Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 20 mai – 2 iunie.
În zona Moldovei, până în data de 23 mai, media valorilor diurne va fi de 23...24 de grade, apoi va exista o scădere ușoară spre o medie de 22 de grade. Din data de 25 mai valorile maxime vor fi în creștere și până în 29 mai, media regională se va situa în jurul a 25 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, tendința temperaturilor diurne va fi de scădere spre o medie de 23...24 de grade.
Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie regională de 13...14 grade, la o medie în jurul a 11 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, media regională a minimelor va fi de 13...14 grade, apoi tendinţa va fi de scădere ușoară, spre 12 grade.
Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe aproape tot parcursul intervalului. Aversele vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în zilele de 20, 21 și 24 mai.
La munte, temperaturile maxime, până în data de 24 mai, vor fi în medie de 11...12 grade. Apoi, tendința temperaturilor diurne va fi de creștere ușoară, iar media acestora, până la sfârșitul intervalului, se va situa în jurul valorii de 14 grade. Minimele termice vor marca o scădere până în data de 22 mai, de la o medie regională în jurul a 8 grade, la o medie de 4...5 grade.
Apoi, vor exista variații ușoare până în data de 25 mai și media acestora se va situa în jurul a 5 grade. După data de 26 mai, media regională a minimelor va fi de 6...7 grade. Instabilitatea atmosferică se va menține pe tot parcursul intervalului. Temporar va ploua și în fiecare zi vor fi posibile cantități de apă mai însemnate.
(Sursa foto: Botoşani, prin ochii fotografilor)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024