Afacere cu cerşetori pusă la cale de nişte indivizi.
La trei ani după ce procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a clanului de romi din Câmpulung Moldovenesc acuzaţi că exploatau persoane prin practicarea cerşetoriei, victimele fiind supuse unor torturi şi tratamente inumane, iar toţi banii câştigaţi fiind folosiţi de traficanţi pentru a-şi cumpăra maşini şi locuinţe, magistraţii de la Tribunalul Suceava au dat ieri verdictul.
S-au dat ani grei de închisoare pentru toate cele şase persoane trimise în judecată, cea mai mare fiind în cazul lui Gheorghe Lazăr, de 79 de ani, individul considerat a fi capul grupării. Acesta a primit 12 ani şi 8 luni de închisoare, la care se adaugă un rest de pedeapsă de 3.753 de zile, şi asta pentru că a comis faptele în perioada de încercare după ce fusese eliberat din închisoare mai rapid. El fusese condamnat la închisoare pentru două crime, victimele fiind două tinere, care au fost folosite tot la cerşit.
Ceilalţi inculpaţi, rude ale septuagenarului, au primit şi ei ani grei de închisoare. Astfel, Gheorghe Lazăr, de 35 de ani, zis „Norocel”, a primit 10 ani de închisoare, Florea Lazăr, de 25 de ani, a primit 6 ani şi 3 luni de închisoare, Tudor Lazăr, de 45 de ani, a luat 10 ani de închisoare, concubina acestuia, Livica Motan, de 40 de ani, a primit tot 10 ani de închisoare, în timp ce fiul acestora din urmă, Pardalian Lazăr, de 23 de ani, a primit 7 ani de închisoare. Mai trebuie spus că Pardalian Lazăr mai are o condamnare definitivă de 7 ani de închisoare, după ce a sechestrat şi violat o minoră, şi aceasta victimă a traficanţilor de cerşetori.
Decizia de ieri a Tribunalului Suceava nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară.
Procurorii DIICOT susţin că inculpaţii au exploatat nu mai puţin de şapte victime, dintre care trei minore, iar faptele s-au comis în perioada 2013-2015.
„Profitând de starea vădită de vulnerabilitate în care se aflau victimele, acestea provenind din familii dezorganizate, cu o situaţie materială deosebit de precară, inculpaţii le-au exploatat prin obligare la practicarea cerşetoriei în folosul lor, obligându-le să apeleze în mod repetat la mila publicului în diferite localităţi rurale sau urbane, în care săptămânal erau organizate târguri şi pieţe, atât pe raza judeţului Suceava, dar şi în alte judeţe din ţară: Cluj, Neamţ, Botoşani, Arad, Bihor, Iaşi, sumele câştigate fiind însuşite în totalitate de către traficanţi”, arată anchetatorii.
Banii câştigaţi erau de ordinul sutelor de lei în fiecare zi.
De exemplu,conform Monitorul de suceava, una dintre victimele lui Gheorghe Lazăr - ”Norocel” a fost o minoră în vârstă de 15 ani, obligată să cerşească prin pieţe, târguri, în apropierea supermarketurilor şi a unităţilor de cult. Adolescenta primea bani de la trecători şi erau zile când câştiga şi câteva sute de lei, banii fiind însuşiţi în totalitate, susţin anchetatorii, de către „Norocel”.
Când victimele nu câştigau suficient în opinia traficanţilor erau bătute, legate şi torturate. Mărturisirile anchetatorilor sunt de-a dreptul îngrozitoare:
„A legat-o de mâini şi de picioare, a lovit-o cu pumnii, picioarele şi cu diferite obiecte contondente, după ce mai întâi îi punea un căluş în gură, pentru ca vecinii să nu audă ţipetele victimei, dându-i de mâncare numai resturi adunate de prin gunoaie”, este un pasaj din acuzaţiile aduse „veteranului” Gheorghe Lazăr.
Banii câştigaţi de pe urma acestei afaceri erau însuşiţi în totalitate de către membrii familiei Lazăr, mai spun anchetatorii.
„Din aceste sume, Lazăr Gheorghe - tatăl şi Lazăr Tudor - cel mai mare dintre fii, şi-au cumpărat un apartament într-un imobil tip vilă şi şi-au construit o casă, ambele imobile în municipiul Câmpulung Moldovenesc. De asemenea cu sumele câştigate de victime din practicarea cerşetoriei şi-au achiziţionat diferite autoturisme care erau conduse de şoferi şi cu care se deplasau în diferite localităţi din ţară”, au susţinut procurorii în faţa judecătorilor, în februarie 2015, atunci când au cerut arestarea preventivă a inculpaţilor, aflaţi şi în prezent după gratii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024