Cei patru salariaţi încadraţi la Direcţia Agricolă şi care sunt cercetaţi momentan de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), au dat şi note explicative conducerii acestei instituţii, care a transmis mai departe la ministerul de resort poziţia acestora.
Funcţionarii respectivi sunt cercetaţi întrucât deşi sunt angajaţi la stat, ei realizau venituri şi de la o firmă privată din Bucureşti, în unele cazuri fiind folosită şi logistica din cadrul instituţiei. Este vorba despre Rodica Sărariu, consilier pe probleme economice, fost director economic al Direcţiei Agricole şi Carmen Savin, Paul Abuziloaie sau Didina Zară, toţi consilieri în cadrul aceluiaşi compartiment.
„Am trimis la Minister, la corpul de control care a făcut verificarea şi ei vor dispune măsurile care se impun. Am luat note explicative de la fiecare salariat în parte şi în funcţie de ce au spus fiecare în nota explicativă şi argumentele lor la ceea ce a fost menţionat în constatarea lor se va decide, măsuri administrative nu se pot lua. Ei au afirmat în notele explicative că lucrurile nu au stat chiar aşa cum a găsit corpul de control, adică nu este adevărat într-o anumită parte că ar fi fost găsite nereguli aşa de mari ca să poată fi aplicate sancţiuni administrative”, a afirmat
Florin Marţolea, director executiv adjunct Direcţia Agricolă. Potrivit şefului acestei instituţii, la nivel local nu vor fi luate măsuri împotriva celor patru, întrucât nu ar fi fost încălcate prevederile legii 181, legea funcţionarilor publici. (G.E.)