După un divorț mediatizat și plin de scandaluri, cei doi au decis să îngroape securea și să facă pace.
Andreea Bălan și George Burcea au avut o relație apreciată, până în momentul în care au început scandalurile. Cei doi au ajuns la divorț în anul 2020, iar atunci a început și lupta pentru custodia fetițelor pe care le au împreună, Ella și Clara.
Cuplul a trecut printr-un divorț mediatizat, plin de scandaluri, iar de mai multe ori, vedetele au făcut acuzații dure unul la adresa celuilalt. Au decis să meargă pe drumuri separate după o relație de cinci ani, iar tot ce a urmat după au fost procese lungi. Cu toate acestea, cântăreața a decis să pună punct luptei juridice.
După ce s-au despărțit, cei doi au devenit protagoniștii mai multor scandaluri, așa că au deci să își facă dreptate în instanță. Recent, cântăreața a dezvăluit că ea și fostul soț au renunțat la războiul declarat în trecut. Aceasta a afirmat că procesele o făceau să fie negativistă, așa că a oprit totul.
Mai mult, pentru a se simți liniștită, vedeta s-a întâlnit cu George Burcea pentru a discuta despre împăcare. Înainte de asta, vedeta a trecut printr-un moment spiritual care a făcut-o să se simtă liniștită, potrivit romaniatv.ro.
„Am renunțat la procese, ca să eliberez energia negativă. Eu, care de obicei nu renunț… Era poate o luptă din ego, ca să-mi demonstrez mie… Mi se părea mie că nu e corect ce s-a întâmplat, dar în viață uneori trebuie să mai lași și de la tine, chiar dacă tu știi poate că ai dreptate. Trebuie să rupi cordonul ăla energetic și i-am făcut și lui un bine. S-a liniștit și el.
Drept dovadă, e liniște și pace peste tot, e totul foarte bine. Înainte ca noi doi să avem o discuție față în față de împăcare, în sufletul meu a trebuit să am niște discuții. Eu cred că el a simțit asta, pentru că apoi a venit și am avut o discuție foarte prietenoasă”, a spus vedeta în cadrul podcast-ului „Te ascult”, moderat de Ilinca Vandici.
Vedeta a recunoscut că discuția pe care a avut-o cu fostul soț a ajutat-o să treacă peste toate obstacolele și că se simte diferit.
(Foto: elle.ro)
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile