Fundaşul echipei FC Botoşani, Andrei Chindriş, a semnat un contract valabil patru sezoane cu un club din străinătate.
Andrei Chindriș a fost prezentat oficial de noul său club.
"Sunt foarte mândru că pot evolua în campionatul portughez. Santa Clara este un club mare din Portugalia",
Andrei Chindriș
În vârstă de 22 de ani, Chindriş a fost format de Universitatea Cluj şi a fost transferat de FC Botoşani în 2017.
Santa Clara ocupă locul 12 în clasamentul primei ligi portugheze, cu patru puncte după patru meciuri. Benfica este lider, cu maximum de puncte, 12.
Santa Clara l-a prezentat oficial pe Andrei Chindriș, iar fotografia de prezentare este una cu adevărat spectaculoasă. Portughezii au realizat un colaj, numindu-l pe tânărul jucător „Dracula”.
Detaliile contractului sunt puse la punct, iar FC Botoșani va primi 220.000 de euro pentru transferul lui Chindriș. Mai mult, finanțatorul va păstra și un procent de 34% dintr-un viitor transfer.
Președintele moldovenilor, Cătălin Anton, a confirmat transferul lui Chindriș în Portugalia.
„Andrei Chindriș va pleca în această seară. Santa Clara va avea 67% dintr-un viitor transfer, iar noi am păstrat 33%. Mai suntem în discuții în privința sumei de transfer, nu vă pot da o sumă exact. Din discuțiile pe care le-am avut am înțeles că Andrei va semna pe trei ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Noi, teoretic, la linia de fundași nu suntem interesați să mai transferăm, dar încă nu am luat toate deciziile. Vedem ce se mai întâmplă până la finalul perioadei de transferuri”,
Cătălin Anton pentru Digi Sport.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Școala în care a învățat primarul redeschisă după 24 de ani: Era în pericol de autodemolare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile