Noul consiliu de administraţie al SC Urban Serv SA s-a întrunit vineri după-amiază în şedinţă extraordinară şi a avizat noua organigramă. Există două modificări şi ambele îl vizează direct pe Cezar Nicuţă.
Astfel, membrii CA au hotărât ca postul de director adjunct pe care acesta îl ocupă să fie transformat în director de producţie, iar biroul de achiziţii publice, de la care au plecat o mulţime de dispute între conducătorii societăţii de salubrizare, să fie mutat din subordinea directorului de producţie, în cea a directorului general. Consecinţa ar fi că noua funcţie nu ar mai putea fi ocupată şi de un jurist, specializarea lui Cezar Nicuţă, ci de un inginer.
Noul preşedinte al CA susţine că SC Urban Serv SA are o activitate bazată pe producţie şi că este firesc să aibă un asemenea post în organigramă, mai ales că în formatul actual atribuţiile adjunctului nu erau foarte clar definite, lucru care genera o mulţime de probleme.
„Noi nu avem mandat să rezolvăm conflicte personale, ci să aplicăm şi să respectăm legea. Dacă unii oameni au probleme private, se înjură, n-au decât să şi le rezolve, dar în altă parte”,
Viorica Andronachi, preşedinte CA SC Nova Apaserv SA.
Economist de profesie, expert fiscal şi fost consilier local, aceasta a adăugat că nu ştie ce se va întâmpla mai departe cu Cezar Nicuţă, dar a subliniat că, vineri, CA-ul doar a avizat organigrama şi că Adunarea Generală a Acţionarilor este cea care va lua o decizie.
Director economic la Direcţia Silvică, Viorica Andronachi a precizat că s-a decis şi ca directorul de producţie şi directorul economic să fie subordonaţi directorului general pentru că aceştia nu aveau obligaţia să se supună şefului unităţii, lucru care producea mai multe blocaje în desfăşurarea activităţii.
Mai exact, SC Urban Serv SA avea trei directori: general - Simion Drelciuc, adjunct - Cezar Nicuță și economic - Camelia Șușter. Toți aveau contracte de mandat și nici unul dintre ei nu se subordona vreunui director, ci direct consiliului de administrație.
Astfel a fost posibil că timp de un an compania Consiliului Local să fie fără încetare scena unui conflict permanent între conducători.
Iar disputele ar urma să înceteze prin adoptarea noii organigrame, care prevede clar că directorul de producție și cel economic se vor afla în subordinea celui general.
Cezar Nicuţă a aflat din concediu medical de transformarea postului şi este convins că la mijloc nu este altceva decât o răzbunare politică survenită în urma plângerilor pe care le-a depus la DNA împotriva directorului general şi a altor angajaţi şi care s-au referit în bună parte tocmai la problemele de la biroul de achiziţii publice. Cele două sesizări ale sale au fost redirecţionare spre Parchetul de la Botoşani şi, spune el, unii angajați au devenit din suspecţi, făptuitori.
„Modificarea organigramei este directivă de partid, cei cinci membri ai consiliului de administraţie fiind soldaţi disciplinaţi ai PSD au trecut la aplicarea directivei stabilită de conducerea interimară a PSD”,
Cezar Nicuţă, director adjunct SC Urban Serv SA.
Acesta a adăugat că nu îi pot fi modificate raporturile de muncă atât timp cât se află în concediu medical şi că actualul CA este nelegal deoarece Oficiul Registrului Comerţului (ORC) nu l-a înregistrat.
De altfel, chiar vineri Tribunalul Botoșani a blocat înscrierea la ORC a noului CA. După votarea lui în Consiliul Local pe data de 18 iunie, Iulian Aprotosoaei, membru al fostului CA, l-a contestat și la Tribunalul Botoșani s-a deschis un proces. Vineri, chiar în ziua în care acest CA a avizat noua organigramă, instanța a decis să suspende judecată până la soluționarea definitivă a unui alt dosar prin care același Iulian Aprotosoaei, dar și Cezar Nicuță au contestat hotărârea Adunării Generale a Acționarilor prin care s-a stabilit componența actualului consiliu de administrație.
În aceste condiții, Cezar Nicuță susține că toate hotărârile adoptate de actualul CA sunt lovite de nulitate atât timp cât noua structură de conducere nu a fost înregistrată la ORC.
Cele două procese sunt doar două dintr-un șir deschis de un an și jumătate de mai mulți candidați sau chiar foști membri ai CA-ului. Totul a plecat de hotărârea adoptată în luna martie a anului trecut de către Consiliul Local prin care s-au ignorat rezultatele selecției organizată de SC Urban Serv SA pentru posturile de administratori și s-a preferat numirea unor persoane care au luat note rușinoase la concurs în detrimentul altora cu un punctaj considerabil mai mult.
Dar situația complicată nu se termină odată cu procesele. Decizia luată vineri de CA-ul de la Urban Serv provoacă însă şi o victimă colaterală.
Liviu Toma, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, are potrivit legii postul de director adjunct de la SC Urban Serv SA suspendat pe perioada mandatului de ales local, adică la încetarea acestuia trebuie să revină pe funcţia ocupată anterior. Ori, peste doi ani, când va pleca de la CJ, postul de la societatea de salubrizare pe care va trebuie să revină, nu va mai exista.
Vineri dimineață, înainte de ședința CA-ului, Liviu Toma susținea că nu are informații despre hotărârea ce urma să se adopte. Pentru ca aceasta să intre în vigoare este necesar însă votul AGA, adică al consilierilor locali, acolo unde PSD-ul, care dorește această schimbare, are 12 voturi din 23.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile