Membrii consiliului de administrație de la compania de salubrizare a Consiliului Local Botoșani încearcă să rămână încă patru ani în funcție fără să mai susțină vreun concurs.
Pe data de 12 septembrie, Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) în format restrâns, compusă din consilierii locali Dana Lăzăruc și Petru Taielup, a adoptat o hotărâre care deschide posibilitatea prelungirii mandatelor celor cinci social-democrați din conducerea societății.
Acestea expiră pe 20 decembrie 2022, însă în hotărârea 9 din data menționată, cei doi membri AGA arată că au luat act ”de solicitările privind reînnoirea contractelor de mandat ale administratorilor, pentru o perioadă de 4 ani, respectiv de la 20.12.2022 până la 22.12.2026, conform prevederilor legale”.
La punctul următor se precizează și că ”solicitările vor fi transmise către Consiliul Local Botoșani spre aprobare”.
În preambul, se face trimitere la legea 31/1990 privind societățile comerciale, la OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și la actul constitutiv al SC Urban Serv SA.
Însă ordonanța de urgență adusă ca temei stabilește de principiu că funcțiile de membri ai CA la societățile comerciale la care o autoritate publică locală este unic acționar, se ocupă la propunerea acesteia, ”în baza unei selecții prealabile efectuate de o comisie formată din specialiști în recrutarea resurselor umane”.
Cu alte cuvinte, ar trebui organizat concurs, cum de altfel s-a și făcut în 2018, când actualii membri ai CA au dobândit mandatele.
Actul normativ amintit stipulează însă și că, ”mandatul administratorilor este stabilit prin actul constitutiv, neputând depăși 4 ani. Mandatul administratorilor care și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile poate fi reînnoit ca urmare a unui proces de evaluare, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel”.
Petru Taielup, unul dintre cei doi consilieri locali care au reprezentat municipalitatea la ședința în cauză, a declarat ferm pentru Botoșăneanul că nu a votat prelungirea mandatelor membrilor CA și că atât el cât și Dana Lăzăruc ar fi transmis administratorilor în funcție că trebuie organizat concurs, dar că sunt liberi să facă cerere de prelungire, pe care să o înainteze Consiliului Local.
”Ei au dreptul lor, nu că le-am acordat noi. E problema lor dacă vor să își prelungească, restul o să stabilească Consiliul Local. Noi în AGA nu am aprobat asemenea treburi (prelungirea mandatelor – n.r.), ei prin statut, prin mandat au că pot să ceară prelungire. Să o facă, este dreptul lor. Noi nu am avut delegație să le prelungim și nici nu aveam dreptul noi să facem asta. Nu am propus noi, au ei dreptul prin mandat să ceară”,
Petru Taielup, reprezentant CL Botoșani în AGA de la SC Urban Serv SA.
În opinia acestuia, ”obligatoriu” trebuie organizat concurs.
De la data adoptării respectivei hotărâri de către AGA restrânsă de la SC Urban Serv SA, Consiliul Local Botoșani s-a întrunit în cinci ședințe extraordinare și în una ordinară, dar pe ordinea de zi nu s-a aflat vreun proiect de hotărâre privind prelungirea mandatelor actualilor administratori.
Toți cei cinci - Viorica Andronachi, Florin Egner, Dan Pădurariu, Andrei Beilic, Sorin Niculăesa – sunt membri PSD, primii doi oficial pensionari. Ei au fost desemnați în urma unui concurs organizat în 2018, când social-democrații aveau majoritatea în CL. Concursul fusese atunci organizat după ce precedentul CA ajunsese să rămână într-un singur membru din cauza unui val de procese, contestații și demisii.
Petru Taielup este la rândul său membru PSD și părerea sa, că ar trebui organizat concurs, ar mai fi susținută și de alți social-democrați, chiar dacă actualii componenți sunt toți ”roșii”.
Neoficial, una dintre justificările pentru prelungirea mandatelor ar fi că ”și la Locativa au făcut la fel când era Flutur primar”.
Culmea este că, aceiași cinci administratori care au formulat cereri să li dubleze practic mandatele obținute inițial, au adoptat încă din luna iunie cu unanimitate de voturi, o altă hotărâre privind caietul de sarcini pentru achiziția de servicii de recrutare prestate de un expert independent care va asista comitetul de nominalizare și remunerare din cadrul Consiliului de Administrație la efectuarea selecției administratorilor societății.
La mai puțin de trei luni de la aprobarea acestei hotărâri, în AGA și-au transmis solicitările de prelungire a mandatelor. Ori cele două variante de ocupare a posturilor în CA se exclud reciproc.
17.521 lei - Viorica Andronachi
16.425 lei - Florin Egner
14.783 lei - Sorin Niculăesa
13.140 lei - Andrei Beilic
13.020 lei - Dan Pădurariu
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024