Ancheta săptămânii
Fostele regii, faliment cu piloşi şi politruci
Presentation1Absolvent de “Ştefan Gheorghiu”, expeditor internaţional, pensionar, agricultor, aceştia sînt doar cîţiva dintre cei care conduc societăţile din administraţia publică botoşăneană. De o importanţă strategică pentru municipiu şi judeţ, ele au încăput în mare parte pe mîna unor politruci care nu prea au nici o legătură cu activitatea desfăşurată acolo.Termoficare cu pensionar şi expeditor internaţional Termica turn 2 (Medium)De toate pentru toţi, asta are în consiliul de administraţie societatea de termoficare a municipiului Botoşani. Şapte persoane, dintre care doar despre două se poate spune că sînt specialiste în domeniu, formează consiliul de administraţie al SC Termica SA. Deşi cel puţin teoretic sînt străini de încălzirea centralizată, aceştia adoptă hotărîri esenţiale pentru unitate şi implicit pentru zecile de mii de botoşăneni racordaţi încă la acest sistem. Printre altele, în CA se adoptă bugetul, bilanţul contabil şi proiectele de investiţie.Ca şi la celelalte unităţi subordonate Consiliului Local sau Consiliului Judeţean, au fost numiţi politic pe aceste posturi, criteriul profesional nefiind tocmai unul de bază în nominalizarea lor. În aceste condiţii în structura de conducere a agentului economic au încăput tot soiul de oameni, de la un sindicalist pînă la fostul director al fabricii de zahăr de la Bucecea. „Indiferent de la ce partid vin avem o colaborare bună. Discutăm strict profesional”, ne-a declarat Ion Diaconu, director general şi preşedintele CA de la Termica. Componenţă CA SC Termica SA Ion Diaconu, preşedinte CA, inginer, PD-L Iustinian Bozi, inginer, PSD Mircea Cazimir, pensionar, PD-L, fost angajat în cooperaţie Cristian Hriţcu, inginer Elpro, PD-LCornel Strujan, profesor de sport, directorul şcolii 13, PD-LŞtefan Ţarcă, lider CNSLR Frăţia, PSDConstantin Zărnescu, expeditor internaţional, angajat SC Urban Serv SA, PNL Transport electric administrat de agronom şi textilistDacă Termica a ajuns să fie condusă de un sindicalist şi un profesor de sport, la Eltrans, unitatea de transport electric a oraşului, printre şefi se regăsesc un agronom şi un inginer textilist. „Ne întîlnim de regulă lunar, dar dacă nu avem într-o lună materiale nu facem şedinţă. Toate hotărîrile care nu le pot lua eu ca director, o casare, un contract, o cerere de sponsorizare trebuie discutate în consiliul de administraţie”, a afirmat Victor Ivănescu, director general şi preşedintele consiliului de administraţie de la SC Eltrans SA. De obicei membrii CA se întrunesc lunar şi analizează situaţia financiară a societăţii. Printre hotarîrile mai importante pe care consiliu le-a luat în acest an a fost aceea de inventariere a cablurilor de internet si telefonie prezente pe stîlpii de tramvai.IMG_1867 (Medium) Componenţă CA SC Eltrans SA Victor Ivănescu, preşedinte CA, inginer electronist, PD-LDinu Aolăriţei, pensionar, fost şef al organizaţiei municipale PRM, acum membru PD-LRomică Fifea, angajat Locativa, PD-LEugen Niţură, agronom, consilier judeţean PRMCristina Trofinov, inginer textilist, PSD Pensionar şi revoluţionar la Locativa Florin Gornea. director Locativa2 (Medium)Şi societatea Locativa are pensionarul său. Este vorba de Lucian Cilinschi, unul dintre cei mai activi botoşăneni de vîrsta a treia atunci cînd e vorba de cheltuit banii statului. În afara pensiei de fost militar, care este de circa 2.000 de lei, acesta este şi şef al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al Primăriei, calitate în care mai primeşte în jurul a 1.500 de lei. Pe lîngă acestea, de ani buni este şi membru al consiliului de administraţie al Locativa. Astfel, de fondul locativ al municipalităţii ajunge să aibă grijă un pensionar MapN, şeful revoluţionarilor, un economist şi un inginer. Cu ce se ocupă aceştia? Aprobă sau nu casarea de materiale şi analizează cereri de reducere a chiriei. Cel puţin acestea sînt exemplele date de directorul general şi preşedintele CA al societăţii Florinel Gornea. „Obligatoriu avem o şedinţă pe lună pentru aprobarea indicatorilor economici”, a spus Florinel Gornea.Componenţă CA SC Locativa SA Florin Gornea, preşedinte CA, inginer, PD-LLucian Cilinschi, pensionar MapN, şef SVSU, PD-LGeta Chebac, inginer PD-LVasile Hălăşanu, preşedintele Asociaţiei Revoluţionară 22 – 25 decembrie 1989, PSDDana Lozneanu, economist, fostă consilieră la cabinetul parlamentar al lui Răzvan Theodorescu, PSDurban serv (Medium)Urban Serv pare un fief democrat-liberal şi, ca atare, unitatea a scăpat de sindicalişti şi agricultori. „Ne întîlnim cel puţin o dată pe lună. E obligatoriu să facem analiza indicatorilor economico – financiari”, ne-a declarat Gheorghe Pricopi, director general şi preşedintele CA de la unitatea de salubrizare a oraşului. Componenţă CA SC Urban Serv SA Gheorghe Pricopi, preşedinte CA, inginer, PD-LSergiu Burlacu, economist, PNLConstantin Ciobanu, PD-LSimona Huţanu, PD-LCristina Miron, PD-L Membri CA numiţi strict politicMembrii consiliilor de administraţie de la unităţile subordonate Consiliului Local au fost numiţi strict politic. Nominalizările sînt apanajul adunărilor generale ale acţionarilor de le fiecare unitate în parte. Aceste AGA sînt însă formate în cazul tuturor celor patru firme de către consilierii locali. Aceştia au negociat politic posturile astfel încit componenţa rezultată reprezintă aproape fidel proporţia de membri pe care partidele o au în Consiliul Local. Avînd cele mai bune rezultate la alegerile locale de anul trecut PD-L are şi cei mai mulţi oameni în CA-uri, fiind urmat de PSD şi PNL. Singurul intrus este Eugen Niţură de la PRM, formaţiune care nu este reprezentată în CL.sed CL 2Financiar vorbind, pînă la începutul anului să fii membru al unui astfel de consiliu de administraţie era o mică afacere. Ridicai mîna o dată pe lună la o şedinţă şi luai pe puţin vreo 100 de euro. Asta pentru că membrii CA primeau în jur de 10 – 20% din salariul directorului general. Din ianuarie Guvernul a hotarît însă ca indemnizaţiile să fie de 1%, ceea ce înseamnă în jur de 34 lei pe lună. „Iau bani cît două pachete de ţigări”, a spus Florinel Gornea. Rămîn însă, de exemplu, influenţa de care au parte aceşti oameni sau accesul la informaţii importante pentru viaţa oraşului.Apa Grup merge cu piloşi spre faliment Nu doar la unităţile unde Consiliul Local este acţionar se întîmplă astfel de lucruri. Chestiunea este valabilă şi la societatea Apa Grup subordonată Consiliului Judeţean. Şi aceasta este condusă în bună parte de oameni care nu au nici o legătură cu hidrotehnica. Sindicalist, sociolog şi nelipsitul pensionar fac parte din consiliul de administraţie al unităţii. Totodată, îi regăsim aici pe Ştefan Ţarcă şi Vasile Hălăşanu, care fac parte şi din CA-uri de la Consiliul Local. „Sînt nemulţumit că nu există o suficientă implicare a tuturor factorilor responsabili. Toată lumea aşteaptă ca problemele dificile cu care se confruntă societatea Apa Grup să fie rezolvate exclusiv de managerul acestei unităţi, dar aş vrea să precizez că această unitate are şi un consiliu de administraţie, precum şi şapte consilieri care au primit mandat să facă parte din Adunarea Generală a Acţionarilor. Aş dori să se vadă în viitor şi aportul acestor organisme”,  afirma luna trecută Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta era atunci nemulţumit că societatea încă nu a redus cu 5% cheltuielile de personal, aşa cum trebuia sa o facă prin programul ISPA. Ilar este însă că şeful CJ işi critica practic unul dintre consilierii personali. Este vorba de Florin Bulgaru, care face parte din CA.avarie apa 4 (Medium) Componenţă CA SC Apa Grup SA - Maricel Georgescu, preşedinte CA, inginer- Valeriu Apetrei, membru PRM- Grigore Bozi – inginer-profesor, specialitatea tehnologia construcţiilor de maşini, fost fundaş la CS Botoşani- Florin Bulgaru, sociolog, consilierul personal al preşedintelui CJ - Vasile Hălăşanu – preşedinte “Asociaţia Revoluţionară 22 – 25 decembrie 1989” şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret- Viorica Sorescu, soţia vicepreşedintelui judeţean PNL Gheorghe Sorescu- Ştefan Ţarcă, lider judeţean CNSLR FraţiaSpre deosebire de societăţile Consiliului Local, Apa Grup are o adunare generală a acţionarilor restrînsă, formată din consilieri judeţeni. Şi aceştia se întrec în legături cît mai îndepărtate cu furnizarea apei.sed CJ general 2AGA restrînsă SC Apa Grup SA -         Liviu Andronic, consilier PNL-         Mihai Darie, consilier PSD, consilier al ministrului Dezvoltării Vasile Blaga-         Florin Ignat, consilier PNL, cercetat de ANI pentru posibile date false în declaraţia de avere-         Eugen Niţură, consilier PRM, agronom-         Mihai Clim, consilier PD-L-         Mihai Jîtăraşu, consilier PSD, pensionar, absolvent de “Stefan Gheorghiu”Datorii uriaşe la statNumirile pe criterii aproape exclusiv politice ale membrilor consiliilor de administraţie nu rămîne fără urmări. Apa Grup are datorii de circa 10 milioane de euro la bugetul de stat şi riscă să piardă programul ISPA întrucît nu are fonduri pentru achitarea TVA-ului aferent lucrărilor. Termica are la rîndul ei datorii uriaşe şi continuă să fie agentul economic botoşănean care primeşte cei mai mulţi bani de la stat. Numai în această toamnă i s-au dat bani ori i s-au compensat datorii de peste 12 milioane de lei. În ciuda situaţiei acestor unităţi niciodată membrii consiliilor de administraţie nu au fost penalizaţi în vreun fel. De altfel, orice s-ar fi întîmplat la aceste unităţi, oamenii din CA nu au plătit vreodată.Sergiu BĂLĂŞCĂU
Șoferul care a produs accidentul dramatic din Bulevard este LIBER! Victimele rămase cu sechele și amenințate cu moartea, șocate de decizia judecătorilor – DOCUMENT
Seara de 1 iunie a anului 2020 a fost marcată la Botoșani de unul dintre cele mai grave accidente rutiere produse în municipiul reședință de județ, bilanțul fiind unul apropiat de tragedie: trei autoturisme distruse, șase oameni răniți grav sau extrem de grav, dintre care doi încarcerați. Șoferul vinovat se afla în plin live la volan, în momentul producerii accidentului. Era băut și, la analiza toxicologică, în sânge i-a fost depistat și canabis.
În numele fratelui! Demisie șoc în PSD plecată de la o primărie de oraș și o negociere eșuată cu un primar independent cu frate social-democrat
Marea surpriză de la lansarea candidaților Alianței Liberalilor și Democraților la alegerile locale, care a avut loc în urmă cu exact o săptămână, a fost constituită de prezența fostului comisar șef de Poliție, Gheorghe Nazare. Acesta a obținut în 2016 un mandat de consilier județean pe lista PSD, formațiune care ulterior l-a susținut și pentru una dintre cele mai râvnite funcții de la Consiliul Județean, cea de președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP).
Comitetul de Urgență ne obligă să purtăm măști și afară, dar Bruxelles-ul tocmai a exclus Botoșaniul din zona roșie a Covid-ului
Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) prin care se instituie purtarea obligatorie a măștii în mai multe zone din municipiul Botoșani și din alte localități este contrazisă tocmai din capitala Uniunii Europene.
Elev din Botoșani exmatriculat la liceu, în SUA milionar! Școala din România care pregătește copiii pentru trecut: Ai ieșit pe poarta liceului în 2020 perfect pregătit pentru anul 1990 - VIDEO
80% din elevii din România ies de pe băncile școlii fără să știe cu adevărat care le este drumul în viață.40% dintre elevii din sistemul educațional românesc sunt considerați analfabeți funcționali și nu din vina lor, ci pentru că sunt practic obligați să tocească la materii care nu au aplicabilitate și în viața reală. Ani de domnie, ani de apariție a unor opere sau puncte de vedere ale unor critici. Acești elevi sunt practic forțați să îmbrățișeze ideile altora, fără a le fi permis să le aibă pe ale lor, proprii.
Marea alianță s-a copt în capitală și s-a spart la Botoșani: PSD pe cale să piardă candidatura la CJ sau Primăria Botoșani - Un taliban politic
Pasul înapoi făcut de Lucian Borfotină în privința candidaturii la funcția de primar al municipiului Botoșani ar putea fi doar una dintr-o serie de manevre de anvergură care vor avea loc până la startul oficial al campaniei electorale. Iar totul este legat de rezultatul negocierilor pe care PSD și ALDE le poartă la București.
Botoșănean cu sechele pe viață dintr-un accident! A fost abandonat de un jandarm care a fugit! CLASARE de la Parchetul Militar, victima lăsată în agonie, scoasă vinovată – VIDEO&DOCUMENT
O noapte de petrecere între trei prieteni s-a terminat aproape tragic pentru unul dintre ei, rămas marcat pe viață. Accidentul care a urmat nu a trecut neobservat, mai ales după ce unul dintre cei aflați în autoturism a fugit, abandonându-și prietenul în agonie și plin de sânge, întins pe asfalt. Un al treilea, care nu apare în ancheta care a rezultat ulterior, i-ar fi urmat exemplul. Evenimentul rutier a provocat o undă de șoc în comunitate.
Acuzații GRAVE la adresa unui medic! Ar fi scăpat un bebeluș în cap și i s-a fracturat clavicula, război prin avocat și cu legiștii - DOCUMENT & FOTO
Familia Lulciuc trăiește în comuna Cândești, din județul Botoșani. S-a întregit cu un al patrulea membru care s-a născut în data de 16 mai 2020. Gheorghe Ionuț, tatăl în vârstă de 32 de ani, are împreună cu Liliana Andreea, de 25 de ani, doi copii. O fetiță de doi ani și jumătate și un băiețel, Ionuț Andrei, de o lună și jumătate.
Statul a secretizat ”puțin” morțile de Covid, decedații intră în pământ cu tot istoricul cazului
Istoria se repetă și în pandemie: la mai puțin de trei luni după ce Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a îngrădit dreptul la informare al tuturor românilor și a restricționat accesul la datele privind numărul de persoane infectate din fiecare județ, s-a luat o măsură asemănătoare referitoare la decese.
ANALIZĂ: Cifrele NU mint – Românii se îmbolnăvesc mai tare de Covid-19 de fiecare dată când Iohannis cere prelungirea Stării de Urgență sau de Alertă
Pe 9 iunie președintele României anunță prelungirea Stării de Alertă cu păstrarea mai multor restricții, de la cinematografe și locuri de joacă închise la restaurante deschise doar pentru terase. Apar imediat proteste din partea mai multor asociații, patronate și politicieni, iar unele partide amenință că nu vor vota încă 30 de zile de Stare de Alertă.
Loading...
Hotelieri puși să alerge după bani! Botoșănenii băgați FORȚAT în carantină așteptați să-și plătească cazarea și masa... de bunăvoie
În Ordonanța Militară cu numărul 4, ministrul Marcel Vela anunța o serie de măsuri pentru românii care nu respectă izolarea la domiciliu. Aceștia au fost introduși în carantină instituționalizată, adică într-un loc aflat sub paza Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Iar mai apoi obligați să plătească și costurile cu cazarea și masa pentru 14 zile.
Violența domestică la noi! Mamă a trei copii cu gâtul tăiat de la o banală salată! Agresorul lăsat liber să meargă acasă, după doar o noapte
Campaniile împotriva violenței domestice rămân doar acțiuni prin care se cheltuiesc mulți bani pe tot felul de pliante și pe ședințe cu oameni cu talent  oratoric, care expun întâmplări pe care probabil că nu le-au trăit vreodată. Pentru că întotdeauna viața bate filmul, iar realitatea este trăită doar de victime. Toți ceilalți rămân simpli spectatori. 
O trăim și pe asta: administrator de grădiniță trimis șef la instituția care gestionează apele
La adăpostul pandemiei în unele instituții din România continuă să se întâmple lucruri necurate. Iar astăzi facem referire la o numire scandaloasă de șef la una dintre cele mai importante unități de stat.
Pandemia pare desprinsă dintr-un film devenit celebru: Botoșani în fruntea țării și la decese cu 42 de înmormântări ”made in Covid”
Viața trăită de botoșăneni în ultimele două luni, transpusă într-un tablou creionat pe întreg globul pământesc, a semănat izbitor cu un scenariu de film. Un paradox, am putea spune, având în vedere că în trecut, fără excepții, viața reală era sursa principală de inspirație a cinematecii.
Asta nu v-o spune vreo instituție! Suntem de fapt pe locul 3 în România la Covid-19, după Suceava și Arad
La ora redactării acestui articol este data de 7 mai, iar pe la amiază Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite obișnuitul comunicat de presă privind evoluția pandemiei în România. Cu 560 de cazuri, Botoșani se află din nou pe locurile fruntașe. Suntem pe 6 între toate județele țării.
Loading...
Dosarul de la Botoșani care ajunge la CEDO, după un proces plecat de la o simplă... Dacie, în urmă cu 8 ani
Opt ani de zile s-au scurs de când a început calvarul pentru un bărbat și o femeie, ajunși în prezent dușmani legali, protagoniști în procese înregistrate pe rolurile instanțelor de judecată sau în dosare instrumentate de organele de cercetare penală, polițiști și procurori.
Dezastrul de la ”Mavromati”: Oameni intrați cu alte boli și infectați cu coronavirus - Am ținut bomba cu ceas fix în Spitalul Județean
Dimensiunile dezastrului de la Spitalul Județean Botoșani sunt mai mari decât le arată statisticile pe care autoritățile le fac publice, mai ales la insistențele jurnaliștilor. Unitatea care ar trebui să însănătoșească oamenii a ajuns să îi îmbolnăvească de cel mai temut virus al momentului.
Coronavirus 2020: Ziua în care dintr-un pix ne-au lăsat pradă infectării ca la Cernobâl
La 34 de ani de la explozia centralei de la Cernobâl, cel mai mare dezastru din istorie provocat de om, întreaga planetă se află din nou într-o situație disperată. Deși pe 26 aprilie 1986 a explodat o centrală nucleară, iar în 2020 ne confruntăm cu o pandemie, între cele două evenimente de proporții gigantice există câteva asemănări izbitoare. Și acestea țin de modul în care se comportă autoritățile din România.
AFACERE în plină pandemie la Răchiți! Primăria cumpără de peste 10.000 de euro bănci de la un (fost) angajat, abia devenit patron – DOCUMENT
Dedesubturile acestei afaceri pot fi lesne de înțeles. Un asistent comunitar despre care nu se poate spune foarte clar dacă mai lucrează sau nu la Primăria Răchiți a încheiat un contract cu administrația publică locală pentru a furniza… bănci. Totul s-a făcut în doar zece minute, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la o valoare de 49.500 de lei.
38.000 de lei!! Cei mai mulți bani dați unui medic de familie, alții se chinuiesc să supraviețuiască! Criza epidemică îi pune la treabă
Deși medicina de familie este considerată Cenușăreasa sistemului sanitar, există și cadre medicale care câștigă sume substanțiale, în unele cazuri chiar și de peste 35.000 de lei pe lună.
70 de copii și 50 de salariați la mâna unor birocrați de la București! Un complex care arată ca-n reviste, la un pas de închidere – GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu 30 de ani, născută dintr-un gând al unei doamne orfane. În traducere liberă, denumirea englezească poate însemna o mână de ajutor oferită celor în nevoie. Vizualizând Hand of Help în interior, se poate spune fără exagerare că acolo este mâna lui Dumnezeu pe creștetul copiilor care s-au născut în familiile nepotrivite. Iar puntea dintre Dumnezeu și acești copii o reprezintă două familii, cei care au creat această poveste: misiunea Hand of Help.
astratex.ro
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
”Prietena mea e româncă. Fetele din zona mea, Los Angeles, sunt foarte frumoase, dar caracterul lor e… special. Nu neapărat în sensul bun”,Sebastian Dobrincu, milionarul din Silicon Valley, originar din Botoșani  ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8743 lei
USD
Dolarul SUA
4.1768 lei
CHF
Francul elveţian
4.5595 lei
GBP
Lira sterlină
5.4111 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0006 lei
XAU
Gramul de aur
251.6793 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2444 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3269 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9377 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1343 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1785 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6545 lei
Vremea
astăzi
Botosani
7.7 o C
Dorohoi
7.9 o C
Bucecea
7.3 o C
Darabani
8.9 o C
Saveni
7.7 o C
Ştefăneşti
8.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.