri – Marko Dugandzic (Croația) – Rapid
14 goluri – Sebastian Mailat – FC Botoșani 
11 goluri – Denis Alibec – Farul 
10 goluri – Andrei Ivan – Universitatea Craiova, Vitalie Damașcan (Republica Moldova) – FC Voluntari și Daniel Paraschiv – FC Hermannstadt

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Valeriu Iftime: Să dea Dumnezeu să vină oferte pentru Mailat / Din păcate, în România, în afară de domnul Becali...
FC Botoșani – Petrolul Ploiești 5-0: Mailat a reușit cel mai RAPID gol al sezonului - VIDEO


 

Pietre, pământ și nori de praf pe Botoșani – Târgu-Frumos în ziua când drumul trebuia să fie gata, contractul se termină fără să se mai asfalteze la intrarea în județ – VIDEO & GALERIE FOTO
Promisă de trei decenii, reabilitarea drumului Botoșani – Târgu-Frumos nu este gata nici după ce s-au alocat fondurile necesare, s-a organizat o licitație, a fost desemnat un câștigător și a expirat și termenul, prelungit și el, de executare a lucrărilor.
Nu este vreo glumă! Firma cu explozia din Crevedia are sediu și la Botoșani și stație GPL într-o intersecție din centrul orașului – GALERIE FOTO
Compania căreia îi aparține stația GPL din Crevedia care a explodat sâmbătă seară are sediu secundar la Botoșani, într-un imobil pe care îl deține în baza unui contract de vânzare-cumpărare datat pe 20 ianuarie 2020.
Alexandra e peste tot! Caz tras la indigo: Mămică din Botoșani internată la Maternitate, mesaje fără răspuns către doctoriță! Copilul născut cu afecțiuni
Raluca și Andrei Bucșă sunt doi tineri din Botoșani care și-au dorit nespus să devină părinți.Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă experiență din viața lor s-a transformat într-un coșmar. Iar povestea lor seamănă aproape identic cu ceea ce i s-a întâmplat Alexandrei. Doar că în cazul tinerilor Raluca și Andrei, din fericire, experiența din Maternitate nu s-a terminat cu o tragedie.
Botoșani, județul în care oamenii mor pe capete în șanțuri betonate adânci până la 2 metri: O să desenăm câte un cap de mort pe fiecare podeț VIDEO & GALERIE FOTO
16 iulie 2023 CerchejeniUn tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a izbit într-un cap de pod...
Heliportul modern construit la Botoșani cu bani europeni a devenit muzeu, elicopterele SMURD aterizează tot pe coclauri
Cerut, obținut și... nefolosit. Este pe scurt povestea heliportului de la Botoșani unde teoretic ar fi trebuit să aterizeze deja elicopterul medical care preia cazurile grave cu pacienți botoșăneni. Într-un românism specific sistemului bugetar, este posibil ca acest lucru să se întâmple și în realitate. Dar peste vreo doi ani.
Dorohoianca demisă de la București pentru ”ororile din cămine” a ajuns în aceeași zi director la Botoșani și a plecat în concediu
Chiar dacă informația privind destituirea Cristinei Anton din funcția de director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost făcută publică pe 10 iulie, social-democrata și-a pierdut postul încă din data de 7 iulie.
Scandal feminin în PNL pentru șefia grupului din Consiliul Județean, s-a lăsat cu vorbe grele
Totul ar fi pornit de la o interpelare politică pe care Mirela Saucă a avut-o în ultima ședință ordinară de Consiliu Județean, în care a reproșat că liberalii nu sunt invitați la tăieri de panglici la care participă pesediștii. În replică, Doina Federovici le-a transmis să-și desemneze un lider de grup cu care să se poată discuta din timp astfel de lucruri.
Primăria pregătește proces pentru a prelua Casa Sindicatelor: Clădirea nu are proprietar / Construită din banii botoșănenilorFOTOGALERIE
Va fi probabil unul dintre cele mai provocatoare procese în care va fi implicată Primăria Botoșani iar miza este una pe măsură.Precedentul a fost deja creat în urmă cu un deceniu când a fost pornit valul de litigii pentru stabilirea proprietarului de drept al acestor imobile.
Investiția la drumul Botoșani – Târgu Frumos a avansat cu numai 3% în două luni, după ce s-a mărit valoarea contractului cu statul, constructorul cere extinderea termenului de execuție – VIDEO & GALERIE FOTO
După doi ani în care teoretic au fost efectuate lucrări de modernizare, cel mai important drum național pentru Botoșani prezintă o imagine a neputinței și a modului în care sunt onorate contractele cu statul în România. Șansele ca această arteră să fie finalizată la termen sunt extrem de mici.
Liberalismul la Botoșani: Iliuță a plecat din PNL supărat pe colaborarea cu PSD după ce a făcut campanie cot la cot cu PSD-iștii, a candidat alături de ei și cu votul lor a devenit viceprimar – GALERIE FOTO
Chiar dacă a plecat din PNL reproșând partidului colaborarea cu PSD, Viorel Iliuță a dobândit în 2012 un mandat de consilier local și apoi unul de viceprimar tocmai în cadrul unei alianțe a celor două partide.
Polițiști europeni cu toalete în curte, fără apă și săpun: Poliția Botoșani cumpără șase WC-uri din lemn pentru sediile din județ după ce a primit BMW-uri pentru oraș – FOTOGALERIE
Acțiune mai puțin obișnuită a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, care în aceste zile are în derulare o procedură în SICAP (Sistemul Informativ Colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a Achizițiilor Publice).
Plângere pentru tentativă de omor împotriva unui primar, un consilier local a cerut protecția Poliției: Omori lumea pe stradă
Disputele politice și administrative dintr-o comună s-au mutat din Consiliul Local la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), acolo unde un ales din Gorbănești a depus o plângere împotriva primarului Ionuț Melinte. Conflictul este unul mai vechi, însă a degenerat la sfârșitul lunii precedente.
STUDIU de CAZ - Cum s-a salvat o fabrică din Botoșani - De la director la muncitori, toți angajații au acceptat să muncească 4 luni fără salariu: Pare o poveste de Ion Creangă, dar așa a fost VIDEO
Astăzi este una dintre cele mai mari companii din Botoșani, însă în anii de după revoluție a fost închisă câteva săptămâni, iar apoi muncitorii au venit la lucru câteva luni cu toate că știau că nu vor fi plătiți. Au acceptat însă această variantă pentru a-și salva fabrica și implicit locurile de muncă.
POVESTEA achitării directorilor de la Modern Calor în dosarul DNA în care a fost atrasă și o companie de top: O încâlceală contractuală cum nu întâlnești în fiecare zi
Pe data de 28 iulie 2017 procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava descindeau în birourile șefilor de la Modern Calor, compania orașului aflată în subordinea Consiliului Local. Era vizat un contract care asigura mentenanța a două motoare de cogenerare încheiat între Modern Calor și Elsaco Electronic.
Desfășurare impresionantă de forțe la o pensiune cu restaurant, piscină, loc de joacă și centru SPA, depistată cu branșament ilegal la apă
Pensiune 30 cu camere, piscină, centru SPA, restaurant, loc de joacă pentru copii, sistem de irigare a spațiului verde, vilă turistică. O afacere înfloritoare și cu impact în comunitate. Cu facturi lunare la apă care ar fi de doar câteva sute de lei.
Xiang, Zheng, Cheng și Sheng... Chinezii cuceresc comerțul la Botoșani: au pus mâna pe câteva dintre cele mai bune spații, iar profitul le-a explodat în pandemie
În alte vremuri văzuți doar pe la televizor ori la filmele de la cinematograf, chinezii încep să devină o prezență constantă în viața orașului. Nu sunt mulți, însă cei puțin ajunși pe aici au reușit să intre cu afaceri în câteva dintre cele mai importante spații din oraș.
AUR-ul a intrat la Botoșani pe mâna unei studente de 20 de ani, luată pe sus de jandarmi: Nu suntem județul paielor. Paie sunt cei care ne-au reprezentat la BucureștiVIDEO & GALERIE FOTO
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) are lider nou la Botoșani. Deși partidul are un senator și un deputat, președinte a fost numită o tânără de 20 de ani.
Fost parlamentar vizat de DNA: Era în același timp director la București și administrator de Primărie la Botoșani – DOCUMENT
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava au ajuns din nou la Botoșani. Sunt vizați un fost deputat în Parlamentul României și un primar în funcție.
”Un joc de glezne, ca la fotbal!” / ”O mare prostie” - Cum s-au mâncat vechii PNL-iști cu PDL-iștii în orașul în care PSD-ul a câștigat toate alegerile, iar primarul PSD îl face director pe contracandidatul de la PNL
Dacă vă imaginați că doar la Botoșani fuziunea PNL – PDL a fost una de formă vă înșelați. Municipiul Botoșani nu este singurul unde unii lideri proveniți din fostele formațiuni au ca principală preocupare anihilarea celeilalte tabere și abia apoi, eventual, lupta cu celelalte partide.
AUR-ul se umple de traseiști, de la administratorul de la ”Apă” și candidatul cu 4 partide în 12 ani, la consilierul care le promitea sătenilor mall în comună
Este o imagine care se repetă obsesiv în politica de după revoluție. La două-trei cicluri electorale apare un partid cu un pronunțat mesaj populist care intră în Parlament și atrage ca un magnet botoșăneni, care după ce au petrecut ani buni pe la unul sau mai multe partide, sesizând formațiunea aflată pe val, realizează brusc că nu se mai regăsesc în partidul din care fac parte și intră în noul partid.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
„Putem constitui o comisie prin ordin de prefect în care invităm Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar Veterinară, Serviciul de Metrologie și ne putem stabili un targhet, o zonă de activitate și putem face un control ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9744 lei
USD
Dolarul SUA
4.7191 lei
CHF
Francul elveţian
5.1701 lei
GBP
Lira sterlină
5.7415 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1518 lei
XAU
Gramul de aur
278.1602 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2569 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2848 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0182 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4671 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.3 o C
Dorohoi
19.7 o C
Bucecea
18.7 o C
Darabani
20.7 o C
Saveni
21.0 o C
Ştefăneşti
21.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.