Anghel Iordănescu are mari probleme cu jucătorii din străinătate, înainte de Euro 2016. Stranierii din Turcia și Bulgaria, plus Florin Andone, sunt pe punctul de a rata aproape tot cantonamentul naționalei din Italia. Cordoba l-a refuzat deja pe selecționer și Andone va veni la lot abia pe 27 mai, potrivit digisport.
Conform regulamentului FIFA, perioada de obligativitate a eliberării jucătorilor începe pe 29 mai, excepție făcând-o echipele care merg la Euro, unde obligativitatea e de 15 zile înainte de meciul de debut. Cum România deschide turneul final din Franța, pe 10 mai, stranierii vin, regulamentar, la lot, abia pe 27 mai. Turneul din Italia al primei reprezentative începe pe 18 mai și Anghel Iordănescu ar fi dorit să aibă toți fotbaliștii selecționați la dispoziție. Numai că Raul Rusescu, Gabi Torje, Bogdan Stancu, Andrei Prepeliță, Claudiu Keșeru, Cosmin Moți și Florin Andone sunt implicați cu echipele lor de club în competiții, la acea dată. Anghel Iordănescu a inițiat discuții cu Osmanlispor, Genclerbirligi, Ludogorets și Cordoba. Gruparea din Liga a doua spaniolă a anunțat că-l va lăsa pe Andone să vină la lot la data stipulată de regulament, cu 15 zile înainte de debut.
“Am accelerat deja demersurile, conform regulilor, pentru a-l putea păstra pe Florin Andone. Am discutat deja și cu selecționerul pentru a întârzia convocarea cât de mult ne permite regulamentul.”, a declarat joi Emilio Vega, directorul sportiv al Cordobei, citat de ediția din Sevilla a cotidianului ABC.
În Turcia, de unde ar trebui să vină Rusescu, Torje și Stancu, competiția se încheie pe 22 mai, la patru zile după începerea cantonamentului din Italia, iar în Bulgaria, unde sunt Moți, Keșeru și Prepeliță, ultima etapă se joacă pe 29 mai. Iordănescu ar putea avea mai multe șanse de reușită în negocierile cu cluburile celor șase, neimplicate în lupta la titlu, Europa sau retrogradare. Cordoba e un caz aparte, formația andaluză având ca obiectiv promovarea în Primera. Sezonul regulat se încheie pe 5 iunie, urmând apoi și meciurile de baraj. Iar Andone e golgheterul echipei, cu 17 reușite, fiind considerat cel mai important fotbalist din lot. Înainte de Euro, România va juca pe 25 mai contra reprezentativei DR Congo, pe 29 mai cu Ucraina, și pe 3 iunie, cu Georgia.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024