Mediul rural botoșănean (și nu numai) nu va mai prezenta aceeași imagine care exista mai ales în vremea copilăriei celor care își petreceau vacanțele la bunici, în anii dinaintea revoluției din 1989.
Satele botoșănene sunt părăsite de tineri și populate în bună parte de bătrânii abandonați care nu mai așteaptă decât somnul de veci. Și pentru că agricultura, mai ales cea de subzistență, se face puțin spre deloc, lucrările sunt efectuate mecanizat de marii fermieri.
Și așa se ajunge ca unul dintre animalele comune crescute în județul Botoșani să fie aproape pe cale de dispariție. Nu o spunem noi, ci specialiștii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).
„Calul este pe cale de dispariție. Numărul lor scade de la an la an, unde aveam 30 – 40.000 în Botoșani, acum discutăm puțin peste 10.000 cai în județ. De ce? Oamenii se reorientează spre mecanizare, lucrează mecanizat, nu mai lucrează cu calul prea mult. Cei care mai au animale le folosesc pentru un transport ușor de furaje, nu mai lucrează la câmp cu calul”,
Teodor Harabagiu, director executiv interimar DSVSA
Pe alocuri, dispariția calului din gospodăriile oamenilor care trăiesc la țară poate fi privită în mod pozitiv. Din cauza exploatării acestor animale în multe dintre cazuri și a violențelor la care sunt supuse.
Situația nu este una generală, în mod evident, pentru că există și botoșăneni care se îngrijesc de animalele pe care le dețin în proprietate.
„Dacă privim în afară și ne uităm la țările din Europa sau țările dezvoltate, a ajuns calul să fie ca la muzeu, într-o mică fermă în care vin toți și vizitează. Nu ne putem gândi numai la faptul că exploatarea calului este atât de brutală cum ați spus-o dvs., ne gândim la faptul că, calul folosit la muncă sau undeva România nu este chiar atât de dezvoltată încât să facem calul numai piesă de muzeu sau să-l ducem într-o fermă și acolo să vizităm să vadă copilul. Mai e până acolo”,
Teodor Harabagiu, director executiv interimar DSVSA
O altă perioadă în care calul aproape că a dispărut în România a fost când comuniștii au preluat puterea în urmă cu mai bine de șapte decenii.
A intervenit colectivizarea și conducătorii vremurilor și-au dorit să mecanizeze agricultura, iar calul era privit mai degrabă ca un obstacol.
„Dispariția calului a mai fost și prin anii ’60. S-a revenit la cal, posibil să dispară acum și să revenim iar. Când au venit colectivizarea și celelalte au dispărut caii. A venit mecanizarea agriculturii, nimeni nu mai avea posibilitatea să țină caii, foarte puțini oameni țineau cal. Pe urmă s-a dezvoltat din nou, până să apuce să-și cumpere utilaje pentru suprafețe mari de teren sau au cedat terenuri și calul începe să dispară din nou”,
Teodor Harabagiu, director executiv interimar DSVSA
Până în 1965 în România a avut loc cel mai mare masacru din Europa pentru că peste 500.000 de cai au fost omorâți la ordinele regimului.
Potrivit publicației „Casa Jurnalistului”, caii au fost luați din CAP-uri, legați de copaci și hăcuiți cu cuțitele și topoarele de călăii angajați de Ministerul Agriculturii. Carnea cailor era dată de mâncare la porcii și la păsările din CAP-uri, ori la peștii din crescătorii.
Înainte de marele măcel, România avea peste 1.100.000 de cai. În 1965, populația lor scăzuse la 600.000. Doar războaiele mondiale au făcut mai multe victime printre cabaline.
