Salariata de la societatea de salubrizare Urban Serv care a adus acuze extrem de grave conducerii structurii aflată în subordinea Primăriei în cadrul şedinţei ordinare de Consiliul Local de luna trecută şi-a pierdut locul de muncă. Mai mult decât atât, reprezentanţii Urban Serv i-au făcut şi plângere penală pentru mai multe nereguli de ordin financiar depistate în activitatea desfăşurată pe perioada cât a lucrat în cadrul unităţii.
Marcela Dăscălescu a avut o intervenţie în plenul municipal în data de 25 aprilie când a dorit să atragă atenţia consilierilor locali şi şefilor din Primărie cu privire la o serie de aşa zise abuzuri la care ar fi supusă la locul de muncă. Pe atunci, femeia care era încadrată pe postul de casier încasator în cadrul
Urban Serv declarase că a fost nevoită să solicite concediu de odihnă întrucât nu mai rezista presiunilor la care era supusă de conducere.
"I s-a desfăcut contractul de muncă"
La nici o lună distanţă însă, salariatei i-a fost desfăcut contractul individual de muncă. „
I s-a desfăcut contractul individual de muncă în cursul acestei luni pentru absenţe nemotivate, peste 20 şi ceva de absenţe. Doamna nu era în concediu, trebuia să se înfăţişeze în faţa comisiei de cercetare administrativă şi în primul rând nu îţi aprobă nimeni concediu când eşti în cercetare administrativă”, a declarat
Simion Drelciuc, director general Urban Serv.
Şeful unităţii a mai menţionat că este aproape sigur că decizia de concediere va fi contestată în instanţă.
„Ba da, mă aştept să conteste în instanţă, este dreptul ei să conteste în instanţă dacă instanţa va constata că are dreptate o voi reîncadra”, a mai spus
Simion Drelciuc.
"Ea se află în cercetare şi la Poliţie"
Mai mult decât atât, Marcela Dăscălescu se pare că a intrat şi în atenţia organelor de cercetare penală în urma unei plângeri înaintată de conducerea Urban Serv. „
Toată chestiunea a pornit de la activitatea dumneaei de casier încasator, ea se află în cercetare şi la Poliţie pentru că, comisia de cercetare administrativă ca una din concluzii a fost că având în vedere că s-au modificat nişte acte financiar contabile de către dânsa, din chitanţierul ei, se face şi o plângere penală la Poliţie”, a mai spus
directorul Urban Serv.
Marcela Dăscălescu a cerut sprijinul consilierilor locali pentru a putea dobândi calitate procesuală pentru a putea ataca în contencios administrativ decizia Consiliului de Administraţie de la nivelul Urba Serv privind numirea directorului Simion Drelciuc.
Mai multe despre acuzele aduse de fosta salariată citiţi aici:
Salariată de la Urban Serv: acuze cu mafie, rubedenii, incriminări - VIDEO