Conducerea Spitalului Judeţean, vrea să renunţe la paza asigurată de către firma Forţa Rapidă Grup Security, urmând ca această atribuţie să revină personalului propriu al unităţii spitaliceşti. Decizia a fost s-a luată în vedere după unele calcule din care ar fi rezultat că s-ar reduce cheltuielile cu aproximativ 25%.
Dat fiind faptul că la finele lunii aprilie a expirat contractul cu firma care a asigurat paza, s-a încheiatul unui nou, pe numai 30 de zile, deoarece licitaţia a fost contestată.
„Contractul cu vechea firmă de pază a expirat la sfârşitul lunii aprilie şi s-a organizat o licitaţie. A fost depusă o contestaţie, în momentul de faţă s-a luat în calcul varianta asigurării pazei spitalului cu personalul propriu. Când expiră contractul care este de 30 de zile pe perioadă limitată, mergem cu personal propriu”, a explicat
Ioan Asaftei, directorul adjunct al Spitalului Judeţean Mavromati.
Propunerea va fi analizată în cadrul comitetului director al Spitalului Judeţean, unde se va decide dacă paza va fi asigurată de personalul propriu, în acest caz licitaţia urmând să fie anulată. De asemenea, dacă se va aproba această hotărâre, angajaţii unităţii spitaliceşti din compartimentele tehnic şi administrativ vor urma şi cursuri de specializare pentru agenţi de pază, care ar genera probabil costuri cu şcolarizarea.
CITEŞTE:
"Mavromati" păzit după terminarea contractului cu datorii de 100.000 $: Sunt incomod