Ancheta săptămânii
Pensionarul care dijmuiește milioanele orașului, psiholoaga și maistrul care-o fac pe-a juriștii, hop și PR-ul

Ședința de constituire a Consiliului Local Botoșani, care a avut loc la mijlocul săptămânii precedente, s-a încheiat cu adoptarea unei hotărâri căreia aparent nu i s-a dat prea mare atenție, mulți dintre cei veniți la prima întrunire a noilor aleși părăsind deja sala.

Ce hotărâre! Și cum a trecut...

Este însă de fapt una dintre cele mai importante hotărâri pe care CL le adoptă o dată la patru ani, cea prin care consilierii locali sunt împărțiți pe comisiile de specialitate. Acestea sunt cele care dezbat mai întâi toate proiectele de hotărâre și care apoi își dau aviz pozitiv sau negativ pentru aprobarea lor în plenul deliberativului municipal. Spre deosebire de alte proiecte de pe ordinea de zi, care au provocat un scandal monstru între PSD-iști și PNL-iști, cel privitor la repartizarea pe comisii a trecut fără nici o problemă și fără nici o dispută între cele două tabere din CL.

Social-democrații și liberalii și-au împărțit tortul pe felii

Motivul l-a constituit existența unei înțelegeri prealabile între cele două mari partide.
”În urma unor discuții și negocieri cu dl Țurcanu, cele două grupuri au convenit ca aceste comisii să aibă următoarea componență”, a anunțat simplu Mihai Tincu, după care a făcut publice numele social-democraților și comisiile ce li se atribuie. Similar a procedat și Eugen Țurcanu pentru PNL, cei doi diind desemnați liderii celor două grupuri de consilieri.
Nu a existat nici un comentariu, așa că, Ioan Brânzei, în calitatea sa de președinte de ședință, a concluzionat: ”deci, acestea fiind stabilite de cei doi negociatori, supunem la vot”.
Și s-a votat în unanimitate.

De urbanism răspund cumva RAR-ul și Metrologia

Foarte interesant este însă ceea ce ieșit. Dacă în unele cazuri noii aleși au intrat ”pe felie”, în altele aceștia au ajuns în niște comisii care nu au nici o legătură cu meseria lor și domeniul în care activează. Comisia economică are doar doi economiști, deși în CL Botoșani, au acces mai mulți și trei ingineri. Unul dintre aceștia este chiar pensionarul Ioan Brânzei, care la 68 de ani va avea onoarea să avizeze sau nu proiecte de hotărâre priovind bugetul orașului sau împrumuturi bancare de milioane de euro.
Dacă nu a avut loc în comisia economică, Ady Petrușcă a ajuns în cea de urbanism, acolo unde a devenit coleg cu un fost director de la Metrologie și cu un inspector de la Registrul Auto Român.

Comisia juridică are un singur jurist

La comisia de servicii publice întâlnim un...  specialist PR, iar la comisia de învățământ s-a strecurat și o ingineră care activează în domeniul confecțiilor.
Nimic nu pare a întrece însă comisia juridică. Aceasta are un singur membru specialist în drept, care va fi ajutat de o profesoară psiholog, de un maistru, un inginer diplomat și un referent resurse umane.
În final trebuie spus că PSD-iștii au majoritatea în trei comisii de specialitate, iar PNL-iștii în altele două. Toți consilierii vor dezbate în majoritatea ședințelor proiecte de hotărâre inițiate de Cătălin Flutur în calitatea sa de primar.

Comisia de studii, prognoză economico - socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat


Ovidiu Portariuc – PSD – economist
Ioan Brânzei – PSD – inginer, născut în 1948
Mihai Tincu – PSD – inginer
Eugen Țurcanu – PNL – inginer
Maricel Maxim – PNL – economist

 

Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură

 

Marian Murariu – PSD – inginer constructor
Ady Petrușcă – PSD – inginer, economist
Mihai Tincu – PSD – inginer
Gabriel Alecsandru – PNL – inginer
Cătălin Boboc – PNL – inginer


Comisia de servicii publice, comerţ şi turism

 

Călin Bosovici – PSD – inginer
Simion Drelciuc – PSD - inginer
Ștefan Mihai – PNL – specialist PR
Alberto Gavrilescu – PNL – economist
Cătălin Boboc – PNL – inginer

 

Comisia de activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement

 

Daniela Vicol – PSD – profesor
Andreea Buiuc – PSD - inginer
Silvia Diaconu – PSD – profesor
Paul Octav – PNL – profesor
Daniel Botezatu – PNL – profesor

 

Comisia de administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor

 

Cosmin Andrei – PSD – inginer diplomat
Vasile Chiru – PSD – maistru
Marius Oroșanu – PNL – consilier juridic
Iulian Blaga – PNL – referent resurse umane
Cătălina Lupașcu – PNL- profesor psiholog

 

VEZI ȘI:

Scandal uluitor în prima zi de mandat: Nu mai mă atingeți, sun la 112 / Te crezi aici pe stradă? – VIDEO & GALERIE FOTO

 

Urmărește-ne și pe Google News

Ordonanța lui Ciolacu strânge cureaua, dar nu prea: Oameni dați afară din primării doar „pe hârtie”! Primar: Trebuie să plec eu și cu vicele obligatoriu
Întâi a fost un proiect de ordonanță peste care s-a intervenit succesiv și care a paralizat practic activitatea din instituțiile publice vizate.Bugetarii erau mai degrabă preocupați să citească paragrafele care i-ar afecta direct și care i-ar fi lăsat fără o bună parte din salarii ori mai rău, chiar fără locul de muncă.
Este OFICIAL: Drumul Botoșani – Târgu-Frumos rămâne cu piatră spartă, gropi și alunecări de teren la granița dintre județe, se lucrează la un nou proiect
În timp ce prefectul, președintele Consiliului Județean și unii parlamentari ai Puterii își fac deja poze de la întâlniri pe tema autostrăzii Pașcani – Suceava, care ar urma să asigure conectivitatea județului cu Autostrada Moldovei (A7) și Autostrada Unirii (A8), la granița Botoșaniului cu Iașul este dezastru.
Angajații unei benzinării, la băut și fumat alături de alți oameni, la câțiva metri de un rezervor GPL, stația NU are autorizație de mediu – VIDEO & GALERIE FOTO
Mai mulți cetățeni din satul Hudum au reclamat autorităților că trăiesc cu teama unei tragedii din cauza unei stații GPL situate în apropierea drumului Botoșani – Suceava. Oamenii susțin că SKID-ul respectiv este amplasat ilegal și au solicitat ridicarea autorizației.
Reforma administrativă: CINCI instituții ar urma să dispară la Botoșani, cu tot cu directorii din fruntea lor
Proiectul legislativ privitor la unele măsuri fiscale aplicate în mediul privat, dar și cu o serie de măsuri care afectează aparatul de stat a intrat în transparență decizională.Mai multe instituții publice ar urma să dispară inclusiv la Botoșani prin desființare, comasare sau absorbție.
Procurorii de la Suceava, ”undă verde” pentru intrarea familiei cu cererea de peste 7 milioane de euro în dosarul decesului Alexandrei - MOTIVAȚII oficiale
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a preluat dosarul privitor la moartea Alexandrei Ivanov în data de 29 august 2023, la 11 zile de la deces. Suspect la acest moment în ancheta penală este medicul care se afla de gardă în noaptea de 17 spre 18 august 2023, în Maternitatea Botoșani.
Pietre, pământ și nori de praf pe Botoșani – Târgu-Frumos în ziua când drumul trebuia să fie gata, contractul se termină fără să se mai asfalteze la intrarea în județ – VIDEO & GALERIE FOTO
Promisă de trei decenii, reabilitarea drumului Botoșani – Târgu-Frumos nu este gata nici după ce s-au alocat fondurile necesare, s-a organizat o licitație, a fost desemnat un câștigător și a expirat și termenul, prelungit și el, de executare a lucrărilor.
Nu este vreo glumă! Firma cu explozia din Crevedia are sediu și la Botoșani și stație GPL într-o intersecție din centrul orașului – GALERIE FOTO
Compania căreia îi aparține stația GPL din Crevedia care a explodat sâmbătă seară are sediu secundar la Botoșani, într-un imobil pe care îl deține în baza unui contract de vânzare-cumpărare datat pe 20 ianuarie 2020.
Alexandra e peste tot! Caz tras la indigo: Mămică din Botoșani internată la Maternitate, mesaje fără răspuns către doctoriță! Copilul născut cu afecțiuni
Raluca și Andrei Bucșă sunt doi tineri din Botoșani care și-au dorit nespus să devină părinți.Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă experiență din viața lor s-a transformat într-un coșmar. Iar povestea lor seamănă aproape identic cu ceea ce i s-a întâmplat Alexandrei. Doar că în cazul tinerilor Raluca și Andrei, din fericire, experiența din Maternitate nu s-a terminat cu o tragedie.
Botoșani, județul în care oamenii mor pe capete în șanțuri betonate adânci până la 2 metri: O să desenăm câte un cap de mort pe fiecare podeț VIDEO & GALERIE FOTO
16 iulie 2023 CerchejeniUn tânăr de 22 de ani a murit după ce s-a izbit într-un cap de pod...
Heliportul modern construit la Botoșani cu bani europeni a devenit muzeu, elicopterele SMURD aterizează tot pe coclauri
Cerut, obținut și... nefolosit. Este pe scurt povestea heliportului de la Botoșani unde teoretic ar fi trebuit să aterizeze deja elicopterul medical care preia cazurile grave cu pacienți botoșăneni. Într-un românism specific sistemului bugetar, este posibil ca acest lucru să se întâmple și în realitate. Dar peste vreo doi ani.
Dorohoianca demisă de la București pentru ”ororile din cămine” a ajuns în aceeași zi director la Botoșani și a plecat în concediu
Chiar dacă informația privind destituirea Cristinei Anton din funcția de director general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a fost făcută publică pe 10 iulie, social-democrata și-a pierdut postul încă din data de 7 iulie.
Scandal feminin în PNL pentru șefia grupului din Consiliul Județean, s-a lăsat cu vorbe grele
Totul ar fi pornit de la o interpelare politică pe care Mirela Saucă a avut-o în ultima ședință ordinară de Consiliu Județean, în care a reproșat că liberalii nu sunt invitați la tăieri de panglici la care participă pesediștii. În replică, Doina Federovici le-a transmis să-și desemneze un lider de grup cu care să se poată discuta din timp astfel de lucruri.
Primăria pregătește proces pentru a prelua Casa Sindicatelor: Clădirea nu are proprietar / Construită din banii botoșănenilorFOTOGALERIE
Va fi probabil unul dintre cele mai provocatoare procese în care va fi implicată Primăria Botoșani iar miza este una pe măsură.Precedentul a fost deja creat în urmă cu un deceniu când a fost pornit valul de litigii pentru stabilirea proprietarului de drept al acestor imobile.
Investiția la drumul Botoșani – Târgu Frumos a avansat cu numai 3% în două luni, după ce s-a mărit valoarea contractului cu statul, constructorul cere extinderea termenului de execuție – VIDEO & GALERIE FOTO
După doi ani în care teoretic au fost efectuate lucrări de modernizare, cel mai important drum național pentru Botoșani prezintă o imagine a neputinței și a modului în care sunt onorate contractele cu statul în România. Șansele ca această arteră să fie finalizată la termen sunt extrem de mici.
Liberalismul la Botoșani: Iliuță a plecat din PNL supărat pe colaborarea cu PSD după ce a făcut campanie cot la cot cu PSD-iștii, a candidat alături de ei și cu votul lor a devenit viceprimar – GALERIE FOTO
Chiar dacă a plecat din PNL reproșând partidului colaborarea cu PSD, Viorel Iliuță a dobândit în 2012 un mandat de consilier local și apoi unul de viceprimar tocmai în cadrul unei alianțe a celor două partide.
Polițiști europeni cu toalete în curte, fără apă și săpun: Poliția Botoșani cumpără șase WC-uri din lemn pentru sediile din județ după ce a primit BMW-uri pentru oraș – FOTOGALERIE
Acțiune mai puțin obișnuită a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, care în aceste zile are în derulare o procedură în SICAP (Sistemul Informativ Colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a Achizițiilor Publice).
Plângere pentru tentativă de omor împotriva unui primar, un consilier local a cerut protecția Poliției: Omori lumea pe stradă
Disputele politice și administrative dintr-o comună s-au mutat din Consiliul Local la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), acolo unde un ales din Gorbănești a depus o plângere împotriva primarului Ionuț Melinte. Conflictul este unul mai vechi, însă a degenerat la sfârșitul lunii precedente.
Edy, la ce meciuri te uiți? Mailat este detașat cel mai bun marcator român din SuperLigă, dar Iordănescu NU îl convoacă la națională 
S-a spus de nenumărate ori că, dincolo de valoarea și randamentul la zi al unui jucător, cel puțin la fel de importante pentru convocarea unui jucător la echipa națională a României sunt cluburile la care evoluează și firmele care îl impresariază. 
STUDIU de CAZ - Cum s-a salvat o fabrică din Botoșani - De la director la muncitori, toți angajații au acceptat să muncească 4 luni fără salariu: Pare o poveste de Ion Creangă, dar așa a fost VIDEO
Astăzi este una dintre cele mai mari companii din Botoșani, însă în anii de după revoluție a fost închisă câteva săptămâni, iar apoi muncitorii au venit la lucru câteva luni cu toate că știau că nu vor fi plătiți. Au acceptat însă această variantă pentru a-și salva fabrica și implicit locurile de muncă.
POVESTEA achitării directorilor de la Modern Calor în dosarul DNA în care a fost atrasă și o companie de top: O încâlceală contractuală cum nu întâlnești în fiecare zi
Pe data de 28 iulie 2017 procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava descindeau în birourile șefilor de la Modern Calor, compania orașului aflată în subordinea Consiliului Local. Era vizat un contract care asigura mentenanța a două motoare de cogenerare încheiat între Modern Calor și Elsaco Electronic.
Intradevar toti arata bine dar am o intrebare :Cu ce medii au terminat liceul si facultatile daca se poate sa se publice notele lor .La ANAF cum s a publicat lista cu datornicii sa se publice si notele de la bac sau licenta. Multumesc anticipat.
27 iunie 2016, 22:01
Asta ati votat dobitocilor! Ce mai comentati! Erau oameni pe la alte partide de o mie de ori mai valorosi si care nu au facut politica jegoasa de pana acum.Va meritati soarta botosaneni cretini!
27 iunie 2016, 21:02
O parte din oras o cunoaste pe andrea buiuc de cand lucra la..... cat despre murariu sau mihai stefan nu au ce cauta in consiliu local sunt niste oameni usor de dus de nas. Gogosica a mai prins un ciolan si in culmea fericirii e turcanete ca poate fura inca patru ani in voie...
27 iunie 2016, 16:05
Cum sa il alegi pe baiatul lui Murariu viceprimar... e de rasul curcilor. Cel mai slab c.l. de dupa revolutie.
27 iunie 2016, 16:00
Gogosica trebuie sa mearga la psiholog!
27 iunie 2016, 14:01
Paul Octav = omul lui Iliuta = PSD
27 iunie 2016, 11:50
Cel mai tare CL plin de oportunisti si inganfati, cum dracu sa votezi PSD la CL si primar PNL separat??? A iesit un mare bors de potroace sa vedem cine il va manca. :(
27 iunie 2016, 08:46
andreea buiuc inginer....ihhhhhi...
27 iunie 2016, 08:00
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.4 o C
Dorohoi
-3.4 o C
Bucecea
-4.4 o C
Darabani
-1.2 o C
Saveni
-2.9 o C
Ştefăneşti
1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.