Actorul e din nou îndrăgostit și se pare că face tot posibilul să-i intre în grații frumoasei brunete din Botoșani.
Deși mesajele transmise de cei doi pe rețelele de socializare nu au dat clar nume se poate vedea despre cine este vorba.
George Burcea a avut numai de câștigat prin participarea sa la emisiunea „Ferma. Orășeni vs. Săteni”, deși nu se știe încă cine va fi câștigătorul. Actorul s-a ales nu doar cu amintiri plăcute, ci și cu o iubire: Viviana Sposub, scrie playtech.ro.
După terminarea filmărilor cei doi s-au întâlnit și se pare că, potrivit postărilor de pe rețelele de socializare, au rămas împreună. Mai mult, Burcea face pași mari în a o cuceri pe frumoasa brunetă, dezvăluindu-i și una dintre pasiunile sale: gătitul. George Burcea este un adevărat gospodar, după cum s-a văzut la o altă emisiune la care a participat alături de fosta soție, Andreea Bălan.
George și Viviana au fost surprinși săptămâna trecută pe peronul gării din Constanța. Aceștia s-au și sărutat, semn că relația lor e oficială.
George Burcea este din nou îndrăgostit și face tot posibilul să o cucerească iremediabil. Și cum dragostea trece prin stomac, acesta a încântat-o pe brunetă cu un deliciu tradițional: pârjoale.
La scurt timp, Viviana a postat imagini cu preparatul pe contul ei de Instagram, fără a da numele partenerului, dar precizând că în spatele efortului au stat mâinile unui moldovean.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime a dezvăluit care a fost cea mai mare extravaganță a sa din postura de om bogat
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Ajut-o pe Dana să aibă o viață fără durere: Orice donație, oricât de mică, contează!
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Precipitații puține și temperaturi ridicate: PROGNOZA meteo actualizată
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile