Ancheta săptămânii
Măi Mihai, măi! Cel mai ghinionist botoșănean: lăsat fără bani fiindcă are un nume prea comun

De prin 2007-2008, că nici el nu mai ține minte foarte bine, Mihai Ursache primește subvenție pe suprafață de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Cultiva lucernă, porumb, floarea soarelui și an de an a mers și a depus documentația la APIA Botoșani. Prin noiembrie-decembrie primea avansul, iar prin ianuarie-martie restul banilor. În total, vreo 1.700 – 1.800 de lei. Totul până în 2015, când au demarat procedurile pentru obținerea subvențiilor aferente anului 2016.

După vreo opt ani a aflat că terenul lui se suprapune cu al altui sătean


Pensionarul MApN, în vârstă de 68 de ani, operat la inimă în 2009, povestește că, brusc, a aflat că o suprafață de 0,78 hectare din totalul de 2,6 ha de pământ pe care îl deține la Oneaga, moștenire de la părinți, se suprapune de fapt peste un teren al lui Valentin Roșcăneanu din amintitul sat.  


”El primește subvenție, eu nu. De ce? Dacă eu am venit primul, am declarat suprafața? Mi-au găsit-o că e suprapusă, că n-am declarat eu bine și n-am măsurat eu acolo. Și am mers acum, după ce am avut necazul, la fața locului, cu un inginer de la Primăria Cristești și am măsurat exact: de la tufa asta până la mine, de la drumul ăsta până la mine, niște puncte care să fie repere stabile și a stabilit inginerul: aici are Ursache. Cei de la APIA îmi spun: eeeiii, dar de ce nu ai stabilit și în 2015 tot așa? Dar nu mă pricep la treaba asta”,


Mihai Ursache, proprietar de teren.

 

CITEȘTE ȘI:

Prefectul Nechifor, rugăminte către specialiștii APIA: Să informeze botoşănenii

 

APIA București îl trimite la APIA Botoșani

Relatează că le-a cerut celor de la APIA să trimită un reprezentant la măsurători, dar că ar fi fost refuzat, motivul fiind că instituția face măsurători prin teledetecție. Cum nici după măsurătorile efectuate cu inginerul Ioan Cozma de la Primăria Cristești nu a primit subvenția, s-a adresat conducerii naționale a APIA, care l-a trimis însă să își rezolve problema de unde plecase, la agenția de la Botoșani.


”Aici directorul îmi spune: cam asta e ideea, se merge pe desființarea proprietarilor, fermierilor mici. Să rămână numai fermierii mari. Dacă se poate, să vândă pământul numai la străini și unde se poate, pe noi să ne desființeze. Îmi pare rău că nu l-am înregistrat în birou. Mi-a luat numărul de telefon să mă sune ca să mă aranjeze, că îmi dă banii. Gata, cum am ieșit din birou a și uitat”,


Mihai Ursache, proprietar de teren.

 

sediul apia botosani

Iar APIA Botoșani îi răspunde că... nu-l cunoaște

Pe 5 mai primește și un răspuns oficial de la APIA care îl lasă mască:


”Ca urmare a adresei dvs., înregistrată la APIA – Centrul Județean Botoșani, sub numărul 08.04.2016, vă vomunicăm:
Având în vedere faptul că petentul nu are date concrete de identificare, în sistemul de control administrativ – APIA, nu vă putem comunica un răspuns”,


Liviu Zaharia, director APIA Botoșani.


Cu alte cuvinte, după vreo opt ani în care i-a tot acordat subvenție lui Mihai Ursache, APIA Botoșani îl anunță că nu poate să-i dea un răspuns fiindcă nu are datele lui de identificare.

 

Mihai Ursache adresa APIA Botosani

Prefectura îl lasă fără grai: sunt prea mulți de Mihai Ursache care cer subvenție

Rămas fără replică, pensionarul MApN se adresează Prefecturii Botoșani, de la care primește o scrisoare care îl lasă cu adevărat interzis.


”APIA – Centrul Județean Botoșani ne-a comunicat faptul că în cerere nu se regăsesc date suficiente pentru identificarea beneficiarului de sprijin financiar, în sistemul de control administrativ APIA fiind înregistrate 8 persoane cu numele Ursache Mihai, astfel că nu puteți primi un răspuns la solicitare”,


Dan Nechifor, prefect Botoșani.


Așadar, ghinionul omului: are un nume prea comun. Sunt prea mulți de Mihai Ursache care solicită subvenție de la APIA și funcționarii nu știu care-i Mihai Ursache de la Oneaga.

 

mihai ursache adresa prefectura botosani

”Și-a mutat acea parcelă”

În ciuda evidențelor și a documentelor, reprezentanții APIA Botoșani neagă faptul că neacordarea subvenției ar fi cauzată de numele pensionarului MApN. Aceștia susțin că s-a efectuat un control prin teledetecție care a scos la iveală faptul că Mihai Ursache nu ar avea terenul acolo unde l-a declarat.


”Pur și simplu prin declarații și-a mutat acea parcelă. Numai 0,36 de hectare corespund și fiind sub un hectar nu se încadrează în plăți, cererea practic este neeligibilă. În precedenții ani nu a fost controlat. În mare, e ca în 2014, dar el nefiind prins atunci în planul de control, n-avea nimeni de unde să știe”,


Lucian Frățilă, șef birou Centrul Local APIA Botoșani.

Solicitarea e eligibilă, suma acordată: 0 lei și 0 bani

Pe 29 iunie, APIA Botoșani tocmai i-a emis o decizie în care îi recunoaște suprafața declarată de 2,56 hectare, îi transmite că solicitarea este eligibilă, dar că totalul de plată este... 0 lei. Scrisoarea oficială urmează să îi ajungă în câteva zile acasă, sexagenarul o poate contesta, însă șansele de a mai primi subvenția pe acest an sunt practic egale cu zero. Poate beneficia din nou de subvenție în 2017, în funcție de modul în care își declară suprafață, dar culmea, Oneaga este inclusă și anul viitor în planul de control prin teledetecție.
Vinovat în opinia celor de la APIA ar fi solicitantul fiindcă care ar fi completat greșit declarația de suprafață.

 

mihai ursache


”Nu-i doare pe dânșii, bine că nu te pricepi. Lor le pare atât de bine”, comentează Mihai Ursache (foto) atitudinea celor de la APIA Botoșani.
Mai mult retoric se întreabă dacă el, care s-a pensionat plutonier adjutant șef, nu reușește să obțină subvenția pe suprafață în condițiile în care locuiește în oraș, a făcut ceva școală și are cât de cât habar de funcționarea instituțiilor, ce șansă, ce soartă au oamenii de la țară mai puțin școlarizați și care vin numai de două-trei ori pe an la oraș?

 

CITEȘTE ȘI:

FAZA ZILEI : Cerere la o instituție a statului de la un botoșănean cu nume obscen

Marea ţeapă a amenzilor pentru rovinietă, schema prin care Statul Român sileşte şoferii să plătească dublu

Tot mai mulţi conducători auto din Botoşani sunt puşi în imposibilitatea de a beneficia de prevederile legale potrivit cărora au dreptul să plătească jumătate din amendă în termen de 48 de ore de la aplicare pentru circulaţia fără rovinietă în afara localităţilor.

Primarii botoșăneni de care nu mai scapă lumea

Condamnaţi de judecători, demişi de prefect, pe alocuri şi cu procese pentru revenirea pe post pierdute în instanţă, unii primari din Botoşani au reuşit totuşi să rămână la conducerea localităţilor. Sub o formă sau alta decid direct sau „din umbră” ce se întâmplă în administraţia comunală.

Doi parlamentari PSD au locuit mai bine de un deceniu în ANL-uri din centrul orașului, dar au predat la Locativa altele, la Cișmea

Aşa cum a promis la începutul verii, Doina Federovici a renunţat la apartamentul pe care îl avea închiriat în cartierul Griviţa. La fel a procedat şi Marius Budăi, care a părăsit locuinţa de lângă bazar. Ambii însă au predat alte imobile decât cele în care au locuit efectiv.

Peste 400.000 de euro kilometrul de asfalt județean la Botoșani, ”săracii țării” ajungem să avem cele mai scumpe drumuri din România

Săraci, dar cu preţuri ca la bogaţi, asta s-ar putea spune despre politica de investiţii practicată de Consiliul Judeţean (CJ) şi Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP). Săptămâna trecută, consilieri judeţeni au adoptat trei hotărâri referitoare la tot atâtea căi rutiere administrate de DJDP, iar costurile prevăzute pentru investiţii ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care s-au făcut calculele.

Alarmă la sate! Firmele nu mai găsesc nici măcar tractorişti, barmanii sunt deja… parfum: Pare ceva de râs

Lipsa cronică a forţei de muncă sau mai exact a oamenilor dispuşi să lucreze loveşte şi mediul rural. Dacă la oraş antreprenorii s-au obişnuit să facă tot mai greu angajări din cauza lipsei resursei umane, unii ajungând să asigure gratuit transportul pentru locuitorii de la sate doar ca să aibă cu cine lucra, acum tocmai comunele se confruntă cu o criză generalizată a forţei de muncă.

Nova Apaserv, condusă de un textilist, un constructor de mașini și alți ”super-specialiști” - 12 șefi, nici măcar unul singur licențiat în furnizarea apei

Avem jurist, avem o pleiadă de economiști, avem chiar și un specialist în confecții-tricotaje. Plus o mulțime de ingineri specializați în tot felul de domenii, însă numai în hidrotehnică nu.
 

Școala din căminul cultural, grădinița din dormitor, toaleta ”accesul interzis” - adevărata față a învățământului botoșănean

Dincolo de discursuri sforăitoare, de defilarea oficialităților, de îndemnuri mobilizatoare, este realitatea. Iar într-o mulțime de școli botoșănene este cât se poate de crudă. Și asta reiese chiar din documentele instituțiilor care trebuie să contribuie la asigurarea condițiilor desfășurării unui act de învățământ cel puțin decent.

Vitejie doar cu pensionare și cerșetori? Poliția, Jandarmeria și Poliția Locală - nici o singură amendă pentru scandalul de două zile de la spital

Ameninţări, înjurături, obscenităţi, consum de băuturi alcoolice în loc public, toate acestea şi multe altele nu au fost suficiente pentru autorităţi ca să aplice măcar o singură amendă gloatei care timp de două zile s-a manifestat în curtea sau în împrejurimile celei mai mari unităţi sanitare din Botoşani.

Indicator fals în ”Intersecția morții” - eroare uluitoare a autorităților - GALERIE FOTO

Un lucru banal, care costă zero lei şi zero bani, ar fi putut salva vieţile unor oameni. Cum trăim însă în Botoşani – România, nimeni nu s-a gândit să îl facă. Iar autorităţile în puterea cărora stă o astfel de intervenţie preferă să asiste nepăsătoare la valul de tragedii produse în intersecţia de la Orăşeni Deal.

„Mogulii” de la Judeţ: Lefuri uriaşe pentru „vătămaţii” care au produs 0 euro în ultimul an

Consiliul Judeţean Botoşani a creionat o majorare copioasă a salariilor angajaţilor din aparatul propriu, care vor ajunge să câştige mult mai bine decât oameni care îşi riscă zi de zi viaţa la locul de muncă. Şi aceasta în condiţiile în care de la instalarea în urmă cu mai bine de un an a noii conduceri, instituţia nu a accesat nici măcar un program european.

Boierii de altă dată vs ciocoii noi cu bodyguard de astăzi – UNDE au ajuns bogații orașului cu mână largă

În trecut avuțiile boierilor care au trăit pe meleaguri botoșănene erau incomparabile milioanelor de euro care se află în conturile bogaților prezentului. Boierii s-au transformat de-a lungul timpului, din toate punctele de vedere. Duse sunt și actele mari de mărinimie, prezentul aduce cu sine o goană neobosită după noi și noi câștiguri.

Şefii Modern Calor omeniţi cu câte un sfert de miliard de lei vechi din profitul unităţii într-o manevră care a amuţit conducătorii

O parte importantă a profitului înregistrat de societatea de termoficare a oraşului în 2015 şi 2016 ajunge în buzunarele angajaţilor, dar mai ales a şefilor. Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Modern Calor SA a adoptat la şedinţa din 18 mai o decizie privind împărţirea câştigului din anii menţionaţi.

Mii de euro pentru Flutur și Macaleți, prefectul bate pasul pe loc, campionul de la Apă cu ”salariu nesimțit”, aproape detronat!

Din fericire pentru el, ocupantul scaunului de director general de la Nova Apaserv iese deocamdată din atenția opiniei publice, ca persoană cu ”salariu nesimțit”. L-au ajuns la acest capitol, de la începutul lunii în curs, demnitarii care conduc orașul și județul. Mai puțin prefectul care este pus de Legiuitor, dintr-o scăpare probabil, pe ”hold”.

La ce mai avem semafoare!? Ori sunt stricate, ori funcţionează cu program de bugetar. Iar tragediile curg în intersecţii

Dincolo de neatenţia unor şoferi, de inconştienţa altora, de graba unora, de tupeul prostesc al altora, valul de accidente care s-a abătut asupra municipiului reşedinţă odată cu venirea verii au un numitor comun: s-au produs în intersecţii în care semafoarele funcţionau pe intermitent sau deloc.

Arbitrul, şeful de la asociaţie, consilierul şomerilor, femeia care face toţi banii – Leii curg pe toate căile în buzunarele aleşilor de la municipiu

Dacă unii aleşi de la municipiu n-au nici casă, nici apartament, nici teren şi nici maşină, alţii sunt cât se poate de inventivi în a-şi ridica nivelul de trai şi îşi cresc veniturile din activităţi cât se poate de diverse, unele fără nici o legătură cu studiile sau domeniul lor de activitate.

Metoda ”Rănitul”: Doctorița, primarul și oamenii cu handicap închipuit care nu mai pot de grija alegerilor

Corectitudinea alegerilor desfăşurate duminică, 11 iunie, la Vlăsineşti, pentru desemnarea noului primar este pusă sub semnul întrebării de numărul mare de persoane care au votat cu urna mobilă.

Falimentara Termica face bani frumoși și-i cheltuiește pe „proceduri” , unități de stat care așteaptă banii primesc... de-o pizza

Mai mult de jumătate din sumele încasate de fosta societate de termoficare a oraşului în al doilea semestru al anului trecut s-au dus pe cheltuieli de procedură. Mai pe româneşte spus, majoritatea banilor ajunşi în contul unităţii au fost cheltuiţi ca să se… aducă bani.

Partidele din Botoșani, de la PNL la... dispărute prin fuziuni - datorii nesimțite la chirie

Faptul că politicienii au un statut special în România și la Botoșani deopotrivă, reiese și din istoria recentă a orașului. Spre deosebire de persoanele fizice sau operatorii economici, în cazul politicienilor ”statul” de cele mai multe ori închide ochii când este vorba de recuperat bani.

Albert a început să rezolve ”marile probleme”: Prima femeie a PSD-iștilor face PR la ”Apă”

Încă un concurs organizat pentru ocuparea unui post la SC Nova Apaserv SA a fost câștigat de un PSD-ist. Dominația social-democrată asupra operatorului de apă și canalizare nu se oprește doar la noul consiliu de administrație, unde cinci din șapte membri sunt membri ai formațiunii de guvernământ, ci se întinde până inclusiv la ”public relations”.

Securiştii elevului erou, la plimbare... de pe pietonal până la Cotroceni, după revoluţie: de la şefi la serviciile secrete la respectabili afacerişti – LISTA

„Un vis frumos mi-a fost viaţa / Cât am trăit pe acest pământ / La 20 de ani s-a stins lumina / Şi zac de tânăr în mormânt”… Sunt versurile emoţionante care se pot citi pe monumentul funerar ridicat la Cimitirul Pacea în memoria lui Mugur Călinescu, elevul care în 1981 a avut curajul de a protesta de unul singur faţă de neajunsurile şi nedreptăţile regimului comunist.

Sondaj
Se impune organizarea unui miting împotriva ”Statului paralel și ilegitim”?
Da, fiindcă există un ”stat paralel și ilegitim”, altul deci decât cel ales de popor
Nu, pentru că nu există un ”stat paralel și ilegitim”
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„În legătură cu transportul cu maxi-taxi consumatorii cred că ar trebui introduce microbuze ceva mai mari sau chiar autobuze pentru că am văzut că fluxul de călători crește. Nu toate au bare de susține adecvate, de multe ori te ...
Curs valutar
15 decembrie 2017
EUR
Euro
4.6346 lei
USD
Dolarul SUA
3.9285 lei
CHF
Francul elveţian
3.9729 lei
GBP
Lira sterlină
5.2711 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5016 lei
XAU
Gramul de aur
158.8245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2275 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4767 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0149 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0804 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6226 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.1 o C
Dorohoi
-1 o C
Bucecea
0.1 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-1 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.