Schema de personal de la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa încă nu este completă 100%.
Conducerea Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) susține că mai sunt o serie de posturi scoase la concurs.
În unele cazuri, examenul s-a repetat din lipsă de candidați.
„Nu este schema completă. Am scos la concurs un post de personal pentru întreținere clădiri, om de serviciu, de vreo două ori până acum, este a treia oară. Am mai scos un post de muncitor întreținere spații verzi care este vacant. Am cerut o transformare de post de frigotehnist pe care l-am scos de vreo trei ori la concurs și nu a venit nimeni, în instalator și mai avem 5 posturi pentru alimentație publică pe organigramă”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
De asemenea, se organizează concurs și pentru angajarea unui administrator și doi bufetieri pentru zona de alimentație publică ce va fi înființată la etajul 1, lângă piscina interioară.
„Începem să pregătim zona de foodcourt de la etajul 1, să începem să dăm drumul și noi la alimentație publică. Agenții economici au fost înaintea festivalului acolo, li s-au prezentat amplasamentele, urmează să semneze actele cu Primăria Botoșani”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Din rândul agenților economici din exterior vor fi deschise șase locații de alimentație publică.
DETALII despre concursuri pot fi consultate AICI
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile