Antrenorul echipei FC Botoșani adoptă o atitudine precaută înainte de prima manșă de baraj, care va avea loc vineri, 17 mai contra CS Mioveni.
Cu toate că există o diferență de ritm și calitate între Superligă și Liga 2, Bogdan Andone a evidențiat faptul că echipele din eșalonul secund sunt motivate în mod special, dat fiind faptul că au șansa de a promova. Astfel, antrenorul celor de la Botoșani se așteaptă la un meci dificil, în care determinarea jucătorilor de la CS Mioveni poate face diferența, scrie sport.ro.
“Eu zic că sunt șanse 50-50. Există o diferență și de ritm, și calitativ, între Liga 1 și Liga 2, dar jucătorii sau echipele de la Liga 2 vin cu ambiție în plus, pentru fiecare jucător de acolo e o șansă de a face pasul spre Liga 1 și cu siguranță va fi dificil.", a declarat Bogdan Andone, conform Sport Total.
Cu toate acestea, tehnicianul evită să analizeze prea mult avantajele sau dezavantajele faptului că prima partidă se joacă pe teren propriu și preferă să se concentreze mai degrabă pe pregătirea echipei pentru a face față oricărei situații de joc.
Bogdan Andone, antrenor FC Botoșani
“Sincer nici nu vreau să mă gândesc dacă e un avantaj sau un dezavantaj că jucăm primul meci acasă. Ăsta e programul, jucând acasă va trebui să ne facem jocul pe care-l facem pe teren propriu, să încercăm să câștigăm și apoi vedem cum vom gestiona returul. E clar că dacă jucam în deplasare era alta abordarea, va trebui să regândim puțin planul, important e să câștigăm meciul.”
Despre echipa adversă, CS Mioveni, Bogdan Andone recunoaște că nu a urmărit în detaliu meciurile din liga secundă, dar este conștient de parcursul lor bun în campionat.
Bogdan Andone, antrenor FC Botoșani
“Sincer n-am urmărit foarte atent meciurile de Liga 2, pur și simplu n-am avut timp. Dar știu parcursul echipelor, știu și că Mioveni și Constantin Schumacher au făcut o treabă extraordinară acolo. La început de sezon erau mari semne de întrebare dacă va termina campionatul sau va termina la retrogradare, tocmai din cauza asta zic că e dificil pentru că jucătorii de acolo au demonstrat că au calitate, valoare, și nu întâmplător au ajuns la un moment dat pe locurile de promovare directă”
Partida dintre FC Botoșani și CS Mioveni se joacă pe 17 mai, de la ora 20:00, pe stadionul Municipal Botoșani. Returul are loc pe 24 mai, la Mioveni.
(Foto: Sport pe surse)
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile