Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă noi proteste.
Vineri vor merge la Ministerul Justiţiei cu o listă de revendicări pentru ministrul Tudorel Toader, solicitând rezolvarea urgentă a problemelor legate de condiţiile de lucru improprii, de deficitul de personal şi de plata orelor suplimentare nerecuperate.
Sindicaliştii spun că nu se aşteaptă la minuni, dar, dacă ministrul Justiției refuză în continuare dialogul, angajaţii din penitenciare vor relua protestele începând de vineri.
„Având în vedere că ministrul Justiţiei refuză dialogul, iar problemele din penitenciare continuă să rămână nerezolvate, vineri, 09 februarie 2018, la ora 10.00, vom fi prezenţi la sediul Ministerului Justiţiei cu o listă de revendicări pentru ministrul Tudorel Toader”,
anunţă Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Sindicaliştii afirmă că, în pofida promisiunilor, condiţiile de lucru din penitenciare rămân la fel de improprii pe cât sunt cele de detenţie, motiv pentru care cere un plan de măsuri de îmbunătăţire a acestora şi un buget care să asigure implementarea acestuia. Sindicaliştii mai susţin că, deşi deficitul de personal este de aproape 40%, ministrul Justiţiei „ţine la sertar” din octombrie 2017 Memorandumul privind scoaterea la concurs a funcţiilor vacante şi cer deblocarea concursurilor şi finanţarea posturilor vacante.
„Urmare a scandalului provocat de existenta celor peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate în ultimii 2 ani, ministrul Justiţiei a promis în decembrie 2017 că va promova un proiect de act normativ prin care datoria Guvernului faţă de personalul din penitenciare să fie plătită, urmând că, pe viitor, aceste ore suplimentare să fie plătite la timp. Cerem, deci, finalizarea şi transmiterea acestui proiect de act normativ spre aprobare, munca forţată fiind interzisă prin Constituţie. Pe agenda de lucru vom include şi propuneri referitoare la statutul poliţiştilor de penitenciare, eliminarea discriminărilor şi disfuncţionalităţilor din legislaţia salarizării şi pensionării, dar şi soluţii pentru deblocarea negocierilor colective, aflate la acest moment într-un impas care poate duce la un conflict de muncă”, mai arată sindicatele din penitenciare,
într-un comunicat de presă transmis miercuri dimineaţă.
Acestea mai spun că nu se aşteaptă la minuni dar, în situaţia în care ministrul Justitiei refuză în continuare dialogul, începând de vineri personalul din penitenciare va relua protestele – manifestaţii publice la sediul penitenciarelor, acţiuni în justiţie şi refuzul de a face ore suplimentare, până la blocarea activităţii penitenciarelor, scrie News.ro
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024