Balul Oamenilor de Afaceri din acest an a provocat o reacție virulentă din partea parlamentarilor de Botoșani. Și aceasta după anunțul făcut de președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA), că i-a invitat pe toți la eveniment, dar că a acceptat unul singur să participe după ce li s-a cerut să își plătească meniul.
Chiar în startul discursului, Valeriu Iftime a făcut public acest lucru și cum dintre toți cei nouă reprezentanți ai județului în Legislativ, prezent era doar Costel Șoptică, informația a provocat rumoare, ironii și zâmbete amare printre participanți.
Cu excepția președintelui PNL Botoșani, care a luat parte la lansarea Topului Județean al Firmelor, toți ceilalți au rămas uluiți când au aflat din presă că ar fi avut posibilitatea de a participa la bal, dar că ar fi refuzat întrucât li s-au solicitat câte 400 de lei de persoană.
După ce a citit articolul din Botoșăneanul, senatorul Doina Federovici l-a contactat pe Valeriu Iftime pentru a-i transmite că dorește să achite consumația chiar dacă nu a fost acolo.
”L-am întrebat: «dl Iftime, în condițiile în care nu ați trimis nici o invitație, cum și în ce context ați făcut acele afirmații la microfon într-o sală cu 200 de oameni? În care ați spus că ați invitat toți parlamentarii și mai mult decât atât, le-ați pus în vedere să își plătească meniul. Vă dați seama că, după ceea ce s-a scris în presă, se induce ideea de altceva, că noi nu am venit pentru că trebuia să ne plătim meniul. În condițiile astea eu vreau să vă trimit banii pentru meniu chiar dacă nu m-ați invitat la eveniment». A început să o dea pe după plop”,
Doina Federovici, senator.
Lidera județeană a social-democraților susține că nu înțelege care a fost substratul unei astfel de acțiuni și de ce s-a dorit ca parlamentarii, cu amintita excepție, să fie puși într-o lumină defavorabilă în fața câtorva dintre cei mai mari afaceriști ai Botoșanilor.
Președintele CCIA Botoșani și-a exprimat dezamăgirea că la manifestare nu ia parte și deputatul Marius Budăi, la adresa căruia chiar a avut cuvinte de laudă. Încă ocupantul postului de ministru al Muncii susține că nu a primit însă vreo invitație. Iar același lucru este valabil și pentru colegii săi de partid, Tamara Ciofu, Răzvan Rotaru, Costel Lupașcu și Lucian Trufin.
Prima dintre ei s-a arătat stupefiată de cele întâmplate, explicând că nu a primit vreun telefon, vreo invitație la cabinet ori partid sau pe orice altă cale. Ba mai mult, a arătat că ultimul contact pe care l-a avut cu CCIA datează tocmai din 2012, de pe vremea în care organizația era condusă de regretatul Dorin Floareș.
”Dl Iftime nu m-a invitat niciodată de când este președinte la Camera de Comerț (...). Deci nu am nici o invitație și mă întreb cum se poate uita dl Iftime în ochii mei și ai multora atunci când face asemenea gesturi și afirmații? Probabil că a avut o discuție particulară cu dl Șoptică, dar care nu are nici o legătură cu mine”,
Tamara Ciofu, deputat PSD.
Parlamentara social-democrată a subliniat că este foarte nemulțumită fiindcă i s-a pus eticheta de ”zgârcită” și că dorește să se știe că, în realitate, nici ea și nici colegii senatori și deputați din partid nu au primit vreo invitație și crede că la bal s-a făcut ”o glumă proastă” și că ”e impardonabil ce a făcut, absolut impardonabil”.
”Sunt o mulțime pe care i-am sprijinit fără să fie nevoie ca să mă duc să-mi plătesc meniul la Camera de Comerț și pot să fac lucrul acesta și îl fac pe barba mea, dar niciodată când am făcut un gest de politețe sau de ce l-am făcut, nu am cerut sprijinul sau solidaritatea Camerei de Comerț”,
Tamara Ciofu, deputat PSD.
La rândul său, deputata Mihaela Huncă de la Pro România a făcut public pe Facebook că ar fi participat la un asemenea eveniment, dar că nu a primit o invitație.
Și liberalul Cristian Achiței a spus la rândul său că nu a recepționat vreun telefon sau vreo invitație la cabinetul parlamentar, acceptând doar ideea că este posibil să fi primit ceva pe adresa electronică.
”Nu am primit nici o invitație oficială, dar cred că a fost pe e-mail ceva, însă aș vrea să spun doar un lucru: dacă cineva își închipuie că nu m-am dus eu la Balul Oamenilor de Afaceri din cauză că nu puteam să-mi plătesc ăia 400 de lei, se înșală amarnic. Poate că sunt alte treburi pe care ar fi trebuit să le discutăm, poate și modul de a invita putea fi unul un pic mai serios. Eu nu puteam să-mi plătesc 400 de lei? Asta este părerea lui, să meargă în continuare cu Camera de Comerț, eu le doresc mult succes”,
Cristian Achiței, deputat.
Încă de sâmbătă Valeriu Iftime a luat la cunoștință de nemulțumirile parlamentarilor referitoare la (ne)participarea la Balul Oamenilor de Afaceri. A explicat că a lipsit din Botoșani toată săptămâna și că a revenit în oraș doar cu două ore înainte de debutul acțiunii, când angajații CCIA i-au adus la cunoștință că doar un singur parlamentar a răspuns invitației. Președintele Camerei de Comerț susține că personal a semnat invitațiile și că acestea au fost trimise prin e-mail de pe adresa electronică a CCIA Botoșani.
”Nu cred că cineva a blocat, că nu s-a făcut decât cu intenția să vină. Doar dacă este ceva în neregulă cu e-mail – ul ăsta, dar nu cred. Am mărturia e-mail – ului de pe Camera de Comerț, că de acolo au fost trimise la toți parlamentarii. Acum, cel mai ușor este să spui că nu l-am primit pentru că, dacă este un cor comun, lumea pare că are dreptate, dar eu nu pot să spun că nu le-au primit și nici nu pot să spun că le-au primit, dar pot să spun că le-am trimis cu siguranță. Aaa, că poate nu le-au citit, asta este altă socoteală. Asta n-am verificat”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
Șeful Camerei de Comerț a adăugat că nu i-a sunat personal pe parlamentari pentru a evita tot felul de interpretări și că a preferat invitațiile trimise electronic.
”E adevărat că pe invitații scria și prețul de participare, că așa am făcut cu toată lumea”.
Valeriu Iftime a acceptat însă că acțiunea de lansare a Topului Județean al Firmelor a avut câteva imperfecțiuni, precum faptul că s-au citit din Top 10 doar companiile care au dat bani la bal în detrimentul altora cu rezultate mai bune, dar care nu au cotizat și că topul complet nu a fost făcut public nici măcar pe internet, dar a promis că anul viitor se vor face unele schimbări.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Elias Charalambous înainte de partida cu Botoșani: Toate echipele au suferit acolo
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024