Vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și o pregătire fizică foarte bună - acestea sunt două dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii care vor să devină soldați profesioniști (servanți) în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani.
Un alt criteriu important se referă la faptul că pe aceste locuri pot candida și persoane care au absolvit, cel puțin, învățământul general obligatoriu, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
În această etapă, ISU Botoșani a scos la concurs 39 de posturi.
Persoanele interesate trebuie să transmită toate documentele necesare, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail: [email protected], astfel:
- cererea de înscriere, completată olograf și lizibil, copia actului de identitate și declarația de conformare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare până la data de 07.07.2022, ora 13.00;
- celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, în volum complet, în format pdf, până la data de 15.07.2022, ora 13.00.
După evaluarea dosarelor, candidații vor susține două probe eliminatorii pentru verificarea existenței fobiilor incompatibile cu sarcinile, îndatoririle și responsabilitățile posturilor, astfel:
- “urcarea pe scară” - pentru verificarea acrofobiei (frică extremă de înălțime);
- “deplasare în subsol întunecat” - pentru verificarea existenței claustrofobiei și acluofobiei (frica de teama de a fi închis într-o cameră sau într-un spațiu mic / teamă patologică de întuneric sau de locuri întunecoase).
Candidații care vor depăși probele eliminatorii, vor participa la următoarea etapă - evaluarea performanței fizice, care constă în parcurgerea unui traseu practic-aplicativ. Acesta poate fi urmărit accesând: https://fb.watch/9sgkAKg2Le/.
Menționăm faptul că toate probele de concurs vor fi susținute la centrul de selecție constituit la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Petrodava” al județului Neamț, din strada Cuejdi, nr. 34, Piatra Neamț, conform unui grafic ce va fi afișat în timp util la avizierul inspectoratului și pe pagina de internet (www.isubotosani.ro/ Resurse Umane).
Informații suplimentare referitoare la condițiile de ocupare a acestor posturi, puteți obține accesând pagina www.isubotosani.ro , secțiunea „Resurse Umane” sau la numerele de telefon 0231/508128, 0231/508129, în zilele lucrătoare de luni până vineri, între 09.00 – 15.00.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024