La Botoșani, numărul voluntarilor care își anunță intenția de a ieși, sâmbătă, la curățenie crește de la o zi la alta, fie înscriindu-se pe cont propriu, fie reprezentând o instituție anume.
Doar o zi a mai rămas până când, cu mic, cu mare, oameni din 150 de țări vor ieși la curățenie. În România obiectivul principal al campaniei “Let’s Do It, Romania!”de anul acesta este UN MILION de voluntari.
Instituțiile care și-au anunțat prezența, sâmbătă, la curățenie sunt Prefectura Botoșani, Primăria Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, Jamdarmeria Botoșani, Poliția Locală Botoșani, Unitatea Militară 01189 din strada Petru Rareș, dar și Garda de mediu sau Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, cele două din urmă fiind și punctele de unde voluntarii vor primi saci și mănuși pentru a putea colecta deșeurile din zonele care le-au fost alocate.
Reprezentanții Instituției Prefectului Botoșani vor curăța, sâmbătă, pădurea din zona Baisa, în timp ce angajații Primăriei Botoșani vor merge cu mănuși și saci în parcul Mihai Eminescu și zonele limitrofe acestuia.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor avea de curățat lacul cu nuferi de la Ipotești și pădurea Guranda. Jandarmii implicați în cea mai ambițioasă mișcare civică din istorie vor merge împreună cu polițiștii locali în zona Rediu, iar reprezentanții Inspectoratului de Poliție vor curăța zona Lebăda.
Militarii de la UM 01189 vor avea de curățat zona poligonul militar- ANL Iași. Echipa locală a campaniei “Let’s Do It, Romania!” abeneficiat de un sprijinputernic din partea Inspectoratului Școlar Botoșani care, de asemenea, se va implica sâmbătă în acțiunea de curățenie.
Comisarii de la Garda de mediu vor patrula tot județul pentru a urmări cum se desfășoară procesul de curățenie în data de 15 septembrie, cu ocazia campaniei “Let’s Do It, Romania!”. La sediul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani vor fi înregistrate cifrele privind numărul voluntarilor prezenți și al sacilor colectați în această zi.
Operatorii de salubritate implicați au anunțat că până miercuri cel târziu vor ridica toți sacii colectați de voluntari. Mai trebuie menționat că voluntarii implicați, sâmbătă, în campania “Let’s Do It, Romania!”vor colecta deșeurile strict selectiv, acesta fiind un alt obiectiv important al acțiunii de anul acesta.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024