Angajaţii Consiliului Judeţean care potrivit Curţii de Conturi a României ar fi încasat necuvenit anumite bonusuri financiare în 2008 şi 2009 ar putea fi chiar executaţi silit. Cel puţin asta reiese din dispoziţiile semnate săptămâna trecută de vicepreşedintele CJ Mihai Aroşoaie, care la acea dată îl înlocuia pe preşedintele Mihai Ţâbuleac, plecat în concediu.
„Se impută sumele încasate necuvenit de către funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Botoşani (…). Recuperarea sumelor se va face din salarii sau prin executare silită”, scrie negru pe alb în
adresele trimise angajaţilor. În acestea se mai precizează şi că dispoziţiile pot fi contestate în termen de 30 de zile la instanţa de contencios administrativ competentă, lucru pe care salariaţii se pregătesc să îl facă.
„La aceasta lucrează acum juriştii noştri”, ne-a declarat
Dănuţ Florea, liderul Sindicatului Salariaţilor din CJ. Acesta a mai precizat că se intenţionează ca la primul termen al procesului să se solicite suspendarea aplicării deciziilor până la terminarea celuilalt litigiu, prin care CJ contestă decizia Curţii de Conturi privind acordarea sporurilor în cei doi ani menţionaţi. Oricum, deocamdată angajaţii CJ au scăpat de poprire pe salariu şi de executare silită întrucât CJ a obţinut suspendarea acestor acţiuni la Curtea de Apel Suceava, în procesul deschis împotriva Curţii de Conturi. În total CJ ar trebui să recupereze 567.392 de lei de la 88 de angajaţi.