Îl cheamă Pompiliu Borş, este vicepreşedinte al Federaţiei Românie de Rugby (FRR) şi ani la rînd a activat ca ofiţer în cadrul structurilor centrale ale Poliţiei Române. În noaptea de 5 spre 6 iunie a fost unul dintre primii oficiali ai FRR sesizaţi asupra evenimentelor în care au fost implicaţi „stejarii”. Cu acest prilej a dat o declaraţie în care aduce acuze grave unor poliţişti botoşăneni.
„Abia după ce au aflat că am fost comisar şef IGPR au luat iniţiativa”
4:17 este ora la care Pompiliu Borş a fost sunat de medicul echipei naţionale de rugby Emil Cotenescu, care l-a informat că antrenorii Romeo Gontineac şi Steve MacDowell au fost bătuţi. Ce a urmat, cel puţin prin prisma declaraţiei date de oficialul FRR, pare desprins uneori din filme. „I-am rugat să ia măsuri şi iniţial s-au eschivat (…). Abia după ce au aflat că am fost comisar şef IGPR au luat iniţiativa şi ne-am deplasat cu un autoturism MAI 28461, împreună cu un poliţist şi un jandarm”, spune Pompiliu Borş (foto dreapta) despre unii polişişti botoşăneni. S-a mers pe strada Marchian, în zona clubului în care a avut loc conflictul. Aici ar fi sosit în scurt timp şi un tînăr care a coborît dintr-un VW cu nr. BRM şi despre care doctorul „stejarilor” i-a spus că i-ar fi bătut pe cei doi antrenori. Potrivit comisarului şef în rezervă Borş, poliţişti s-ar fi rugat vreo 30 de minute de respectivul să meargă la sediul IPJ. Vicepreşedintele FRR povesteşte în cotinuare că doar la insistenţele sale sale tînărul cu pricina a fost testat cu etilotestul şi rezultatul a fost 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Apoi au trebuit efectuate probele biologice, moment în care Pompiliu Borş declară că agentul şef Dumitru Ivancov i-a spus că poate pleca. Oficialul FRR nu şi-a ascuns dezamăgirea pentru faptul că nu este lăsat să vadă cum decurge recoltarea probelor biologice şi abia după o oră a fost invitat să asiste la prelevarea celei de a doua probe. La prima a ieşit 1,45 g/l alcool pur, iar la a doua 1,25.
Intră în scenă şeful Poliţiei Municipiului Botoşani
În jurul orelor 6:30 – 7:00 ar fi apărut şi comisarul şef Cătălin Radu, şeful Poliţiei Municipiului Botoşani (foto). Prima relatare a vicepreşedintelui FRR despre acesta ridică şi primele semne de întrebare. „Domnia sa mi-a spus că ar fi bine să nu mai dea ceilalţi doi colegi (antrenorii bătuţi – n.r.) declaraţii”, susţine Pompiliu Borş. Printre argumente ar fi fost că tînărul în cauză „este fiul fostului primar prefect”. Mai mult, i s-ar fi spus că, dacă nu se renunţă la declaraţii o să fie probabil sunat de prefect să facă acest lucru. Potrivit oficialului FRR, aceasta nu a fost decît prima încercare a şefului Poliţiei Municipiului Botoşani de a-l convinge să-i determine pe antrenori să nu facă plîngere. „Fiind în camera de hotel nr.326 (…) am primit un telefon de la dl.comisar şef Radu Cătălin, întrebîndu-mă unde sunt. A venit la hotel şi în holul hotelului încă o dată m-a rugat că ar fi bine ca cei doi colegi să nu mai dea declaraţii”, relatează vicepreşedintele FRR. Dar asta nu a fost tot. Conform lui Pompiliu Borş, în curtea Spitalului Judeţean s-a mai întîlnit o dată cu şeful Poliţiei Municipiului Botoşani, care i-a spus din nou că ar fi bine dacă tehnicienii nu ar mai da declaraţii despre incident.
Poliţiştii declanşează o cercetare prealabilă…
Aşadar, cel puţin conform celor declarate de oficialul FRR, în doar cîteva ore poliţiştii s-au urnit abia după ce au aflat că el este comisar şef, au testat un tînăr cu etilotestul doar la insistenţele sale, l-au cam fugărit cînd respectivul a dat prima probă de sînge, iar şeful Poliţiei Botoşani i-a spus de trei ori că ar fi bine ca antrenorii să nu mai dea declaraţii. Date fiind toate aceste lucruri oficialii FRR au decis să depună o plîngere şi direct la Inspectoratul General al Poliţiei Române. Ce s-a întîmplat însă în continuare la Botoşani? „S-a declanşat o anchetă internă ca să se stabilească modul în care s-a gestionat situaţia respectivă, iar în urma acesteia s-a declanşat cercetarea prealabilă faţă de dl.Radu Cătălin şi faţă de un alt ofiţer care a gestionat acest caz. În funcţie de rezultatele acestei cercetări se vor dispune măsurile legale”, a afirmat comisarul Gabriel Miron, de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Neoficial, atunci cînd se declanşează o cercetare prealabilă înseamnă că în urma anchetei interne există ceva elemente precum că oamenii care au făcut obiectul anchetei nu ar fi procedat sută la sută corect. Reprezentantul IPJ a refuzat să divulge şi numele celui de al doilea ofiţer vizat de cercetarea prealabilă.
… Care este blocată de un autodenunţ al comisarului şef Cătălin Radu
La doar cîteva zeci de ore de la declanşarea cercetării prealabile comisarul şef Cătălin Radu a făcut un lucru care cel puţin la prima vedere poate părea surprinzător. Acesta a formulat un autodenunţ pe care l-a depus la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Botoşani prin care solicită practic procurorilor să facă cercetări în ceea ce îl priveşte şi să stabilească dacă se face sau nu vinovat de ceva. Poate fi interpretat ca un gest de curaj. Dar mai e şi altceva: procurorii trebuie să deschidă o anchetă pe numele său, lucru care va suspenda cercetarea prealabilă din cadrul IPJ. Practic, prin depunerea documentului la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Botoşani, comisarul şef Cătălin Radu blochează o eventuală sancţiune administrativă ce i-ar fi putut fi aplicată dacă era găsit vinovat. Senzaţia că se încearcă întîrzierea cercetării prealabile este dată şi de faptul că autodenunţul a fost depus la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Botoşani, deşi acesta nu are competenţă în acest caz. „Pentru că are grad de ofiţer competenţa revine Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Suceava. Înainte de a o trimite acolo am cerut relaţii despre tot ce înseamnă documente existente în momentul de faţă atît privitoare la bătaie, cît şi la modul de gestionare a cazului”, ne-a declarat Cristian Popovici, prim procurorul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Botoşani.
Bătaie cu rugby-işti terminată cu trei dosare la Botoşani şi Suceava
Scandalul din noaptea de 5 spre 6 iunie s-a terminat cu trei dosare. Într-unul dintre acestea se cercetează bătaia propriu-zisă şi este instrumentat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Botoşani. Al doilea are ca obiect conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi de el se ocupă procurori de la aceeaşi unitate, iar al treilea îl vizează direct pe comisarul şef Cătălin Radu, iar de el se va ocupa Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Suceava. Acesta din urmă a refuzat să dea orice declaraţie referitoare la acest caz. „Nu intru în polemică cu nimeni” şi „nu sunt singurul ofiţer cercetat”, au fost afirmaţiile prin care şeful Poliţiei Municipiului Botoşani şi-a explicat refuzul. El a mai arătat că aşteaptă să se termine toate cercetările deschise şi că, la final, dacă va fi cazul, va face precizări. De altfel, mai mulţi poliţişti cu care am discutat despre acest caz au încercat să ducă cumva în derizoriu declaraţia dată de Pompiliu Borş, susţinîndu-se ceva de genul „fiecare poate să declare ce vrea”, deşi este vorba de un comisar şef în rezervă care a activat în structurile centrale ale IGPR şi care ştie probabil foarte bine ce înseamnă să dai, să semnezi şi să îţi asumi o declaraţie.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Conflictul cu "stejarii" reprezintă un clar caz de punere a batistei pe ţambal. Cîteva săptămîni după bătaie s-au operat arestări în rîndul tinerilor bănuiţi că ar fi luat parte la evenimentele din acea noapte. Oficial aceştia au fost ridicaţi pentru alte fapte, însă cu toţii au fost eliberaţi nu după multe zile sau săptămîni. Mai mult, antrenorul Romeo Gontineac şi-a retras plîngerea. Cum Pompiliu Borş nu formulase oficial o reclamaţie de acest tip la Poliţia Botoşani, cazul a fost închis de IPJ. În noiembrie prefectul Cristian Roman a însoţit naţionala de rugby a României în Uruguay, la meciul de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2011, iar la întoarcere a anunţat că aceasta ar putea reveni în primăvară la Botoşani pentru un meci de pregătire cu Scoţia.
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024