Angajata unui casino din județul Botoșani, dată afară la scurt timp după ce și-a anunțat patronul că e însărcinată, a dat firma în judecată.
Angajatorul a fost obligat să o reangajeze și să îi achite salariile pentru perioadă în care a fost ținută pe tușă.
Angajată casieră la un casino din Dorohoi pe un salariu de 2.230 de lei brut în 11 martie 2020, tânăra nu a apucat să lucreze foarte mult, localul fiind închis odată cu instituirea stării de urgență. În 4 iunie 2020, casinoul și-a reluat activitatea, iar în 24 iunie, când se afla la serviciu, angajatei i s-a făcut rău, având o hemoragie puternică.
După ce a chemat-o pe o colegă în locul sau a mers la spital, unde a fost consultată și i s-a adus la cunoștință că este însărcinată, cu risc de pierdere a sarcinii.
Din Serviciul Ambulatoriu al maternității, femeii i s-a dat concediu medical pentru cinci zile și o listă de analize medicale, urmând să se întoarcă pentru consult.
Imediat după ieșirea din spital, angajata i-a adus la cunoștință patronului starea sa de graviditate și iminență de avort, prin mesaje scrise pe whatsapp, trimițându-i poze cu concediul medical.
Potrivit Ziare.com, în aceeași seară, femeia l-a trimis pe soțul sau la punctul de lucru cu cheia de la casino, iar a doua zi, pe data de 25 iunie 2020, a predat concediul medical.
Tânăra a arătat că administratorul societății, la momentul angajării, i-a precizat că toate problemele pe care le are să le discute cu colegă de serviciu, iar aceasta îi va transmite lui, dar ea a considerat de cuviință să îi aducă la cunoștință personal problema de sănătate intervenita, având în vedere că prezența sa fizică la serviciu era imposibilă, cel puțin o perioadă.
Angajata a mai arătat că în data de 26 iunie 2020, patronul i-a trimis un mesaj în care i-a spus că "dacă până luni nu are un document din care să ateste concediul medical se simte nevoit să îi desfacă contractul de muncă". Tânără a răspuns spunând că deja a dus concediul medical la punctul de lucru.
Peste patru zile, angajata a primit o poză a deciziei de concediere. Angajata a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Inspectorii ITM i-au transmis femeii că "angajatorul a fost sancționat, întrucât a încălcat prevederile art. 60 alin. 1 lit. a din codul Muncii și i-a reactivat contractul de muncă în registrul general de evidența a salariaților și că pontajul aferent lunii martie 2020 un număr de 32 ore lucrate, iar că în luna iunie 2020 figurează cu un număr de 64 ore lucrate, dispunându-se ca măsură cu caracter permanent să stabilească o durată zilnică a timpului de muncă care să nu fie mai mare de 12 ore lucrătoare, urmată de o durată de repaus de 24 ore".
Dată afară, salariata casinoului a dat în judecată firma la care lucra, iar judecătorii i-au dat câștig de cauza dispunând reangajarea sa. Mai mult decât atât, Tribunalul Botoșani a obligat firma să îi achite angajatei concediate o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, de la data desfacerii contractului de muncă, respectiv 21 iulie 2020 până la data reintegrării efective pe post, mai scrie sursa citată.
"Instanța constată că reclamanta s-a aflat în perioadă de probă de 90 de zile și că pârâta a invocat ca motiv de concediere a reclamantei concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
Necorespunderea profesională reprezintă împrejurarea de natură obiectivă sau subiectivă care conduce ori este aptă să conducă la obținerea unor performanțe profesionale mai scăzute decât cele pe care, în mod rezonabil, angajatorul e îndrituit a le aștepta de la salariat și trebuie înțeleasă că o stăpânire insuficiență a regulilor specifice unei meserii.
Este conform cu realitatea, așa cum de altfel susține și pârâta, că în perioadă de probă angajatorul are dreptul legal de a evalua aptitudinile angajatului, în speță ale reclamantei, însă raportat la situația de fapt reținută, apare a fi de prisos realizarea unei astfel de evaluări câtă vreme a intervenit situația de graviditate ce atrage imposibilitatea dispunerii încetării contractului de muncă", arată Tribunalul Botoșani în sentință, care poate fi atacată cu apel.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024