Primele zile în fruntea Prefecturii Botoșani au fost și pentru cel de-al doilea subprefect nou învestit, destinate procesului de acomodare.
[http://www.botosaneanul.ro/articol/debut-in-politica-cu-lacrimi-in-ochi-povestea-contestatei-fotografii-a-subprefectului-plus-si-declicul-intrarii-in-viata-publica/]
Unul nu neapărat greoi, având în vedere că Aneta Gireadă, fostul primar din comuna Mihai Eminescu susține că este familiarizată cu activitatea din sistemul public.
„Este tot instituție publică, venind din același loc nu e ceva diferit, practic are aproximativ același mod de funcționare. Aproximativ”,
Aneta Gireadă, subprefect
În schimb, având în vedere noutatea instituției și a colectivului, nu au lipsit emoțiile: „Să zicem că au fost puține emoții, în prima zi. S-a predat biroul, cu restul atribuțiilor așteptăm, cu siguranță este treabă. Deocamdată aștept atribuțiile de serrviciu, ce mi-am propus ține și de atribuțiile de serviciu, de cele care îmi vor fi destinate, evident”.
În dimineața zilei de marți, 9 martie 2021, suprefecții încă nu primiseră atribuțiile de serviciu, trasate prin ordin, de prefect.
Aneta Gireadă a arătat că nu știe care sunt activitățile de care se va ocupa, în schimb este convinsă că va avea o colaborare bună cu directorii de deconcentrate.
„În primul rând cred că voi avea colaborare cu toate serviciile publice deconcentrate, așa cred”,
Aneta Gireadă, subprefect
Ambii subprefecți au primit birouri la primul etaj al Palatului Administrativ, ocupate în trecut de consilierii și fostul director de cancelarie din mandatul de prefect al lui Dan Șlincu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile