Ancheta săptămânii
Scrisoarea (ne)pierdută care ațâță hoitul business-ului cu damf politic și soți penali din apartamentele bolnavilor

Am fi putut pune în titlu ”Afaceri pe spatele bolnavilor care nu se pot deplasa”, dar nici măcar asta nu suntem în stare să avem la Botoșani. O mulțime de oameni suferinzi, care ar putea beneficia de îngrijiri la domiciliu, nu pot avea parte de acest serviciu. Asta se întâmplă când sănătatea devine teren politic, firmele care oferă aceste servicii miros a PSD și PNL, iar CAS-ul reușește ”performanța” de a cheltui în aproape 11 luni cu îngrijirile la domiciliu cât CAS-urile din alte județe într-o lună. Sau nici măcar atât.

O poveste frumoasă: bolnavii imobilizați primesc gratuit îngrijiri la domiciliu

În principiu, traseul îngrijirii la domiciliu începe de la medicul de familie sau medicul specialist, care acordă o recomandare bolnavului pentru un astfel de serviciu. Cu recomandarea în buzunar, pacientul sau mai curând un împuternicit al acestuia, merge la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) și depune o cerere pentru a beneficia de îngrijiri la domiciliu. Teoretic, dacă are fonduri și dacă solicitantul este asigurat, CAS aprobă solicitarea și prezintă bolnavului sau împuternicitului lista cu furnizorii de servicii medicale la domiciliu aflați în contract cu instituția. Pacientul alege o firmă și timp de o lună are parte, în mod gratuit, de servicii medicale. Sunt peste 30 de tipuri de servicii medicale care pot fi prestate la domiciliu, de la ”măsurarea parametrilor fiziologici: temperatură plus respirație” și ”administrarea medicamentelor intravenos sub supravegherea medicului” la ”îngrijirea tubului de dren”, ”aspirație gastrică” și ”paracenteză”. La fiecare vizită a medicului sau asistentului, bolnavul confirmă prin semnătură serviciile de care a beneficiat la respectiva ședință de îngrijire la domiciliu, iar mai departe, firma prestatoare introduce în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) de la CAS datele respective. Casa de Asigurări de Sănătate poate deconta cel mult 55 de lei/pacient pentru o zi, adică maxim 1.650 de lei pentru o lună.
Pot beneficia de aceste servicii pacienții 100% imobilizați la pat și cei imobilizați în proporție de 50%, primii având bineînțeles prioritate. Într-un an fiecare astfel de bolnav are dreptul la maxim trei luni de îngrijiri la domiciliu, însă după fiecare lună trebuie să reia întreaga procedură de aprobare.

O realitate crudă: bolnavii din Botoșani nu beneficiază aproape deloc de îngrijiri la domiciliu

Deși există o sumedenie de botoșăneni în una din cele două situații menționate, numărul celor care beneficiază de îngrijiri la domiciliu este insignifiant. Potrivit datelor furnizate de CAS Botoșani, anul acesta s-au înregistrat în jur de 40 de cereri, din care au fost aprobate aproximativ jumătate. Considerabil mai puțin decât în alte județe din Moldova, unde fondurile alocate pentru aceste servicii sunt mai mari, firmele prestatoare mai multe, iar bolnavii îngrijiți la domiciliu sunt implicit mai mulți.
CAS BotosaniȘi de aici începe scandalul. Reprezentanții uneia dintre cele două firme aflate în contract cu CAS Botoșani pentru acordarea amintitelor servicii medicale acuză conducerea instituției că nu acordă atenția cuvenită acestui tip de îngrijiri medicale. Nu mediatizează faptul că anumiți bolnavi pot avea parte în mod gratuit de astfel de servicii, nu cere fonduri mai mari de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și, în final, determină oamenii să nu depună cereri transmițându-le că nu există fonduri și că, oricum, demersul lor este sortit eșecului.
SC Oti Computers SRL, firmă înființată în 2011, care în ciuda denumirii are ”alte activități referitoare la sănătatea umană” drept obiect principal de activitate, este una dintre cele două societăți comerciale aflate în contract cu CAS Botoșani și care aduce amintitele acuzații șefilor instituției.
Unic asociat și administrator este Iulian Nica, soțul consilierei locale PSD, Tereza Nica. În luna aprilie a acestui an, administratorul SC Oti Computers SRL a trimis o adresă la CAS Botoșani prin care întreba care este bugetul alocat de CAS Botoșani în 2015 pentru îngrijiri la domiciliu, care este numărul de cereri aprobate și respinse, care sunt stadiul de soluționare a cererilor depuse și termenul  maxim de soluționare a solicitărilor de îngrijiri medicale. Din cinci întrebări s-a răspuns concret doar la prima: bugetul este de 59.000 de lei, În rest...
”Cererile pentru acordarea de îngrijiri la domiciliu sunt soluționate în conformitate cu prevederile legale în vigoare pentru acest domeniu de asistență medicală de specialitate și în funcție de bugetul alocat și criteriile de prioritate stabilite și aprobate la nivelul CAS Botoșani” Costel Lupașcu, președinte director general CAS Botoșani & Alina Mustiață, director executiv al direcției relații contractuale.

O scrisoare explozivă trimisă la Ministerul Sănătății

Nemulțumit de un asemenea răspuns, administratorul SC Oti Computers SRL a scris pe 20 mai 2015 inclusiv ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
”Solicitările pentru aceste servicii la CAS Botoșani au fost în nr. foarte mare în anul 2014, CAS a respins multe cereri pe motiv că nu sunt bani cu toate că cererile au răspuns criteriului de prioritizare (...). Nu știm care este motivul pentru care conducerea CAS Botoșani a solicitat un buget așa mic, alocat acestor servicii (fiind cel mai mic buget din țară), deși în județul Botoșani în unitățile spitalicești există un deficit mare de cadre medicale și serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu sunt foarte bine venite în a preîntâmpina nevoile din sistem sanitar”, arată Iulian Nica, administratorul SC Oti Computers SRL, în adresa trimisă la Ministerul Sănătății.
În scrisoarea respectivă se menționează că până la 20 mai 2015 CAS Botoșani nu a probat nici o cerere pentru îngrijiri medicale la domiciliu pe motiv că nu sunt fonduri și se prezintă cazul pacientei Maria Țurcanu, care pe 28 aprilie 2015 a depus dosarul la CAS Botoșani pentru a beneficia de îngrijiri la domiciliu, nu a primit nici un răspuns, iar pe data de 14 mai a decedat.

 

Adresa OTI Computers Ministerul Sanatatii

 

Adresa OTI Computers ingrijiri la domiciliu

 

 

Soții condamnați pentru mita uriașă cu fraierirea Universității Harvard au primit bani de la CAS Botoșani pentru îngrijiri la domiciliu

Scrisoarea trimisă de SC Oti Computers SRL la Ministerul Sănătății face referiri și la doi patroni penali din Botoșani.
”Interes pentru aceste servicii au fost doar în anul 2013, când în relația cu CAS Botoșani era o singură firmă, SC Duglas Invest SRL, având un buget alocat de 170.000 de lei, unde toți banii au fost cheltuiți”.
Duglas Invest BotosaniFirma menționată în adresa trimisă ministerului este condusă de doi penali în cel mai propriu sens al cuvântului. Asociați cu câte 50% și totodată administratori sunt Dragoș Secu-Lipan și soția sa, Mariana Secu-Lipan. În luna aprilie a acestui an cei doi au fost condamnați de Curtea de Apel Suceava la câte trei ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și spălare de bani în formă continuată, respectiv complicitate la luare de mită în formă continuată și spălare de bani în formă continuată. Totodată, magistrații au dispus și menținerea măsurilor asiguratorii instituite asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților printr-o ordonanță a DNA până la concurența sumei de 4,45 milioane de lei, adică aproximativ un milion de euro. Dragoș Lipan Secu, reprezentantul Universității Harvard în România, a fost condamnat după ce a aranjat cu vânzătorii unor terenuri din România să supraevalueze terenurile pe care le-au vândut Universității Harvard.

 

CITEȘTE ȘI:

Soții din Botoșani cu Harvard-ul și mita de 1 milion de euro condamnați la închisoare


SC Duglas Invest SRL, firma din Botoșani pe care cei doi o controlează, este la propriu una de apartament. Are sediul într-o locuință din strada Primăverii și ca principal obiect de activitate ”silvicultură și alte activități forestiere”. În 2012, pentru același sediu a fost adăugat și ”alte activități referitoare la sănătatea umană”. 114.003 a fost cifra de afaceri a firmei în 2013, ceea ce înseamnă că nu a beneficiat totuși de suma menționată în adresa trimisă la Ministerul Sănătății. Pe de altă parte, în 2013, când s-a aflat în contract cu CAS Botoșani, SC Duglas Invest SRL a înregistrat un profit brut de 28.158 de lei, pentru ca în 2014, când nu a mai avut contract cu CAS Botoșani pentru îngrijiri la domiciliu, să treacă la o pierdere de 34.070 de lei.

Firma care a luat cei mai mulți bani de la CAS pentru îngrijiri la domiciliu e... Happy family

Dincolo de vorbe rămân însă cifrele. De la începutul anului și până în prezent CAS Botoșani a decontat îngrijiri la domiciliu doar în patru luni: ianuarie, februarie, iunie și iulie. În total, SC Oti Computers SRL a primit 11.114 lei, iar SC Happy Clinic Service SRL, 15.038. Cumulat se ajunge la 26.152 de lei în condițiile în care suntem în luna noiembrie, iar suma alocată pentru întreg anul este de 59.000 de lei, ceea ce înseamnă că doar cu o lună și ceva înainte de sfârșitul anului nu s-au cheltuit nici măcar jumătate din fondurile repartizate pentru îngrijirile la domiciliu..

 

Beatris Irimia Dumitru Irimia


... Un domeniu cu damf politic la Botoșani. SC Happy Clinic Service SRL, cealaltă firmă contractată de CAS Botoșani, a fost înființată în mai 2013, iar în iulie 2014 primea deja bani de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru îngrijiri la domiciliu. Administrator este în acte Marian Irimia, un tânăr de numai 19 ani, însă în spatele firmei se află de fapt Beatris Irimia, care în ianuarie 2013 era prezentă la o conferință de presă a Partidului Ecologist Român, pentru ca trei luni mai târziu să candideze în calitate de liberală la o funcție în Biroul Municipal al organizației de femei. Soțul său, Dumitru Irimia, a candidat pentru ecologiști la funcția de primar... Iar sediul social al SC Happy Clinic Service SRL este în strada Gheorghe Filipescu, în baza unui contract de comodat semnat de Marian Irimia cu... Beatris Irimia și Dumitru Irimia.

VEZI ȘI:

Candidat din farmacie pentru Primăria Drăguşeni

Șeful Casei nu intră în horă, așa că la Botoșani se îngrijesc într-un an bolnavii cât în alte județe într-o lună

”Eu nu intru în horă”, a tot repetat Costel Lupașcu, director general interimar la CAS Botoșani când a discutat cu reporterul Botoșăneanul despre aspectele prezentate.
”Eu nu pot să fac reclamă”, a mai spus șeful Casei despre faptul că nu se mediatizează serviciul de îngrijiri la domiciliu. Apropos, voi, cei care ne citiți, știați că există așa ceva GRATUIT?
Costel Lupascu CAS BotosaniCât despre fondurile de la CNAS... a solicitat, dar atât a primit.
Nu este treaba sa că firmele din Botoșani care oferă astfel de servicii sunt considerabil mai puține decât în alte județe.
 – 9 de exemplu la Galați, unde numai în luna ianuarie a acestui an s-au decontat 150.707 de lei, adică de aproape șase ori mai mult decât s-a decontat la Botoșani până în noiembrie;
– 6 la Suceava, unde tot în ianuarie s-au decontat 42.700 de lei, mult peste ce s-a dat la Botoșani în aprope 11 luni.
”Sunt mult mai multe persoane fiindcă ei au mai mulți furnizori și au mers pe istoric. Dacă în buget ei au avut în anul 2012 același număr de furnizori, șase-șapte furnizori și nici nu putem compara Iașiul sau Bacăul cu Botoșaniul. Dacă ei au avut șase furnizori și noi unul sau doi furnizori, noi bugetul l-am avut mic. Au făcut adresă la minister și la Casa Națională, unii sau ambii furnizori, dar înainte de asta, eu personal, noi, reprezentanții Casei, am solicitat fără a discuta cu furnizorii, pentru că e de datoria noastră creșterea bugetului pentru acest domeniu de asistență”, declară Costel Lupașcu, director general interimar CAS Botoșani. Și totuși... în 2012 CAS Botoșani a avut un buget de 110.000 de lei pentru îngrijiri la domiciliu, iar în acest an de numai 59.000 de lei. Unde este ”istoricul” de care trebuia să se țină seama în repartizarea banilor?

Asta-i concluzie sau consecință? Bolnavii imobilizați să se mute din Botoșani dacă vor să fie îngrijiți la domiciliu

Costel Lupașcu, vicepreședinte PSD Botoșani, coleg deci de partid cu consilier local social-democrat Tereza Nica, tot mai vehementă la adresa PSD-iștilor de la domiciliu, pune însă sub semnul întrebării respectarea întru totul a obligațiilor de către cele două firme, care în opinia sa ar fi orientate cu precădere spre profit și mai puțin spre ajutorarea unor bolnavi. Dovada? Acceptă de obicei să îngrijească la domiciliu persoane care locuiesc în municipiul reședință sau în localitățile foarte apropiate, evitând deplasarea în localități mai îndepărtate deoarece activitatea nu ar mai una profitabilă.
”Noi aprobăm aceste dosare în funcție de stadiul ECOG, adică gravitatea bolii și ordinea depunerii cererii”, mai precizează Costel Lupașcu.
În loc de concluzii... cum bine stă Botoșanilor, când este vorba de bani publici își bagă rapid coada politicul. Elocvent este faptul că Ministerul Sănătății a redirecționat către CNAS adresa trimisă de SC Oti Computers SRL, ajungându-se în situația ca reclamatul să ia măsuri împotriva... reclamatului. Iar cei care suferă în astfel de cazuri sunt o sumedenie de bolnavi. Unii dintre ei nu mai apucă să beneficieze de un serviciu oferit gratuit de Statul Român din cauza disputelor CAS – furnizori de la Botoșani. Pentru ei, niște bolnavi care nu se pot deplasa, rezolvarea ar fi, ironia sorții, să se mute în alt județ, unde îngrijirile la domiciliu nu există aproape doar pe hârtie.

CITEȘTE ȘI:

Medicii, supărați foc pe pacienți pentru că vin buluc la spital: Tu știai că te poți trata și în altă parte?

 

Violența domestică la noi! Mamă a trei copii cu gâtul tăiat de la o banală salată! Agresorul lăsat liber să meargă acasă, după doar o noapte
Campaniile împotriva violenței domestice rămân doar acțiuni prin care se cheltuiesc mulți bani pe tot felul de pliante și pe ședințe cu oameni cu talent  oratoric, care expun întâmplări pe care probabil că nu le-au trăit vreodată. Pentru că întotdeauna viața bate filmul, iar realitatea este trăită doar de victime. Toți ceilalți rămân simpli spectatori. 
O trăim și pe asta: administrator de grădiniță trimis șef la instituția care gestionează apele
La adăpostul pandemiei în unele instituții din România continuă să se întâmple lucruri necurate. Iar astăzi facem referire la o numire scandaloasă de șef la una dintre cele mai importante unități de stat.
Pandemia pare desprinsă dintr-un film devenit celebru: Botoșani în fruntea țării și la decese cu 42 de înmormântări ”made in Covid”
Viața trăită de botoșăneni în ultimele două luni, transpusă într-un tablou creionat pe întreg globul pământesc, a semănat izbitor cu un scenariu de film. Un paradox, am putea spune, având în vedere că în trecut, fără excepții, viața reală era sursa principală de inspirație a cinematecii.
Asta nu v-o spune vreo instituție! Suntem de fapt pe locul 3 în România la Covid-19, după Suceava și Arad
La ora redactării acestui articol este data de 7 mai, iar pe la amiază Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite obișnuitul comunicat de presă privind evoluția pandemiei în România. Cu 560 de cazuri, Botoșani se află din nou pe locurile fruntașe. Suntem pe 6 între toate județele țării.
Dosarul de la Botoșani care ajunge la CEDO, după un proces plecat de la o simplă... Dacie, în urmă cu 8 ani
Opt ani de zile s-au scurs de când a început calvarul pentru un bărbat și o femeie, ajunși în prezent dușmani legali, protagoniști în procese înregistrate pe rolurile instanțelor de judecată sau în dosare instrumentate de organele de cercetare penală, polițiști și procurori.
Dezastrul de la ”Mavromati”: Oameni intrați cu alte boli și infectați cu coronavirus - Am ținut bomba cu ceas fix în Spitalul Județean
Dimensiunile dezastrului de la Spitalul Județean Botoșani sunt mai mari decât le arată statisticile pe care autoritățile le fac publice, mai ales la insistențele jurnaliștilor. Unitatea care ar trebui să însănătoșească oamenii a ajuns să îi îmbolnăvească de cel mai temut virus al momentului.
Coronavirus 2020: Ziua în care dintr-un pix ne-au lăsat pradă infectării ca la Cernobâl
La 34 de ani de la explozia centralei de la Cernobâl, cel mai mare dezastru din istorie provocat de om, întreaga planetă se află din nou într-o situație disperată. Deși pe 26 aprilie 1986 a explodat o centrală nucleară, iar în 2020 ne confruntăm cu o pandemie, între cele două evenimente de proporții gigantice există câteva asemănări izbitoare. Și acestea țin de modul în care se comportă autoritățile din România.
AFACERE în plină pandemie la Răchiți! Primăria cumpără de peste 10.000 de euro bănci de la un (fost) angajat, abia devenit patron – DOCUMENT
Dedesubturile acestei afaceri pot fi lesne de înțeles. Un asistent comunitar despre care nu se poate spune foarte clar dacă mai lucrează sau nu la Primăria Răchiți a încheiat un contract cu administrația publică locală pentru a furniza… bănci. Totul s-a făcut în doar zece minute, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la o valoare de 49.500 de lei.
38.000 de lei!! Cei mai mulți bani dați unui medic de familie, alții se chinuiesc să supraviețuiască! Criza epidemică îi pune la treabă
Deși medicina de familie este considerată Cenușăreasa sistemului sanitar, există și cadre medicale care câștigă sume substanțiale, în unele cazuri chiar și de peste 35.000 de lei pe lună.
inpuff.ro
Loading...
70 de copii și 50 de salariați la mâna unor birocrați de la București! Un complex care arată ca-n reviste, la un pas de închidere – GALERIE FOTO
Povestea începe în urmă cu 30 de ani, născută dintr-un gând al unei doamne orfane. În traducere liberă, denumirea englezească poate însemna o mână de ajutor oferită celor în nevoie. Vizualizând Hand of Help în interior, se poate spune fără exagerare că acolo este mâna lui Dumnezeu pe creștetul copiilor care s-au născut în familiile nepotrivite. Iar puntea dintre Dumnezeu și acești copii o reprezintă două familii, cei care au creat această poveste: misiunea Hand of Help.
PSD-iștii și-au lăsat singuri ditamai vicepreședintele fără postul de director, pur și simplu l-au... eliminat
Conflictul mocnit dintre cele două mari tabere din PSD Botoșani a mai făcut o victimă: vicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Toma, a rămas fără postul de conducere de la SC Urban Serv SA, care pur și simplu a fost scos din organigramă.
METODA ideală pentru a scăpa de un director PSD, în favoarea unui văr de ministru – FOTOGALERIE
Directorii promovați cu concurs pe posturile publice de conducere, în teorie, ar trebui să-și desfășoare activitatea relaxați, fără teama că ar putea fi atinși de vântul schimbării. În practică, însă, oamenii politici mai ales, găsesc tot felul de metode „de a scăpa de ei”. Nu o fac doar social-democrații. Sau doar liberalii. O face toată lumea, la fiecare schimbare de guvernare, într-un tradițional firesc al mersurilor din sistemul bugetar.
1 milion de euro pe lună pentru cei 1.156 de botoșăneni care și-au păstrat pensiile speciale!
Disproporția flagrantă la salarizarea unor categorii profesionale se perpetuează și la apusul vieții, când este menținută aceeași inechitate între pensiile unor foști salariați, în comparație cu alții. Desigur, fericiții care s-au bucurat întreaga viață de venituri de vis și continuă aceeași fericire financiară și la pensie, nu sunt mulți. Și totuși nu sunt nici puțini.
Trei luni până în vară, iar la Cornișa afaceriștii și-au scos la vânzare restaurantele neconstruite, unul singur adulmecă potențialul
Ceea ce s-a întâmplat sezonul trecut la Cornișa Aquapark & Sports cu clienți care au venit cu pachețelul alimentar de acasă sau cu cutii de pizza livrate peste gard s-ar putea repeta, la dimensiuni mai mici, și vara aceasta. Pentru că, până la acest moment, un singur om de afaceri din Botoșani care a câștigat prin licitație un loc de alimentație publică a început efectiv să se ocupe de deschiderea unui restaurant.
Loading...
Poveste de dragoste din Botoșani! O elevă virgină și-a acuzat tatăl vitreg de viol, bărbatul condamnat la 8 ani de închisoare
Dramele copiilor, acolo unde sunt, lasă urme adânci în inimile adulților și devin răni nevindecabile și pentru unii și pentru alții. Însă atunci când aceste drame sunt închipuite și generate de diferite angoase, viața adulților se schimbă radical și suferă deteriorări iremediabile.
UMILITOR! Filme 3D în sate cu oameni săraci și drumuri de pământ, cinematograful orașului ținut în „comunism”
În orice guvernare, de orice culoare politică, am fost martorii unui concurs de lăudăroșenii din partea politicienilor: care, cât și cum a făcut mai mult pentru popor. Nu știu cât a contat pentru acești oameni faptul că, poate, nevoile la nivel micro erau altele. Sau că la nivel macro, în programul de guvernare ar trebui să existe o logică a investițiilor, pliate și prioritizate în funcție de fiecare regiune în parte. De realitatea din teren.
SCANDAL național cu eliminarea pensiilor speciale – LISTA beneficiarilor de la Botoșani, cea mai mare pensie 40.000 de lei, cea mai mică 1.100 de lei
Decizia guvernării liberale de a elimina o parte din pensiile speciale achitate la acest moment unor categorii profesionale a rupt, din nou, România în două. Pe de o parte îi regăsim pe actualii sau potențialii viitori beneficiari ai acestor pensii de serviciu, iar în partea opusă, majoritatea cetățenilor care nu vor visa vreodată să beneficieze de astfel de venituri.
Conacul familiei Pillat de la Miorcani iese din hățișul licitațiilor: Aşteptăm ordinul - GALERIE FOTO
O şansă istorică, când părea că totul e fără speranţă, pentru ca o clădire monument din Botoşani să îşi recapete nu doar utilitatea socială, ci şi importanţa culturală pe care o merită.
Parcă e un vis! Proiect european gigant lansat la Primărie, de la asfalt în mahalale și scuaruri cu relaxare la magazine sociale și analize gratuite pentru nevoiași – VIDEO
GAL.Acronimul a fost auzit probabil de majoritatea botoșănenilor la nivel de informație, însă puțin conștientizat ca impact asupra orașului. Un impact care valorează 7 milioane de euro, bani care vor intra în municipiul Botoșani, în asfalt, în sensuri giratorii și spații verzi, locuri de joacă și magazine sociale pentru cei săraci.
Pensii speciale pentru foști senatori de Botoșani! Peste 5.000 de euro la 4 oameni, numele ascunse sub regulamente europene, urmează și alții
Scopul principal al adoptării GDPR – Regulamentul de Prelucrare al Datelor cu Caracter Personal l-a reprezentat înlăturarea situațiilor în care o serie de informații duc la o persoana fizică identificată sau identificabilă. Intră în această categorie, din fericire pentru ei, și politicienii. Inclusiv cei care beneficiază de venituri de orice fel, din fonduri publice.
B
23 noiembrie 2015, 18:48
bine ca se da bani pentru centrele de permanenta care nu fac nimic iau bani pe stat degeabapai unde e corectitudinea si oamenii care trebuiesc ingrijiti la domiciliu .
23 noiembrie 2015, 14:42
Un articol foarte interesant şi bine documentat. Dincolo de nota politică, ar fi intersant de ştiut cum sprijină interesele pacienţilor reprezentanţii beneficiarilor în consiliul de administraţie: http://www.casan.ro/casbt/page/consiliul-de-administratie.htmlTeoretic deţin majoritatea absolută.
23 noiembrie 2015, 09:33
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am construit cât de mult am putut, am întemeiat o familie frumoasă, am sprijinit multe alte familii, am dezvoltat o localitate. Acum, după ce cred că am lăsat ceva în urma mea pe unde am trecut, consider că este momentul să î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8408 lei
USD
Dolarul SUA
4.2716 lei
CHF
Francul elveţian
4.5537 lei
GBP
Lira sterlină
5.4099 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9808 lei
XAU
Gramul de aur
249.0787 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2485 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3664 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9857 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1657 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1818 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6497 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.