Case primite gratuit de la stat nelocuite, unele ocupate de tineri implicati personal sau prin familie in politica, iar altele de oameni cu relatii in sistemul politic-administrativ. Se intimpla la Botosani, la aproape patru ani de la predarea primelor locuinte ANL. Conceput pentru a veni in sprijinul familiilor de tineri care nu isi pot achizitiona o casa din fonduri proprii, programul derulat de Agentia Nationala de Locuinte si Primaria Botosani si-a ratat o buna parte din obiective.
Un periplu in cartierul ANL Bucovina a aratat ca aproape in fiecare bloc una-doua sau chiar si patru apartamente ori garsoniere nu sint locuite. Oficial, locuintele in cauza sint ocupate. Pe listele de cheltuieli apare insa zero la mai toate rubricile ceea ce inseamna ca, in realitate, locuintele sint goale. Alti chiriasi nici macar nu se mai feresc. Dupa ce s-au plins ca n-au unde sta si au cerut ajutorul statului, ei s-au scos de la asociatie, astfel incit apar inregistrati cu zero persoane.
Situatia este recunoscuta de Ioan Balan, seful asociatiei de locatari din zona.
Acesta spune insa ca nu poate lua nici o masura impotriva celor care nu locuiesc in realitate acolo intrucit cheltuielile comune, care se aplica tuturor locatarilor, sint achitate. De obicei, de rude sau prieteni.
Situatia este cunoscuta atit la nivelul Primariei, cit si al societatii Locativa, care administreaza blocurile ANL. Conducerile ambelor unitati se pling insa ca nu pot face ceva. Asta cu toate, ca prin neluarea unor masuri, se tin blocate locuinte ce ar putea ajunge la oameni care ar avea cu adevarat nevoie de ele.
Catalin Flutur, primar Botosani :
“E pacat inseamna ca acele persoane nu au nevoie de locuinta. Legislatia e insa foarte slaba aici”
Conducerea Locativa sustine ca a efectuat mai multe verificari, care, desi se bazau pe mai multe sesizari, informatii si constatari, au esuat. Unul din motive: locatarii se acopera intre ei si cind sint intrebati daca isi vad des vecinul raspund afirmativ chiar daca acesta are cheltuieli zero la asociatie si nu locuieste acolo.
Asemeni presedintelui asociatiei de proprietari si seful de la Locativa sustine ca nu are ce sa le faca botosanenilor care tin blocate locuintele ANL. Florinel Gornea sustine ca avut o tentativa de evacuare a unui chirias, care insa a esuat.
Florinel Gornea, director SC Locativa SA :
« Eu nu pot sa anulez cu de la mine putere un contract de chirie. Organele de judecata hotarasc rezilierea contractului »
Peste toate acestea, unii chiriasi au dobindit locuinte de la stat prin declaratii mincinoase. Asa cum aratam mai sus, una din conditiile de baza pentru primirea unei repartitii este sa nu fi avut niciodata locuinta proprietate.
Desi Primaria, prin Directia de Impozite si Taxe Locale, dispune de o baza de date care poate dovedi daca o persoana a mai avut sau nu locuinta, mincinosii au fost depistati abia la o ancheta a Politiei.
Politia a descoperit 6 cazuri de acest gen si a trimis Parchetului dosarul cu propunerea de incepere a urmaririi penale. Procurorii sint insa de alta parere.
Gheorghe Stan, prim procuror Parchetul de pe linga Judecatoria Botosani :
« Organele de cercetare penala au facut propunerea de confirmare a inceperii urmaririi penale fata de un numar de sase invinuiti. Procurorul, dupa studierea actelor premergatoare, a infirmat procesul verbal de incepere a urmaririi penale intrucit fata de o parte din cei sase invinuiti nu era indeplinita latura obiectiva a infractiunii de fals in declaratii, iar fata de altii nu era intrunita latura subiectiva a acestei infractiuni »
Procurorii au recunoscut ca in aproape toate cazurile cei anchetati de Politie au declarat ca au mai detinut o locuinta. Prim-procurorul Gheorghe Stan sustine insa ca o parte dintre ei au fost doar in acte proprietari, nu si in fapt, adica ar fi fost trecuti ei in documente in locul altor persoane. Pentru acelasi motiv alti botosaneni au fost insa eliminati de pe lista beneficiarilor. Acum, cei prinsi ca au mintit, ramin linistiti in casele pe care le-au primit de la stat. In alte cazuri procurorii sustin ca imobilele pe care le-au detinut inainte botosanenii cercetati nu corespund definitiei pe care legea o da "locuintei", adica nu se ridica la un asemenea standard. Si acestia sint considerati de buna credinta si ramin in continuare in ANL-uri.
Fostul primar Florin Egner crede ca a procedat 100% corect si nu e vinovat cu ceva in repartizarea locuintelor ANL. Asta, cu toate Politia a descoperit lucruri pe care Primaria trebuia si putea sa le afle inca din 203. Incredibil, desi atit mass-media, cit si actualul primar, un parlamentar si multi altii au vorbit despre neregulile de la ANL, actualul consilier Egner stie cu totul altceva.
Florin Egner, fost primar 2000 – 2004 :
« Legislatia nu prevedea asa ceva, dar vreau sa va spun ca s-a facut o asemenea verificare si a reiesit ca totul s-a derulat corect, in baza legislatiei”
Acesta mai spune ca o comisie formata din consilieri municipali a verificat dosarele si a acordat repartitiile si ca el n-a facut parte din aceasta. Ceea ce uita fostul edil sef sa spuna este insa ca 20% dintre locuinte le-a acordat personal, printr-o simpla dispozitie, fara aprobarea amintitei comisii.
ANL – uri politice
Coincidenta sau nu, o multime dintre tinerii care au primit locuinta ANL in anii 2003-2004 fac parte din Partidul Social Democrat, formatiune care la acea data conducea Primaria si avea cei mai multi consilieri municipali.
Printre cei care teoretic nu aveau bani sa isi cumpere o casa si au trebuit sa fie ajutati de stat se afla deputatul Catalin Buhaianu, director al Directiei Judetene de Sport la data primirii locuintei, Marius Budai, directorul de cabinet al parlamentarului,
Doina Federovici, fosta sefa de cabinet a deputatei Viorica Afrasinei, consilier judetean PSD si, atunci, ca si acum, presedinte al organizatiei de tineret a social-democratilor.
Case pentru odraslele demnitarilor
Care nu erau tineri activisti, aveau rude de prim plan in partidul de guvernamint de atunci.
Astfel, au primit case de la stat Florentina Cozminca, nepoata fostului ministru al administratiei publice locale, Cristina Poplauski, dar si Cosmin Poplauski, fata, respectiv baiatul expertului guvernamental Victor Poplauski. Ultimul dintre acestia nu indeplinea nici atunci si nici acum una din conditiile de baza pentru repartizarea unui apartament din fondurile ANL. El nu locuieste la Botosani si nici nu lucreaza aici, fiind plecat de mai multi ani la Bucuresti pentru o functie la Administratia Rezervelor de Stat. Cu toate acestea, un apartament cu doua camere in zona centrala a orasului este ocupat de el in acte.
Unii dintre acestia, care poate ar fi avut probleme in a primi o locuinta daca li s-ar fi analizat dosarul de comisia Consiliului Local, au beneficiat de marinimia primarului, care le-a dat casa printr-o simpla dispozitie. Astfel, s-a ajuns ca junii familiilor Cozminca si Poplauski sa fie considerati cazuri sociale care trebuiesc numaidecit rezolvate.
Potrivit functionarului Iulian Ciubotaru din Primarie, care si acum gestioneaza activitati legate de locuinte, presedinte al comisiei a fost insa tocmai viceprimarul PSD Ion Ilie, iar unul dintre consilieri, Stefan Pomparau, tot social-democrat era.
Cine a pierdut? Cei care au meritat cu adevarat sa primeasca o casa, dar n-au avut loc din cauza junilor cu pile.
Actualul primar sustine ca toate ANL-urile acordate in mandatul sau sint in deplina legalitate. Chiar consilierii locali vorbesc insa deja despre colegi de-ai lor care si-au "rezolvat" copiii.
« Saraci » ajutati de stat cu locuinta
Catalin Buhaianu – deputat PSD, fost director DJS
Marius Budai – director de cabinet al deputatului Buhaianu
Doina Federovici – presedinte Tineretul Social Democrat Botosani
Florentina Cozminca - nepoata lui Octav Cozminca
Cosmin Poplauski – fiul expertului guvernamental Victor Poplauski
Cristina Poplauski – fiica expertului guvernamental Victor Poplauski
Petronela Dusa - sotia artistului foto Ozolin Dusa
Scosi basma curata de procurori :
Elena SULUGIUC
Cătălin CERNAUT
Daniela ANITEI
Dinu FEDEROVICI
Constantin BAETU
Luminiţa IGNAT
Investigatie realizata in aprilie 2007