Gospodăria unei familii din satul Tudor Vladimirescu, comuna Albeşti, a fost incendiată din joacă de un copil.
Totul s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 6 iulie 2015, atunci când incendiul a cuprins într-un timp foarte scurt depozitul de furaje, adăpostul de animale şi o bucătărie de vară.
Speriat că şi-ar putea pierde întreaga agoniseală în flăcări, proprietarul a solicitat sprijinul pompierilor. Apelul de ajutor a fost înregistrat puţin înainte de ora 11.00. La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti, cu o autospecială cu apă şi spumă, precum şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 16 pompieri militari şi voluntari, aproape trei ore.
Flăcările au distrus o parte din bucătăria de vară, adăpostul de animale și peste 10 tone de furaje şi două căruţe. În incendiu au murit cinci oi şi un viţel care erau în grajdul de animale. Pagubele au fost estimate la aproximativ 80.000 de lei.
S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 80.000 lei. “I.S.U. Botoşani recomandă locuitorilor judeţului să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).”, se arată scris în comunicatul de presă remis de către pompieri.
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile