Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc a anunțat că reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani împreună cu ofiţeri DGA Botoşani vor susține, în a doua jumătate a lunii ianuarie, o sesiune de instruire a angajaților Primăriei cu privire la practica judiciară în domeniul integrității și anti-corupției.
Acțiunea a fost stabilită în urma unei întrevederi între edilul orașului și prim-procurorul județului Botoșani, doamna Raluca Stăncescu.
„Am discutat cu doamna prim-procuror despre ce am putea face pentru prevenirea corupției în administrația municipiului Botoșani. Domnia sa mi-a propus o sesiune de instruiri în acest domeniu pentru angajații Primăriei. Am considerat că e o idee foarte bună, pentru că legislația în acest domeniu e destul de complexă, iar uneori funcționarii pot avea dificultăți în a distinge clar între zona legală și cea infracțională”, a declarat Ovidiu Portariuc, care a mai spus că va participa și el, în calitate de cursant, la instructajele procurorilor.
Primarul a subliniat că sesiunea de instruire în domeniul integrității și anti-corupției se înscrie într-un cadru mai larg de acțiuni desfășurate sub conceptul „Corupție Zero în Primărie”. O altă acțiune de acest gen a avut loc la finalul anului trecut când Portariuc le-a cerut tuturor angajaților cu funcții de conducere în Primărie să semneze, pe proprie răspundere, o declarație privind îndeplinirea criteriilor de integritate și neimplicarea în dosare penale ce au ca obiect faptele de corupție.
„În ultima perioadă DNA a deschis mai multe dosare de corupție privind activitatea fostei administrații. Dacă atunci s-a încălcat legea, vor răspunde cei care au luat acele decizii cercetate acum de Parchet. Dar nu vreau ca problemele lor cu legea să afecteze credibilitatea Primăriei, ca instituție. E foarte important să arătăm cetățenilor că acele practici au fost eliminate în totalitate din activitatea Primăriei şi că facem tot ce putem pentru a preveni în viitor repetarea unor asemenea fapte”, a subliniat Portariuc.
În opinia primarului, la cursurile organizate de procurori la nivelul Primăriei ar fi util să ia parte și alți decidenți din administrația botoșăneană, cum ar fi consilierii locali și șefii unor societăți aflate în subordinea Consiliului Local. „Cred că toți cei care iau decizii în administrația acestui oraș ar trebui să vină la cursurile anti-corupție organizate în Primărie. Dar eu nu-i pot obliga nici pe consilieri, nici pe directorii unor societăți comerciale aflate în subordinea Consiliului Local. Le adresez însă, în mod public, invitația de a lua parte la aceste cursuri. Dacă vor veni, noi îi vom găzdui cu plăcere”, a spus primarul.
CITEȘTE: Anul 2016 și așteptările lui Portariuc: Cornișa, teatrul, locuințele și transportul modern
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024